Cel puțin în mintea oricărui se-ajunge să conducă ceva public, anotimpurile cetățenești sînt doar două. Cel urît, care-ncepe pe la sfîrșitul toamnei, de cînd nu se mai face nimic – nu se repară, nu se mătură, nu se spală, nu se curăță, de parcă omul nu iese din casă precum ursul din bîrlog – și cel frumos, în care în sfîrșit se-ntîmplă și lucruri pe domeniul cetățenesc.
Așa-s țîșnitorile; nu contează că ultimul îngheț e pe la sfîrșitul lui Martie; ele se montează de cînd cerul și pămîntul doar undeva pe la Întîi Mai – că omului nu i se face sete pe stradă pînă atunci.
Țineți minte bucuria primăverii trecute – grădina Cotroceniului a fost deschisă, după jumătate de secol de opreliște. Oamenii au năvălit căutînd frumusețea aleilor: cît de normală le-a fost redarea spațiului înapoi! Firește, odată cu venirea frigului, «gospodarul» a-nchis din nou Palatul, cu promisiunea că la primăvară porțile vor fi descuiate iar.
E primăvară de mult deja, dar Cotroceniul e închis, oprit, așa cum a rămas de pe vremea lui Ceaușescu.
comentarii