primăvară-n Ardeal

… greu, încet, de la un an la altul, provincia-i mai aproape: se deschide cîte-un ciot de șosea, șoferul scutește din chin; așa că planul de-a da o fugă de la Sibiu în sus nu mai e unul care să fie combătut.

Și-acum, că-i Primăvară, vine și dorul de ducă.

Primăvară, zici? – pîn-acum, capricioasă: de-abia dacă s-au legat vreo patru-cinci zile de primăvară adevărată… ce noroc să le nimerim taman pe astea în vacanță!

Sigur, Sibiul ni-i cunoscut: dăm pe aici o dată la cîțiva ani și-l regăsim mereu plăcut, așezat, fără a face vreun compromis; dar – știindu-l – îi căutăm și împrejurimile. Mai precis, mărginimile – locuri din cale, la cîteva zile, cumpărăm de la magazinele noastre mereu cîte ceva bun. Locuri unde putem întîlni și turma păzită, și jocul de cricket duminical al muncitorului străin.

Orașu-i înconjurat de plaiuri încîntătoare, cu oameni harnici, vrednici și chibzuiți: drumurile și peisajele ne duc cu gîndul la alte călătorii de neuitat, din alte țări unde ne-a rămas inima.

Așa… la un pas e Cisnădioara; un sătuc liniștit, păzit de-un cleanț pe care-i o biserică fortificată. De Paștele catolic se strîng aici sumedenie de oameni din împrejurimi, fiecare cu prăjituri, plăcinte, cozonac și ouă; le aștern pe toate și se bucură de regăsire – frumoasă imagine!

După ce te cobori de la mica cetate, iei drumul Cisnădiei – mic orășel cochet, aranjat, comercial, cu fireasca liniște și curățenie transilvană. O biserică înconjurată de zid vechi se găsește aici; cînd poarta-i încuiată, chemi crîsnicul să-ți deschidă.

Nu departe, Rășinariul: păzit de dealuri, întins de-a lungul a două repezi pîraie, are cîteva cotloane de neuitat; lîngă bisericuța veche – Sfînta Paraschiva – e o piețișoară-n care, dac-ai găsi-o undeva-ntr-un orășel de prin Italia ori Spania, ai căuta prima agenție imobiliară să vezi dacă-i vreo casă de vînzare.

Deși-i Soare afară, în biserică miroase a lemne, focurile duduie-n sobe: la noi e încă Săptămîna mare și n-o să-i ție nimeni pe bătrîni în frig – nu sîntem neamuri reci și chibzuite, ca sașii.

… oriunde ai apuca-o, nu faci mai mult de un sfert de ceas și dai peste alte plaiuri de vis. Așa ajungi la Sibiel, sat risipit și el de-a lungul unui rîușor vesel; dacă pierzi mai mult de cîteva clipe pe-aici, oamenii îți ies în cale, te îmbie, te caută.

… lîngă biserică e un muzeu cu icoane vechi pe sticlă. Cît de naive îți par, dar cu toate asta poposești în fața fiecăreia, întrucît fiecare spune și azi o poveste.

Ne gîndeam ce să mai facem: muzeele Sibiului deja erau știute; ne plăcuse și orașul vechi din afara centrului vechi; ne oprisem prin cele mai bune restaurante din oraș – nu puține! -; să revedem Sighișoara? să cercetăm Mediașul mai bine? Și-atunci am înțeles frumusețea și puterea Ardealului: poți ajunge oriunde, zigzagînd de pe-o autostradă pe alta. Cum oare să nu profiți – atunci cînd îți dai seama, de exemplu, că-n nici două ceasuri ajungi la Cluj?

Sigur: e o rușine că altfel decît cu mașina nu ai cum să călătorești între orașele Țării; dar te bucuri și de ce ai la îndemînă și nu aveai anii trecuți.

Așadar, Clujul.

Ca oraș, cu unul din cele mai bune și omenești centre vechi de la noi: lărgămînt, piețe, scuaruri, loc pentru pieton, pentru biciclist – într-un cuvînt, pentru cetățean.

Altfel, un strașnic oraș de provincie; și zicînd asta, nu-i facem nici o nedreptate; Clujul e deștept să-nțeleagă că-i peste Capitală la suficient de multe – la efervescență, la deschidere, la funcționalitate; Clujul e curat, e îngrijit, e occidental… deși uneori duce lipsa unui ceva numai al lui, își păstrează identitate.

Nu-i oraș în care să te pierzi, precum Bucureștiul – și asta-i aduce cîștigul de-a avea apropiere între oameni. Nu; nu l-am văzut ca pe-o capitală a hipsterimii, nu l-am simțit prea scump pentru ce oferă… căci are ce oferi!

Chiar și pentru că aici, în Ardeal, la restaurant se mănîncă; aici cînd se mănîncă, se mănîncă bine; aici se regăsește păstrat și cultivat respect pentru tradiția cea bună; aici pînă și piața unde se vînd de toate-i un spectacol demn, civilizat, la care pitorescul n-are ce căuta.

… cu nebănuite cotloane tihnite – să stai la etajul unei librării, deasupra străzii animate, și să fii-n lumea ta, să te-afunzi în nesfîrșitele curți din spatele porților grele – vine cu surprize de necrezut, precum cea a muzeului Steampunk.