Prin sutele de locuri de ieşit ale Bucureştiului e greu să găseşti numai dintr-alea în care să fie bine.
Poate-aţi auzit de un loc numit La’teral. Se află pe Splaiul Unirii, între Piaţa Unirii şi Podul Mărăşeşti, la ultimul etaj al unui duplex dintr-un bloc ceauşist tîrziu.
Ce are interesant La’teral e vederea asupra Splaiului, a gîrlei, a coastei magazinului Unirea şi a mesh-urilor ce-mbracă blocurile din Piaţă. Nu se vede urît, dar nici panorama vieţii nu este.
În rest, locul nu are nimic deosebit – şi poate-ar trebui să aibă. Parcă nu s-a hotărît ce-ar vrea să fie: ceva intim? ceva cool? ceva special? – nu ştiu; ştiu doar că le ratează pe toate.
N-am special de obiectat; am văzut serviri mai slabe, cafele mai proaste, mîncare mai săracă în locuri unde îmi place în contiunare să merg – doar că aici se simte că ceva nu e cum trebuie, că ceva nu e de-ajuns, şi asta nu-ţi iese din cap.
La’teral merge mînă-n mînă cu cofetăria de la parter, numită Vic – adicătelea prăjiturile pe care le comanzi la masă îţi sînt aduse cu liftul de jos. Aici pot să zic cu toată convingerea că Vic e o cofetărie slabă; cu pretenţii – dar rece şi neconvingătoare.
Păcat.
da,da. ai pus punctul pe i, nu e de ajuns. am fost cu mare entuziasm, la scurt timp după ce se deschisese. pentru panoramă. am prins un apus, culori, frenezie şi n-am luat prea tare seama la mâncare. era plin localul, cu rezervări am pătruns. apoi, mai târziu, prin iarnă am invitat pe cineva, cu mare mândrie… dar, ne-am simţit uşor jenaţi de mediocritatea localului – mâncare şi servire. acum, pe toamnă, iar am mers. au mai schimbat câte ceva, dar parcă în rău. mare păcat de poziţie şi de ineditul ei.
da, îi păcat.
Cred că o să se înmulţească barurile şi restaurantele de ultim etaj, dacă acuma ar fi – cică – vreo 10, o să avem mai multe. Şi poate cu panorame şi mai interesante.
eu le tot vânez, însă vreo câteva din acest top10 sunt de-alea de fiţe, unde dai pe-un suc banii cu care ai face o oală de ciorbă…
abia aştept inaugurarea Skytower, unde cică 2 etaje vor fi ocupate cu localuri de consumaţie, iar panorama inegalabilă!
o fi şi liftu’ scump…
La etajul 10, sus la uscătoria de pe bloc, nu s-a gîndit nimeni să facă?