Frumoasă parte de oraș, între Dacia și Ștefan cel Mare; zonă care poate fi luată la picior sistematic sau ocazional cu plăcute foloase. Concentrată în zona străzilor Răsuri și Profesor Ion Ursu, incursiunea de azi ne dezvăluie cîteva intervenții ce merită comentate.
Întîi, o renovare care pare-n regulă. La colțul dintre Răsuri și Ocolului, o casă refăcută – căreia i s-a lipit și un corp mediocru – nu reușește să convingă însă, pînă la capăt, prin eleganță și armonie.
… după ea, o cumplită arătare; nu e garaj, nici depozit – e chiar casă.
Peste drum – cum să zic? – mie-mi place cum s-a păstrat înălțarea realizată cu mulți ani în urmă; are un ceva plăcut, echilibrat, nestricător.
Cîțiva pași mai departe și ajungem – pe Ion Ursu – la o „reinterpretare” într-o cheie la modă. Interesant rămîne gangul; prin el se ajunge la alte imobile dindărăt, aferente fundăturii Diacului.
Timpurile s-au schimbat, este adevărat, dar oare de ce avem atât de des impresia că arhitecții din trecut erau mai pricepuți ca cei de astăzi? Parcă orice construcție ( mai ales renovată) de atunci avea mai mult farmec decât cele apărute în zilele noastre.
Waw-uau!
M-a lasat fara cuvinte.
Primul exemplu este bun. Nu perfect, nu spectaculos, dar categoric ceva bun!
Al doilea este sinistru!
Casuta initiala era si modesta,si mica.
Dar ce a iesit este hidos, bine zici “cumplită arătare”.
Reinterpretarea mi se pare buna, chiar foarte buna.
Apreciez mult gangul, acasa nu aveam asa ceva.
Apreciez si mai mult denumirea fundaturii: Diacului!
In 1985 am lucrat la IPRS, la 2300.
I afara banalelor diode, mai faceam tiristoare, triacuri si … diacuri!