scris de Ando
Asta e ! Vrem, nu vrem, am intrat în cea de-a doua jumătate a lui octombrie şi, cu neascuns regret, trebuie să ne luăm la revedere – pentru câteva luni – de la astfel de imagini atât de… reconfortante 🙂
De acum, îşi intră în drepturi echipamentul de vreme rea: blazere, taioare, geci, pardesie şi canadiene, invariabil blugii sau alte genuri de pantalon şi, bineînţeles, toată gama de ghetuţe sau cizme, cu sau fără toc, cu sau fără carâmb înalt. Dacă adăugăm căciuliţele, fesurile, băştile, şepcuţele sau fularele petrecute în fel şi chip, să zicem mersi dacă ne mai “clătim” ochii, măcar cu aşa ceva :
Aşa că, dacă tot am intrat pe zona amintirilor recente, ca să fim în ton şi “cu ce se mănâncă Bucureştiul”, m-am gândit că ar fi interesant să vedem şi cam ce încălţări au purtat doamnele şi domnişoarele marelui oraş într-un sezon fierbinte cum a fost vara asta, a lui 2012.
Şi, pentru a nu păţi ruşinea greieraşului din baladă, m-am îngrijit şi am adunat pe timpul verii grăunţă cu grăunţă, adică imaginile de mai jos, “atent selecţionate” – cum bine zice un clasic contemporan.
şi io care credeam că ăsta-i blog serios :))
acum am mai multe motive să vin p-aici!
Este un act de cultură – taman matale să nu recunoşti?
Un ochi format poate sa vada efectele crizei economice: lipsa culorilor “vii” din haine (stridenta e o exceptie care confirma regula) si excesul de make-up.
după buget, coane Fănică…
Da, un motiv in plus sa regretam anotimpul calduros … abia astept sa dea iar musca la primavara 😀
Uite că Doamne-Doamne ne-a auzit ruga şi ne-a mai dat câteva zile frumoase, aşa că…ochii mari, dar atenţie la volan!
Vorba lui Margineanu;”FEMEI,FEMEI”.
Urmeaza si o editie masculina? 🙂
nu cred că ne-am gîndit!
@Vali – aici am să fiu foarte tranşant : din punctul meu de vedere, bărbaţii sunt mult mai puţin interesanţi, mai ales sub aspect: ţoale, încălţări, accesorii. Iar,ca “tipologie”, părerea mea este că găseşti mult mai puţini bărbaţi interesanţi decât femei. Repet, vorbesc despre ceea ce văd zilnic pe stradă, în autobuz, metrou etc-adică oamenii obişnuiţi (discut în afara oricărei conotaţii sexuale).
Femeile sunt mult mai preocupate de aspectul lor şi de aici varietatea de: îmbrăcăminte, încălţăminte, tunsori, machiaje, accesorii etc. care–toate la un loc- hai să fim cinstiţi, ne fac zilele mai plăcute:-)
Nu de multe ori,după o femeie “ca lumea” întorc capul şi…femeile !
Opinia mea personală este că româncele arată foarte bine comparativ cu ce am văzut afară. Din foarte multe puncte de vedere.
Dar nimic nu e pierdut…ne mai gândim şi pentru partea masculină la ceva:-)
mai pe scurt, eşti bucuros că nu te-ai pomenit c-o poşetă în cap 🙂
Da,dar nu-i timpul pierdut:-)
Cizme de vara purtate iarna si cizme de iarna purtate vara…
@isabela: aici nu ma bag:-( , fiecare cum crede si cum se simte bine
Băăăăi !
c.b.
@cristi barcacescu : am inteles 🙂