Are orașul nostru niște colțișoare ascunse – dar nu secrete, neștiute; ci ascunse-n văzul lumii – pe lîngă care mereu trecem fără să le cercetăm pe îndelete. Dar ne bucurăm să le știm acolo, neschimbate, nestricate.
Cînd liliacul e-n toată splendoarea lui, merită să luăm drumul Mărțișorului; aici, în capătul aleii pietruite și înierbate – nici alta nu mai e ca ea! – e casa lui Arghezi, mereu caldă, luminoasă și primitoare.
În spate la Agronomie – prin frumoasa parcelare a Domeniilor – ne oprim pe Sandu-Aldea, unde vegetația a cuprins toată vecinătatea.
… prin splendidul cartier armenesc, ajungînd pe Popa Rusu – splendidă, la rîndul ei, stradă! – ne oprim la răspîntia cu scurta stradă Bocșa. Aici, îndărătul unui gard cum nu se mai găsește-n inima orașului nostru – viu, dezlînat, lățos – a rezistat o casă cu pridvor, cum de asemenea nu se mai găsește. Mai funcționează aici o ceainărie cunoscută – „La Metoc” -, botezată după istoria căsuței pendinte bisericii adiacente. La un pas – cîte de apropiate-s frumusețile pe-aici! – răspîntia dintre Latină, Semilunei și Spătarului e din aceeași poveste.
comentarii