dar chiar vă rugăm să ne folosiţi

Mă ocup de multă vreme de ceea ce numim comerţ şi servicii. Ştiu destule.

Am pornit site-ul ăsta cu gîndul de a lăuda afacerile care-mi plac. Şi mă bucur c-am reuşit să mă ţin de asta. Treaba mea e să cumpăr, să fiu un client bun – şi să mă folosesc de asta.

Dar – vedeţi voi – un blog, chiar pitit pe o nişă, are ceva putere.  Am descoperit că pot zgîlţîi oameni, că pot schimba lucruri, că pot influenţa – la o adică – nişte voturi.

Dar puterea înseamnă responsabilitate. Niciodată n-am îngropat vreo afacere care nu mi-a plăcut. Şi niciodată n-am intrat în vreo cofetărie, în vreun restaurant şi-am zis: “băi, io-s ăla care v-a lăudat şi v-a adus atîţia şi atîţia clienţi – ia daţi-mi şi mie o masă gratis!”

Asta nu-nseamnă că nu am vorbit din cînd în cînd, în calitatea mea de aici, cu oameni din comerţ. Unii m-au chemat chiar ei, mulţumindu-mi pentru ajutor; pe alţii i-am căutat eu, doar pentru a-i cunoaşte, a le cere informaţii – chestii de-astea.

Am văzut cu vîrf şi îndesat că oamenii care ştiu şi vor să conducă o afacere sînt deschişi, sînt entuziaşti, sînt flexibili. Că iau de bună bucuria unor oameni de a ajuta gratis.

Ceilalţi stau ca nişte gugumani şi dorm pe ei. Şi se miră că le mor afacerile. Pentru că sînt fricoşi! Pentru că sînt obişnuiţi să ţină capul jos, să nu iasă în evidenţă! Pentru că se gîndesc că dacă îşi fac reclamă deschisă o să fie mai în văzul autorităţilor, că o să fie controlaţi mai des! Pentru că sînt proşti!

M-am împrietinit cu un băiat care lucrează într-un loc nou deschis. E isteţ, experimentat, sprinten – îi merge mintea, vrea să se promoveze, vrea să atragă lumea. Ne-am zis să facem un concurs – ei ar avea ceva reclamă, voi aţi cîştiga cîte-o masă gratis, eu m-aş simţi bine. Doar că şeful lui zice că nu; că nu-l interesează, că n-are încredere, că pe dracu-pe lacu: un mare zevzec. În tot acest timp, afacerea stagnează, nu pleacă de pe loc bine. Ei, de ce oare?

E trist.