despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Omul sfinţeşte locul… dar oamenii?

scris de Ando

În apropierea blocului meu, acum vreo opt ani, cineva şi-a construit o casă. În faţa casei, la ieşirea spre alee, a făcut, totodată, un mic chioşc unde vinde te miri ce: sucuri, bere, covrigei şi alte ronţişoare.

Terenul, mai bine zis, curtea casei e ca un “L” întors , sugrumată de clădirea unui punct termic şi de o altă casă mai înaltă. Mai mult: recent, chiar în coasta din stânga casei, s-a ridicat şi un bloc cu vreo şapte etaje!

Am încropit şi o schiţă ca să vă daţi seama – cât de cât – de vitregia amplasamentului.

Ei bine, cu toate aceste vecinătăţi deprimante – pentru că ce poate fi mai nasol decât să, ai de jur împrejur, atâtea ziduri – iată cum a reuşit un om vrednic să facă, în câţiva ani, din curticica lui, o mică oază de verdeaţă şi astfel să-şi îndulcească traiul dar şi să schimbe mult în bine aspectul cenuşiu al zonei respective.

La nici 50 de metri de povestea de mai sus, era o alveolă de pământ cu un pâlc de copaci şi care, pe măsură ce numărul maşinilor a sporit, a devenit parcare ad-hoc pentru cei din blocurile înconjurătoare. Ştiti cam cum devine situaţia. Unii îşi amenajaseră “teritoriul”, după posibilităţi: ba cu o roabă de ciment, ba cu ceva cărămizi de la demolări sau, dacă s-a putut, chiar cu asfalt, “rămas” de la lucrările din jur, dar majoritatea parcau pe pământ.

În primăvara acestui an, după Paşte, primăria a nivelat şi asfaltat alveola amintită.

S-au marcat, numerotat şi repartizat, contra cost, locurile de parcare. Un lucru bun dacă vă gândiţi numai la ce mizerie cărau pe alei – în sezonul ploios – maşinile care plecau de pe pământul devenit noroi. Un lucru bun, umbrit însă de indiferenţa şi nesimţirea “anonimilor” chiriaşi care, bineînţeles, imediat s-au grăbit să-şi vopsească pe asfalt numărul maşinii sau al autorizaţiei de parcare, eventual le-au postat şi pe afişe în vârf de băţ, dar care aşteaptă, de la nu ştiu cine, să dea cu o cazma şi să pună ceva verdeaţă, pe alveola separatoare din mijlocul parcării. Ba mai mult, din ce în ce, tind s-o transforme în depozit de gunoi!

Două realităţi, două feluri de a gândi de care ne lovim, aproape permanent: ce e “al meu” să fie protejat, dichist şi lustruit, ce e “al nostru” să fie… în plata Domnului !

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>