„Moş Gerilă, încărcat cu sacul plin de daruri, începe să povestească. A făcut cale lungă până la noi în ţară. Şi multe a întâlnit pe drum. Peste ţări şi mări acolo, în America, l-a supărat amarnic, pe Moş Gerilă, traiul câinesc pe care îl au copiii săracilor, în împărăţia bancherilor şi a capitaliştilor”
Hulit: reinventat, adoptat, Moș Gerilă n-a fost rău – nu pentru copiii vremurilor de după Război. Îl găsim încetățenit la-nceput de ani ’50 – odată cu alte inițiative dedicate celor mici, precum adoptarea zilei de 1 Iunie.
… desigur ideologizat, dar democratic, venea pentru toți copiii – de la creșe, grădinițe, școale și orfelinate; ai părinților din fabrici și uzine – ceea ce, în grelele timpuri de atunci, însemna mult.
Și chiar dacă Crăciunul „dispăruse”, sărbătoarea lui – la fel ca Paștele – era acceptată și chiar susținută tacit în comerțul de Stat prin desfaceri „de sezon” care acopereau luna Decembrie.
Nu o dată, copiii se bucurau de amîndoi moșii: Moș Crăciun venea acasă, în familie, iar Moș Gerilă prin… sindicat. Mai ales că ultimului i se găsise – cu înțeleaptă și flexibilă închidere de ochi – rostul de a sosi și de Anul Nou.











comentarii