Îngrămăditul și mohorîtul bucureștean de azi nici nu mai crede dacă-i povestești de parade pe bulevard, de Circ pe stradă; dar astea erau – alături de zeci de intervenții cît de cît culturale – chipul cotidian al unei Capitale vesele, prin care ți-era drag să umbli.
Căci da; acum nici zece ani se țineau sumedenie de evenimente – ba la vreun colț, ba-n tot centrul!
… nu știu ce-i mai trist: că țin minte lucrurile frumoase care se petreceau sau că văd cum nu se mai petrec; cum orașul ni-i tot mai stins, mai ne-dispus să-ncerce chestiile drăguțe.
Mă gîndesc la toate astea – astea care s-au dus – acum, după ce dragu’ de Paddy s-a mai putut serba doar în cele trei pub-uri irlandeze din centru între care Peter Moynahan și Ștefan Milutinovici, ca-n fiecare an, au alergat seară de seară pentru cuvenitul concert.
Hai că ceva din “chestiile drăguţe” a rămas şi chiar s-a multiplicat… şi anume maratonul. Maratoanele, semi-maratoanele, orice eveniment cu orice fel de alergători (profesionişti amestecaţi cu corporatişti trimişi acolo de companie ca să bifeze capitoul “responsabilitate socială”)…. neapărat cât mai mulţi, neapărat cât mai des şi neapărat cu blocarea întregului oraş (evident, cu transportul în comun blocat complet toată ziua în zonele cu pricina).
Am uitat că începe sezonul alergărilor.
Trebuie dată jos babka aia la care se stă la coadă acum la Piața 9