Să ai ocazia să vezi Bucureştiul prin ochii unui copil e o mare, mare şansă. Am fost şi eu copil – şi ţiu minte cît de mult mi-a plăcut oraşul ăsta încă de la vîrsta la care nici nu ajungeam să văd bine-afară pe geamul autobuzului.
Mă-ntreb cît de mult i-o place fetei mele Bucureştiul; desigur – n-are de ales; n-are cum să facă comparaţii; dar întrebarea rămîne.
Fiindcă-i fata mea, fireşte că ştie deja bine o mare, mare parte a oraşului. Nu doar parcurile; ci şi centrul – cred c-ar fi în stare s-ajungă singură din Romană la Unirii şi să-şi ia şi o gogoaşă, în drum.
Nu-s printre ăia care cred că părinţii trebuie să fie sclavii copiilor: mi-e milă de cei care ajung să meargă doar în parcuri, locuri de joacă, la concerte de copii, expoziţii de desene – doar cu gîndul că aşa se simt bine cei mici. Nu-s pe placul meu nici ăia care-şi tîrîie copiii după ei şi la bancă, şi la fiecare coadă la impozit, şi la orice ieşeală. Dar – oricît de mult ar vrea cineva să se creadă aşa, nimeni nu-i prefect; nimeni nu-i scutit de vreo greşeală cînd îşi creşte copilul.
Mie-mi place Bucureştiul, îl ştiu şi mă pricep să trăiesc cu el; aşa că-mi pare natural să folosesc şi asta în educaţie.
Aşa că Bucureştiul meu de azi e are Ateneul – grozav loc de alergătură şi de privit porumbei; are statuia Regelui Carol – mare cal, n-ai ce zice!; are ţeapa lui Ghilduş – căreia vocea nevinovăţiei îi spune chifteaua spaţială; are librăria Kretzulescu – de ce nu mai e cartea aia cu pisică în geam?; are biserici – aprindem şi aici o lumînare; are vitrine cu Hello Kitty – sa-mi iei şi asta, şi asta, şi asta; are metrou, autobuz, troleibuz, tramvai – mergem pînă-n Piaţa Victorieri?; are scări – urcăm pe-aici şi coborîm pe dincolo; are gogoşi, covrigi, prăjituri, scovergi; are parcuri – şi ciorile astea se duc să se doarmă-n Cişmigiu; are spectacole şi concerte – ăştia sînt Masca; are excavatoare, compresoare şi basculante – asta galbenă era şi la noi pe stradă; are magazine cu rochii de mireasă – cînd o să fiu mare aşa vreau: e un Bucureşti tare, tare interesant, ce să vă zic!
felicitări! eu, din păcate, n-am reuşit s-o fac să-l iubească, poate şi pentru că nu mi-a moştenit curiozitatea şi dorinţa de-a cunoaşte locuri… iar adolescenţilor din ziua de azi e tare greu să le mai atragi atenţia cu ceva. însă, cu atât mai mare e provocarea să găsesc detalii inedite care s-o impresioneze! şi am avut câteva succese cu un anticariat bogat, o terasă pe acoperişul unei clădiri vechi, dealul Mitropoliei, câte-un parc mai puţin ştiut… 🙂
acuma să ne înţelegem, nu există palat, ateneu, vilă sau parc din nici un oraş şi din nici o ţară care să poată bate cea mai puricoasă pisică…
e, ia zi-mi tu mie… ce cadou să iau pentru fii-mea, care face 5 ani în uichend? io mă hotărâsem la un ponei de jucărie, numa’ ca să constat că mi-a luat-o maică-sa înainte 🙁
Ei, să-ţi trăiască fata!
Bănuiesc că un ponei adevărat nu se poate 😉
La noi e simplu: ce vede nou (roz şi pufos) în calupul de reclame de pe Minimax… aia ar vrea.
@boemul: păi nu ţi-a zis HM ? o pisică face cât zece palate:-)
Să-ţi trăiasca fetiţa !
@boemul: că tot m-au bombardat,de dimineaţa :eMag anunţă 50% reducere la jucării…acum eu sunt ”pe lângă” cu preţurile jucariilor, dar merită analizată şi oferta lor.
Eu tocmai i-am golit o pipeta de-aia de purici dupa ceafa celui de-al 3-lea membru al familiei 😀
Cine are curaj să se mai ducă prin hipermarketuri cu copiii? De-acum şi pîn-la Crăciun, sunt cîte patru-cinci rînduri cu jucării.
Dane, o fi luat purici de la caii vecinilor? 😉
Nu-l lasam pe afara asa ca nu cred ca are vreo opinie despre Bucuresti in general sau in particular; cel mult noi sa-i fi adus vreun parazit de la maidanezi sau cine stie de unde. Chiar, stiai ca mancarea de animale (cea procesata, la punga) din magazine e importata? Si alta dubiosenie: i-am luat doamnei un aparat cu ultrasunete de tip “mars de aici potaie”; maidanezii de afara devin curiosi dar nu se apropie in schimb domnul tigrat incepe sa miaune si vine sa il caute indiferent in ce camera ar fi. O fi mai simplu cu copiii? 😕
cred că da 🙂
Bun, o sa fac comparatia cand o sa apara si al 4-lea membru al familiei 😉 Pe care sper sa il pot intreba despre Bucuresti la un moment dat…
Orice s-ar zice, e mare, mare nevoie de parcuri. Şi numai pentru copii.Sunt atât de multe blocuri.Şi văd că,majoritar, tot blocuri se construiesc şi după 89.
Mă gândesc cu milă la cartierul Militari, de pildă.
Care e parcul cel mai apropiat ?
Acum,noi ne dăm cu părerea aici, privind lumea ca adulţi.
E destul de dificil să te mai pui la mintea copilului.
El poate găsi amuzament în chestii la care nici nu te gândeşti ca adult.
Trebuie un echilibru în toate.Joacă,libertate, dar şi participare la acţiunile educative specifice vârstei (teatru,zoo,Antipa,concursuri).
Oricum e greu.Părinţii sunt acum mult mai stresaţi de grijile
cotidiene: loc de muncă,transport,facturi de plătit…
ce să facă mai întâi în puţinul timp liber rămas?
Cei care mai au părinţii în putere-şi dacă aceştia sunt dispuşi
să aibă grijă de nepoţi-mai au o scăpare.
Sincer,prin magazinele de jucarii nu-mi mai vine nici mie sa intru,asa de mare e tentatia!!!Pasionat de autoturisme,imi cam curg balele cand vad maketele de la Bburago sau Maisto.Ca sa nu mai vorbesc de “radiocomandatele” ce te imbie din rafturi sa le cumperi.
Cica diferenta intre barbati si baieti e data de pretul jucariilor….AIUREA!
daca n-ar fi maidanezii … … … chiar ar fi binisor…