… o sîmbătă aproape primăvăratecă-n București: oamenii ies, mișună; roiesc în jurul zonelor comerciale. Sau vin în Centru. Pentru bucureștean, centrul nu mai e de mult ăla cunoscut ca cel vechi – centrul însemnează Calea Victoriei, Amzei: acolo se petrec azi lucrurile, acolo face să te strîngi.
Cu o lăcomie pe care-am compara-o cu cea a fiecărui concetățean din anii ’90 – cînd visam la toate cele oprite de pînă atunci, cînd visam s-avem și să mergem cu mașina, cînd visam ca frigiderul să nu fie gol niciodată – ne aruncăm în contiunare în brațele consumului scump.
Nicidecum nu-s eu cel care să sancționeze lăcomia; nici prin gînd nu-mi trece să mă uit de sus la bucureșteanul care se-așează la coadă-n fața unui magazin sau a unui bistro: trăim vremuri în care ne permitem.
Și nu, niciodată n-a fost bucureșteanul altfel: nici acum un veac – pe vremea scurtei străluciri interbelice – nici măcar dup-aceea, cînd chinurile comunismului l-au priponit. Asta-i unul din lucrurile care-l fac, care-l definesc pe bucureștean.
În toate există-ntotdeauna însă un «dar» și-un «doar».
Aplecat spre consum, spre meritate gratificații, bucureșteanul lasă-n spate căutarea măruntului, a «autenticului». Poate sta un ceas în picioare la deschiderea unei patiserii fine noi; poate aștepta în ploaie și vînt să i se elibereze o măsuță ca să-și soarbă cafeaua; poate urmări și sprijini orice-i vine din afară.
În același timp, va neglija obtuz mica afacere, măruntul chin de zi cu zi al patiseriei din stația de autobuz de-acasă – de parcă gogoașa din cartier îngrașă, dar babka din centru nu.
Sînt lecții care nu se lipesc de bucureșteanul de azi – unul din cei mai umblați și conectați bucureșteni din istorie. Lecția comunității de lîngă casă, lecția sprijinului pentru cel care trăiește de pe urma acestei comunități șubrede.
Sigur – înțelegem bine și că «autenticul» acesta nu-i nici lesne de găsit: Bucureștiul n-are tradiție, n-are poveste, n-are istorie prețuită. «Autenticul» însuși s-a împachetat și s-a reinventat ca să propășească – ia, să ne gîndim doar la patiseria din Amzei, la grătarul din Obor – ceea ce-l depărtează, cumva, de esență. Însă ce altceva e «autentic» la Capitala noastră?
comentarii