despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

la Iași

… cum noua autostradă ne duce deja pîn’ la Tișița, nu rămîne apoi decît să ținem, cuminte, drumul Vasluiului: în cinci ceasuri și-un pic gata – am ajuns.

Ne aștepta – ne-am dat cuvîntul că-l revedem și, chiar dacă i-am tot amînat promisiunea, nu s-a supărat. Știa c-o să ne-ntoarcem.

Ne aștepta cu Soare, cu frig dintr-ăla bun, cinstit și vesel, îmbietor; ne aștepta cu frumusețea lui, cu ritmul lui, cu bogăția lui: mîndru oraș.

Palatul, refăcut: o minune; o zi să stai prin el: atîtea săli, atîtea expoziții, atîtea muzee; iar la fix te poți urca-n ceas, să auzi Hora Unirii de sus.

Sfînta Treime, unde zace bunul nostru Cuza, de care ne-amintim iară, acum că se-apropie 24 Ianuarie.

Doi pași mai încolo, o lumînare aprinsă și-un gînd bun pus la Sfînta, acolo unde se strînge-n fiecare toamnă pelerinul.

Casa Muzeelor, unde înc-o zi-ți ia să scotocești prin ale literaturii, teatrului și poeziei – toate strînse cu har și migală sub același acoperiș.

Și istorie – parcă toți au fost aici, toți au pornit de-aici, toți au dat ce-i mai bun aici; dar și istorie rea, urîtă: Pogromul neomenesc, fuga de războaie și foame: încercat oraș!

Da! Aproape-Capitala asta rămîne mare.

… și nicăieri n-am mîncat mai bine ca-n Iași, asta-i sigur: restaurantul „Toujours” e o minune. Ținut de două familii – într-o zi se ocupă una de mersul lucrurilor, într-altă zi cealaltă – e cel mai bun loc în care-am fost vreodată.

Cum să nu ne placă?

1 comment to la Iași

  • […] Fiind ziua în care serbăm unirea din 1859 a celor două principate, am ales fotografii făcute cu un telefon deja dezafectat de multă vreme. Imaginile sunt din Iaşi, de la Palatul Culturii. Mai multe fotografii recente din Iaşi găsim la prietenul HungryMole (şi familia). […]

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>