… merge Brăila!

Continuînd parcusul dunărean, descoperim că Brăila – după Tulcea, după Sulina – pe lîngă faptul că deja e oraș-oraș, mai e și unul căruia nu prea-i pasă de apa de pe urmă căruia a crescut și a trăit: zici că și-a-ntors spatele la fluviu.

Și dacă n-ați fost pe-aici – așa, ca noi – chiar o să dați peste unul din cele mai frumoase locuri.

Nu-s vorbe mari: Brăila-i încîntător.

Sistematizat ca un evantai pe vremea stăruitorului Kiseleff, ticsit cu teatre și săli de spectacole de grecii care-au viețuit aici îndelung, Brăila de azi – ce păcat! – a ales, cumva, să țină sub preș cum de-a ajuns mare.

Dar oricît s-au pălit urmele trecutului, fiecare colț de stradă încă vorbește.

… și are multe de spus; dar începem cu centrul-centrului, unde – la ceas de seară – ne-am găsit într-un oraș care nu se compară cu nici unul din țara noastră.

… dar pe lumină – a doua zi – Brăila s-a dovedit năucitoare; și doar ce-am dat ocol centrului.

Odată ce ne depărtăm – pornind pe-o stradă, întorcîndu-ne pe alta, și tot așa – Brăila continuă să ni se arate ca o splendoare, o comoară. Răspîntii cuminți, străzi pietruite, case minunate și platani bătrîni, azi groși cît trotuarul, sădiți acum aproape două sute de ani: atunci cînd s-au tăiat toate arterele orașului.

Vrednică sistematizare; chiar dacă s-a întins, Brăila rămîne aerisită, plăcută; pînă și construirea firescului centru civic din anii ’80 n-a mutilat-o: blocurile au încercat să fie interesante, bulevardele umbroase: aici oamenii chiar au iubit platanii, replantîndu-i sistematic!

Orașul cu salcîmi – nu așa-i zice? – e verde, e îngrijit, e chiar binecuvîntat de plăcute renovări recente. Nu-nsemnează că lipsesc prea-pitorescul, paragina, decăderea și nici ruina… dar cu oarece măreție-n toate!

Și din toate părțile-ți taie calea mîțe, te-nsoțesc ori doar se fac că te bagă-n seamă.

… pași – mulți pași – te-ndemni să faci prin Brăila: ceea ce, după o vreme, te face să-ți dai seama c-ai obosit.

Foarte bine: ce parcuri are orașul ăsta! Ce locuri libere, de stat, de plăcută pierdere de vreme!

Mai apoi, cînd te roade și foamea, vezi cu bucurie că brăilenii nu glumesc nici cu mîncarea: restaurante neașteptat de bune, patiserii unde n-au uitat rețetele, covrigării ca odinioară, cofetării strașnice… găsești, aici, și bragă – bragă bună! – dar cum ai putea să nu te-oprești la o margine de alee pentru obleț? Micuțul pește – hamsia de Dunăre, cum s-ar zice – e un deliciu.

Hodinit și îmbunat, cauți și celălalt oraș: al amintirilor, al oamenilor care-au plecat de-aici – ce mare brăilean e mare la el acasă? Nici unul nu s-a dezis de oraș, și nici neapărat invers – doar că istoria, cum o știm… mai uită.

Așa e: dar nimerind aici, străinul nu uită nimic din locul ăsta.

toate vacanțele noastre – lista episoadelor