Înainte era mai bine…
De câte ori nu auzim vorba asta? “Înainte era mai bine!”
Nu – nu era. Nici înainte nu era mai bine.
Apucîndu-mă de seria de articole de sfîrşit de Decembrie şi de sfîrşit de comunism, am intrat în dialog cu prieteni care au trăit mai mult decît mine atunci. Multe din consideraţiile din articolul de azi le aparţin. E un articol ca un schelet reconstituit plecînd de la un osişor; iar osişorul este întrebarea: era înainte mai bine?
Eu ziceam că nu era mai bine…
Inexact!
Sunt mai multe aspecte sub care chiar ERA mai bine. Vreau să zic, mai bine pentru categorii largi ale populaţiei, nu pentru “unii”, că aşa întotdeauna au fost unii ce au profitat de necazurile altora, la fel cum în caz de catastrofă, groparii prosperă…
De exemplu, „facultăţile muncitoreşti” însemnau practic conferirea de diplome universitare unor tovarăşi de nădejde, dar analfabeţi, cam ca Spiru Haret acuma. Asta e rău, dar fapt este ca în socialism accesul gratuit la învăţământ pentru cei din fostele categorii sărace, defavorizate, era o realitate! Nu era doar propagandă… Sigur că au existat perioade întunecate, de abuzuri – în 1950 mama nu putea găsi de lucru, nu o angajau pentru că era „fiică de chiabur”. Măcar părinţii terminaseră şcoala, tot atunci la admiterea la facultăţi la fel, era cotă de muncitori şi ţărani, deci copii de telectuali aveau puţine şanse.
Însă eu mă refer la anii 60-80, când învăţământul era deschis şi accesibil tuturor! Cine vroia să înveţe, putea să o facă, fără a fi nevoit să cheltuie prea mult. Învăţământul gratuit şi obligatoriu, eliminarea analfabetismului, nu erau doar sforăitoare fraze de propagandă, ci însăşi realitatea! Sigur, astea ţin de NORMALITATE, însă la noi normalitatea este ceva rar. Tragic este că acum a scăzut dramatic calitatea învăţământului, iar asta ne afectează pe toţi. Ca şi la Sănătate, ca şi în infrastructură ţi transporturi, este un întreg sistem ce s-a degradat, astfel că în prezent, chiar dacă ai destui bani şi eşti dispus să cheltui pentru ceva de calitate, este greu să găseşti spitale bune, medici cu experienţă, şi scoli sau facultăţi unde SE FACE carte!
Şi-apoi, ne întrebăm când este înaintele ăsta?
Pentru unii, înaintele este perioada de dinainte de Război.
Pentru părinţi, a fost perioada interbelică, şi chiar războiul, până la instaurarea comunismului! Chiar ei recunoşteau că nu curgeau lapte şi miere pe atunci, dar categoric ERA mai bine, plus că atunci au fost copii sau adolescenţi…
Pentru alţii, înaintele înseamnă anii “deschiderii” – când comunismul, în plină construcţie, era mai uman.
Da, da, da! Eu sunt de părere că anii “60 şi “70 chiar au fost buni – ultimii ani ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi perioada de început a Cizmarului, când se lucra cu avânt la construcţia socialismului, s-au făcut mari realizări, pe care le utilizăm şi astăzi. Iar Cârmaciul nostru, ce făcea de zor vizite de lucru cu preţioase indicăţii în ţară şi vizite „de pretinie cu toate popoarili” peste hotare, era eminamente ridicol – nu sinistru cum a devenit ulterior, în anii ’80.
Îmi pare sincer rău pentru cei care nu au apucat adevărata Iepocă de Aur, ci doar agonia comunismului.
Sunt date concrete ce atestă “bunătatea” – de exemplu un coleg îmi spunea, prin 1988 când categoric la noi era rău, că a găsit nişte numere vechi din Scânteia, din 1962 sau ’63, unde în afară de laudele şi exagerările comunismului, erau cifre concrete: salariile au crescut, iar unele preţuri s-au redus!!!
Pentru anii ’80, când ne confruntam cu o inflaţie MARE pentru comunism (ehei, dacă am fi ştiut ce ne aşteaptă DUPĂ 1990!) erau amintiri dintr-o perioadă bună… La începutul anilor 60, creşterea salariilor, şi deci a nivelului de trai pentru “clasa muncitoare” era perfect reală, însă trebuie ţinut cont că se pornea de foarte jos. Tata nu mai este, dar chiar acum în primăvară, putea să dea detalii concrete despre cât de greu o duceau în anii ’45-’55. La începutul anilor ’60 situaţia se redresa vizibil, însă pornea de la un nivel foarte scăzut.
În calitate de copil de patru ani nu simţeam dificultăţile, dar ţin minte foarte bine că la începutul anilor ’60 NU EXISTAU multe lucruri pe care nu acum în Mileniul III, în România postdecembristă ce face parte din UE, ci chiar prin anii 1975 le luai drept garantate: telefon, televizor, maşină de spălat, frigider… Da, în 1960 arhaicul “gheţar” ce utiliza blocuri de gheaţă era încă folosit într-o casă din zona centrală a Capitalei! Maşina de spălat era simplă, cu o cuvă verticală deschisă, şi o paletă mică de bachelită ce agita apa, iar storcătorul de rufe era manual!
Telefoane erau doar două la casa din Labirint 70 şi 70A, pentru vreo patru familii.
Da, era o formidabilă criză de locuinţe – blocurile “staliniste” construite în anii ’50 erau puţine, şi doar P+3, insuficiente. Deşi părinţii erau proprietari, le băgau chiriaşi mult peste capacitatea normală a locuinţei. Înainte de a mă naşte eu, familia locuia cinci într-o cameră (e dirept, substanţial mai mare decât una de bloc). Abia valurile de blocuri din anii ’60 şi ’70 au rezolvat problema locuinţelor… Trebuie să mă uit în Cartea de Imobil ca să văd datele exacte, dar ţin minte că aveam chiriaşi si în pod – care teoretic nu era locuibil! Nu doar apa curentă lipsea, ci şi lumina naturală – nu existau ferestre, ci doar un luminator şi lucarne. Şi desigur podul are rol de izolare termică, de protecţie pentru restul clădirii – iarna era frig, iar vara, excesiv de cald. Erau amenajate doua boxe acolo, o familie locuia, pentru chiuvetă şi toaletă coborau la cei de la etajul întâi. Care etaj aveau mai multe camere, bucătărie, toaletă, dar existau doar chiuvete, nu şi cadă!
Deci, erau două telefoane la două corpuri de clădire, patru apartamente, cinci familii şi vreo 19 oameni…
Nu mai ştiu când am avut primul televizor şi ce marcă era (gama de posibilităţi se rezuma la sovieticele Temp-2 sau Rubin), dar îmi amintesc bine când NU aveam încă, şi mergeam cale de două staţii, până la unchiul de pe Calea Călăraşi, ca să vedem “cutia magică” cu imagini mişcătoare.
La fel, îmi amintesc bine entuziasmul survenit într-o seară, când tata a adus acasă ASPIRATORUL, un formidabil Buran sovietic, cu o carcasă emisferică, cu vopsea metalică “lovituri de ciocan!”
Avea ca accesorii pe partea de refulare un pulverizator, şi un dispozitiv de făcut bule, ca să înlocuiască maşina de spălat! Pe atunci, electrocasnicele erau scumpe şi făcute să dureze, nu eram în „societatea de consum”…
Spun toate astea ca să subliniez că anii 1960 au fost de incontestabil progres, tocmai pentru că se pornea tare de jos …
Şi mai sunt şi unii-alţii care cred că înainte înseamnă orice moment de dinainte de ’89…
Da, sunt, însă este greu de explicat DE CE. Atenţie, asta NU este doar o părere personală ci un fapt obiectiv! Acum ştim bine că evenimentele din 1989 au fost declanşate din exterior. Dar DE CE mămăliga a putut fi făcută să explodeze?
Pentru că oamenii erau foarte nemulţumiţi! NU „unii” oameni – că nemulţumiţi şi contradicţii, interese divergente, vor fi totdeauna – ci marea majoritate. Chiar şi securiştii, care l-au trădat pe Ceauşescu… Aşadar este o mare prostie să spui că era bine în ORICE moment de dinainte de 1990!
Era bine! Se făceau blocuri, se construia metrou, toată lumea avea de muncă.
DAR REALIZĂRILE SUNT! EXISTĂ!
Nu are rost să comparăm cu o Românie ne-comunistă ideală, că nu a existat. Da, înainte de război ţara noastră era grânarul Europei, iar leul avea acoperire în aur. Însă democraţie nu prea a fost – dictatura lui Carol al II-lea, apoi a lui Antonescu. Sigur că nu se compară cu teroarea stalinistă, chiar daca Regele sau Mareşalul au executat sumar câţiva duşmani personali, nu exista un SISTEM concentraţionar, nu exista un arhipelag Gulag sau lagăre de exterminare ca la nazişti!
Însă acum, după 1990, dezamăgirea a fost foarte mare, din toate punctele de vedere!
Dar „mândrele realizări” ale comunismului sunt o realitate! Cum să nu regrete lumea perioada în care se construia, se lucra, ţara era „în curs de dezvoltare” ? Nu în curs de distrugere, cum este acum…
Blocuri gri cu apartamente schiloade? Cutii de chibrituri?
Sigur că da, însă se poate şi mai rău, ne-o arată dezvoltările de după 2000. Finisajul e în general bun, arată frumos, împărţirea mai inteligentă, iar spaţiile generoase, dar preţul este prohibitiv, iar structura de rezistenţă ridică serioase semne de întrebare.
Ce să mai zicem de utilităţi, de amplasarea faţă de oraş, sau de căile de acces, de structura de rezistenţă, de respectarea normelor seismice sau de PSI… Garsonierele lui Robert Negoiţă, ce au ars ca o şură de paie, sunt un elocvent exemplu în sensul ăsta – şi din păcate nu reprezintă un caz izolat.
Metrou?
Desigur că nu “Ceauşescu a făcut metroul”, aşa cum nu Keops a construit cu mâinile lui piramida! Şi nici nu a inventat Cizmarul metroul, nu este o idee genială pe care alţii nu au avut-o de loc!
Dimpotrivă, după mine cel mai mare păcat al metroului bucureştean este că a sosit greu, este tardiv, o Capitală cu trei milioane de locuitori trebuia să aibă de mult reţea de transport subteran.
Rămâne însă FAPTUL incontestabil că degeaba a avut ideea Dimitrie Leonida încă de la începutul secolului (1908-19110), degeaba în 1934-‘36 când s-a turnat planşeul peste Dâmboviţa constructorii au lăsat pe margini buzunare pentru viitorul metrou, degeaba în 1952-54 comuniştii proiectează trasee mai logice decât cele realizate, fapt este că abia în 1975 sub Geniul Carpaţilor a început efectiv construcţia metroului!
Sigur că metroul se putea face MULT mai bine!
Ţin minte că atunci când atunci când s-a dat în folosinţă prima linie, eram bucuros, şi desigur mândru de realizările noastre, ale poporului român, sub înţeleapta conducere a Tovarăşului şi a lenuţei-Academician.
Totuşi, nedumerirea era mare: CINE merge de la Timpuri Noi la Semănătoarea?!
La vremea respectivă, era perfect firesc ca metroul să unească „marile platforme industriale socialiste” cu cartierele dormitor, dar ce sens avea o line care să lege între ele DOUĂ mari întreprinderi?
Personal, eu mi-aş fi dorit o legătură pe direcţia nord-sud, ceva de genul BIG Berceni – Piaţa Unirii (de acolo puteam să îl iau) – Gara de Nord, ori metroul a ajuns destul de târziu la gară … chiar la Facultate a ajuns cam târziu, ţin minte că în iunie 1981, când am fost la repartiţie, am plecat de la Grozăveşti cu metroul, ceea ce era o noutate! Dar până atunci, mergeam la Politehnica din Grozăveşti cu tramvaiul, pe cheiul Dâmboviţei…
În realitate, traseele metroului au fost destul de aiurea, şi abia în 1989 a fost închis şi inelul de la Dristor, pe care acum îl folosesc foarte des (şi nu sunt singurul, chiar este aglomerat) …
Ce să mai zic de staţia Mihai Bravu, amplasată complet ilogic? Înainte de 1989, când coborai spre podul de la Abator, pe stânga era pustiu (harta din 1938 menţiona acolo „grădini”) iar pe dreapta erau ceva întreprinderi, însă cu densitatea foarte mică de oameni – nu fabrici cu sute de muncitori, ci depozite, autobază. Atunci pentru CINE a fost făcuta staţia de metrou acolo?! Mult mai logic era, şi la nivelul anilor 80 dar şi acuma, dacă o făceau la intersecţia lui Mihai Bravu cu Calea Vitan, unde SUNT blocuri!
Un lucru totuşi este bun la Metroul bucureştean: distanţa MARE între staţii, pe care unii i-o reproşează Cizmarului! Am fost la Berlin, am rămas surprins ce apropiate sunt staţiile de metrou acolo!
Sigur, staţiile la distanţă mică sunt foarte comode, însă extrem de costisitoare, şi în subteran, dar mai ales la suprafaţă, prin clădirile anexă şi exproprierile necesare. În plus, indiferent de tehnologie, chiar dacă ai tren MAGLEV, staţiile prea DESE reduc considerabil viteza medie, dacă trenul trebuie mereu să frâneze, iar dup ce s-au urcat călătorii porneşte din nou.
Nu aşa!! Dacă ai treaba la colţul străzii, mergi pe jos, dacă ai la 3-4 staţii, iei transportul de suprafaţă, metroul este pentru distanţe mai mari, traversarea oraşului dintr-un capăt în altul – acolo simţi cu adevărat diferenţa… Deci, Cizmarul a făcut o treabă bună cu staţiile rare, chiar dacă uneori a exagerat în sensul acesta!
Autostrada?
La fel, dacă după 1990 România ar fi urmat o dezvoltare firească, nimeni nu mai plângea după micul tronson de autostradă făcut de Ceauşescu!
Poate că „nu avem nevoie de autostrăzi” , la plural, dar nici măcar de drumuri expres?
Şi dacă nu avem nevoie de reţea de autostrăzi, ca la nemţi, cum poţi spune că nici măcar una nord-sud şi alta est-vest nu sunt utile? Ar fi strict necesare pentru traficul internaţional ce trece pe la noi, dacă nu pt. românii propriu-zis …
La sfârşitul anilor ’60, când s-a dat în folosinţă Autostrada, pe care acum o numim A1, eram foarte mândru – este şi la noi un drum cum văzusem doar în filmele imperialiste, cu treceri suspendate!
Mătuşa conducea cu 110 la oră în drum spre Piteşti, ne simţeam bine.
Totuşi, chiar copilul de 13 ani ce eram pe atunci se întreba: foarte bine, ajungi foarte repede de la Bucureşti la Piteşti, şi după aia? Ce faci, ca drumul nu merge mai departe! (La vremea respectivă, nici vorbă de Transfăgărăşean). Cum rămâne cu accesul nord-sud şi est-vest?
La fel, drumul spre Litoral: în 1970 era o simplă şosea, cu o singură bandă pe sens, iar trecerea Dunării se făcea cu bacul (îmi pare rău că nu am făcut poze!). Abia prin 1985 s-au început lucrările la A2, iar după revoluţie ne-au trebuit 22 de ani ca să o terminăm…
(cu Cristian Malide)
——————
Ei, dragii mei, şi noi terminăm aici – dar mai sînt multe de zis, multe de comentat.
Am încercat să mă gîndesc bine, să nu fiu ridicol, nici încrîncenat. Am încercat doar să vă vorbesc despre lucruri care au fost – despre lucruri care ne-au condiţionat, ne-au influenţat.
Pînă la urmă, e doar Decembrie. Facem cadouri, mergem la cumpărături, mâncăm bine, plecăm în vacanţe. Dacă v-am smuls jumătate de oră din vremea şi cheful vostru – atîta am vrut.
si la PAris statiile de metrou sunt f apropiate (langa fiecare obiectiv turistic si nu numai), chiar radeam ca se vede din statie in statie lumina de pe peron. insa acolo oamenii deja au evoluat. exista trenuri gara conductor,sunt conduse automat. noi probabil vom avea astfel de garnituri peste 80 de ani. asta e.
ca sa nu mai pomenesc aici de legaturile cu Garniturile de Tren (adica cum e CFR la noi),sistemul este bine pus la punct.
O zi frumoasa!
prostia la noi e nu departarea statiilor, cat lipsa accesurilor. Nu sunt suficiente iesiri… si alea care sunt, nu ies unde trebuie. Corespondenta defectuoasa a statiilor de metrou-transport suprafata e başca…
felicitari, subiectele sunt mai serioase decat in mod obisnuit, e un demers care trebuie continuat.
multumim, vor urma si alte articole serioase.
dupa sarbatori.
printre cele mai bune articole din ultima vreme!
1. Planul metroului a fost aprobat şi semnat de primar în 1935, având şi aprobarea Regelui Carol al II-lea. La fel cum planurile canalului Dunăre-Bucureşti existau din 1929.
2. Mircea Cărtărescu -pe care (co)mu(n)iştii moderni îl tratează ca pe un rahat, fiindcă dacă spui adevărul ţi-o furi- a pomenit şi el de ce a apucat pe la începutul anilor ’60, mizeria, puricii, salariile de 3 parale, până când s-au ridicat blocurile de pe Ştefan cel Mare şi Circul. (În mod curios, se spune că blocurile din acea perioadă, pre-1975, sunt de bună calitate, dar cum se face că au rămas strâmbe după cutremur?..)
3. Dacă “oamenii” ar fi fost foarte nemulţumiţi de epoca raţiilor şi cozilor şi foarte mulţumiţi de “perioada liberală a comunismului” de dinainte, şi-ar aminti de acea “perioadă liberală” şi ar vorbi despre ea. Nu o fac. Vorbesc 20-30 de caraghioşi din 19 milioane de oameni rămaşi în ţară, care se tot mută de la smartwoman.ro la criticatac.ro şi înapoi, şi care sunt cunoscuţi, cu biografia lor, fiindcă şi-au povestit-o. Restul o ţin una şi bună, repetă ca papagalii că adevărata lor epocă de glorie a fost tocmai epoca raţiilor şi cozilor, că “atunci lumea avea respect”.
4. Singurul care a furnizat un motiv pentru acest fenomen bizar a fost unul dintre lătrăii de stânga, care a spus (cu alte cuvinte, mai obscene şi mai becaliste) cam aşa:
În epoca 1964-1980, în care chipurile lucrurile se desfăşurau normal, oamenii se duceau la serviciu, luau leafa, cumpărau mărfuri, beau bere Griviţa la sticle de 1 litru şi aşa mai departe, societatea “socialistă multilateral dezvoltată cu faţă umană” era o societate de muncitori şi meşteşugari, ingineri, funcţionari de Partid, avocaţi, jurnalişti, doctori şi aşa mai departe, adică singurele categorii care se bucurau de beneficiile industrializării erau cei care aveau şcoală şi o meserie profitabilă. Adică un fel de capitalism, doar că singurul patron era Statul şi ceilalţi îşi trăgeau puterea sau banul din asocierea cu el.
Cel care pierdea în toate astea era ţăranul – un tip care nu avea nici şcoală dincolo de 4 sau 8 clase, nici pământ că se colectivizase agricultura, nu era bun decât de meserii necalificate pe şantierele patriei, nu avea nimic, decât uitatul cu jind la rudele de la oraş, dar reprezenta 75% din populaţie.
Şi omul nostru încheie cu faptul că oraşul său, Piteşti, avea în 1979 doar un centru modern, în rest erau case semi-demolate rămase din anii ’30, ca şi cele care s-au demolat anul ăsta la Buzeşti, cu protestele lui Nicuşor Dan.
Adevărata muncă de Hercule pe care a făcut-o Ceaşcă în epoca raţiilor şi cozilor a fost să deplaseze la oraş (municipiu sau oraş monoindustrial semi-rural, după posibilităţi) pe ţărani, în masă, oferind slujbe în care nu lucrau nimic, bani care nu puteau cumpăra nimic fiindcă nu erau mărfuri, şcoli în care nu rămânea nimeni repetent că toţi trebuiau să facă 12 clase, bloculeţe jegoase confort II şi III şi cămine de nefamilişti şi mai jegoase, şi oprimând în acelaşi timp pe oricine nu avea caracter de ţăran (denunţurile, turnătoriile, şedinţele de Partid, programul TV de 2 ore în care se pomenea numai de El, ridicarea în funcţii a tuturor ţopârlanilor “cu origine sănătoasă” şi tot aşa).
Populaţia urbană în 1990 era teoretic 54,5%. Acum e posibil ca procentele să se fi inversat.
~Nautilus
Prietene, nu intru în disputa asta, pentru că nu duce nicăieri. Fiecare regim politic a modernizat România după cum l-a tăiat capul. Cu riscul de a fi înjurat, Dej în ultimii lui ani, și Ceaușescu, până prin anii 80, au fost cei care au occidentalizat România chiar mai mult decât o fac ăștia de acum, care o feudalizează. Dar nu de asta scriu. Trebuie să-ți spun că România NU a fost niciodată, dar niciodată! grânarul Europei. În 1938, parcă, a avut un maxim al exporturilor de grâne, într-un context special. Dar exportul ăla s-a făcut prin amânarea consumului intern, în condițiile în care micile exploatații erau supra-îndatorate. Țăranii mureau de foame, plătind cu o recoltă anemică datoriile la bănci. De aia ocupam primul loc în Europa la pelagră și ultimul loc la consumul de carne, lapte, unt și alte de acest gen. Nu uita nici că aveam cea mai mică producție la hectat la grâu și la porumb, iar dacă ne comparam cu Danemarca, spre pildă, eram undeva în preiostorie!
Eu zic ca inainte “era mai bine” (cat a fost bine) daca pretentiile de la viata erau destul de limitate – si nu aveau cum sa fie altfel pentru o buna parte a populatiei, oameni crescuti in mediul rural in locuinte aglomerate si insalubre. Din acest punct de vedere comunismul a fost un castig: a garantat un nivel minim de viata cu tot ce presupune asta. Problema mare este ca a plafonat nivelul maxim undeva destul de jos iar pentru mine cel putin capitalismul a facut mult mai mult decat ar fi putut sa o faca regimul de trista amintire.
Apropo de grânar, starea de fapt actuală, aici: http://www.businesscover.ro/20-12-2012-cum-a-ajuns-a-sasea-tara-ue-ca-suprafata-agricola-sa-importe-70-din-alimente/
Bun articol, scris serios.
In anii 80 studiam cu sarg economia politica la o facultate specializata ;)si criticam cu spor capitalismul (asa am aflat ca exista bursa si ce le face ea oamenilor cu bani 😉 … Era perioada de varf a platii datoriei externe, dusa la paroxism de cuplul semianalfabet (banii de hartie devenisera niste zdrente murdare de la atata circulatie, coana Leana auzize ca inflatie inseamna sa tiparesti bani si a interzis asta prin 88-89)… In fine… ma intrebam io cu bruma de spoiala de cultura ieconomica ce se prinsese de mine : de unde avem frata atata datorie externa la capitalistii astia rai care beau toata ziua si umbla dupa femei si trag cu pistolul(atentie, rula Dallas prima serie atunci)… dupa 89, a venit crudul raspuns : Datoria provenea hat din anii 60, creditori marile banci capitaliste americane JP Morgan, Citi, Chase, etc … cu banii aia s-a facut litoralul, s-a ridicat industria petrochimica la cote nemaivazute, industria in general, cartierele marilor orase, cam tot ce inseamna pentru unii “bijuteriile ” socialismlui… da, cu bani americani, de la amaratii aia de bancheri de pe Wall Street 😉 Asa ca sa o lasam mai moale cu seccesele iepocii de aur.
PS
aud ca si revolutia sovietica a fost tot pe bani americani, Lenin abia avea timp sa numere cash-ul care-i venea cu trenul inainte sa plateasca clas muncitoare sa sparga geamurile si sa-l traga de barba pe tar.
HM,te-ai dezlantuit observ. Care oare o fi cauza ?
Eu vroiam de fapt sa-ti multumesc pentru Sergiana – Kaufland – Sebastian. Chiar fac lucruri bune si eu unul sunt destul de mofturos,singurul exemplu care il dau este ca in copilarie nu mancam fisiutele de zgarci sau grasime din adevarata Sunca de Praga (spun asta pentru traitorii din anii 60-70 dar si ca sa fie putin legata de articolul tau ca inainte nu era mai bine.Sau era ?)
Asta ca era sau nu era mai bine este o discutie care si dupa parerea mea nu duce nicaieri,dupa cum bine scrie liberalul nostru de stanga.Decat poate doar la readuceri aminte,care in principiu nu este rau ca se intampla.Sunt atatea valori care intra in aceasta ecuatie,incat ar fi extrem de greu de realizat.
mai Cata, poate scriu serios de foame, ca n-am mai trecut de mult pe la vreo patiserie buna!!!
serios acum, e mult de vorbit. Si nu vreau polemici, ci amintiri, bucati de mica istorie.
Repet, dupa sarbatori mai vorbim si altele…
Un lucru bun pierdut aproape integral: mâna de lucru calificată din industrie.Am lucrat peste 18 ani în fabrici şi-ca exemplu-nu am întâlnit piesă care să nu poata fi realizată -la noi- prin prelucrări mecanice(strunjiri, frezări etc).
Şi lucram într-o industrie de vârf ( aviaţie )!
S-a investit mult în calificarea profesională şi se putea profita, chiar dupa 89 de acest lucru.
Unii muncitori au plecat repede din ţară, alţii s-au apucat de
“comerţ cu Istanbul-ul”, alţii de …taximetrie.
Erau segmente din industrie care puteau fi păstrate şi dezvoltate.
[…] Alioja, Alki, Boemul, Casa cu nuci, Cronicariu, Flo, Max Peter, Pedagogul, Radu, Raul, Simply Bucharest, Florin, Vladimir, Adelina, Krossfire, Vienela, Hapi, Coolnewz, Spanac, Ana, Bogzilla, Chinezu, […]
sa luam aminte, sa nu uitam! indiferent cum privim lucrurile, suita aceasta de articole ne pune pe ganduri!
Si banuiesc ca acesta era scopul. O sa recitesc cu grija si mai tarziu, pentru ca trebuie sa recunosc ca acum imi vin prea multe amanunte in cap din vremea aceea.
multumesc, domnilor!
Exact si multumim pentru gandurile bune.
E greu sa comentezi si sa comprimi atatea stari de fapt intr-un articol.
Sa aratam complexitatea unei asa epoci, degradarea treptata, nu e usor.
Ando, cred ca dupa 90 am fost tare tare fraieri… dar cred ca aici o sa discutam pe larg mai incolo. Trebuie!
m-a cucerit si acest articol. Cred ca noi, cei care am trait un numar de ani “inainte” ar trebui sa intelegem.
Oare? Sper sa fim intelepti macar acum. Ar fi obligatia noastra…
A fost si bine dar a fost si foarte rau.In special intre ’65 si ’80 se deschisesera destul de mult portile catre lume.Dorinta de independenta a lui neaNicu,il impinsese mai mult spre vest decat spre est.Contractele cu Renault,Rolls Royce si cu alte firme vestice ii infuriau destul de tare pe tovarasii de lupta de la est.Ce nu a inteles nici o data “carmaciul” a fost ca romanului nu trebuie sa-i dai luna de pe cer ca sa fie multumit.Imi amintesc ca dupa ce a anuntat ca am scapat de datorii au fost vreo doua saptamani in care romanii se trezisera din amorteala si incepusera sa traiasca din nou.Dar nu a fost sa fie!Si apoi gretosul cult al personalitatii…..brrrr!Si au mai fost si (multe)altele.Daca atunci am fi avut magazinele pline ca acum si caldura in case poate ca neaNicu ar fi murit la el in pat.
De fapt nostalgicii de azi ar vrea un sistem ca atunci dar cu avantajele de acum;mai ales in privinta locului de munca si a salariului se simte “nostalgia” cel mai mult.
Sa revenim la glume: inainte era mai bine fiindca nu venea sfarsitul lumii atat de des!
@Dan: ba venea, dar nu eram noi “la curent” 🙂
of, mie mi se parea ca traiam sfarsitul lumii in fiecare zi…
Un superb articol. Aprecieri din nou domnului Malide.
HM, keep’em coming! I’m loving it!
@Dan: ditto! Poate era împotriva legii să se sfîrșească lumea, inainte… :p Sau poate, din cauză ca spectrul războiului atomic a stat atît de prezent pînă la căderea cortinei de fier, nici n-avea chef lumea să facă astfel de glume proaste.
mda…mare dreptate…perioada 65-79 a fost chiar o perioada fantastica pt noi….tin minte ca prin 78 tata mi-a luat bicicleta si am iesit in fata blocului sa ma plimb (Favorit in Drumul Taberei)…iar mama s-a dus peste drum si mi-a cumparat 1 banana….da 1 banana…nu era problema cu mancarea sau caldura….cand ai mei s-au mutat dormeau iarna cu geamurile crapate ca era prea cald….dupa 80 insa s-a terminat tot…totusi atunci macar era o strategie….un scop…acum….?
O singura observatie: datele ECONOMICE ASA-ZIS REALE, din perioada interbelica…sunt mai mult mituri ! Romania (doar in povestile bunicilor) a fost granarul Europei, iar faptul ca “Leul” avea acoperire in Au. nu insemna nimic…Spre ex. Republica Sud- Africana a renuntat la Kreugerrand prin 1971..si ce ? Sistemele monetar financiare s-au schimbat ! Comparatiile se fac in termeni echivalenti, folosind aceleasi criterii de referinta si instrumente de masura ! O tara eminamente agrara, cu o economie primara bazata pe extragerea resurselor de petrol (destul de mari la acea vreme, e drept) cu o industrie cvasi-inexistenta si cu o rata a analfabetismului de cca. 80%..nu cred ca era chiar de o mare fericire ! Hai sa lasam povestile bunicilor si sa studiem serios fenomenul; mergeti la Biblioteca Congresului USA, la British Archives & Britisg Journal of Economics si alte surse credibile ! Sa fim obiectivi si cu unii si cu altii ! Cand aud “snoave” de genul “ce bine ar fi fost Romaniei” daca “la imparteala” era in locul Greciei…ma apuca durerea de cap !!?? In termeni actuali, toti specialistii in st. ec & pol. au agreat faptul ca dpdvd. economic, Romania sub GD si NC..a fost O DICTATURA DE DEZVOLTARE !! Prosta, criticabila, aberanta..cum vreti Dvs. Un lucru cred insa ca transcede discutiile pro si contra: FARA UN EFORT URIAS SI CONJUGAT AL FIECARUI ROMAN, traitor al acelor epoci…cred ca ramaneam si acum in..feudalismul tarziu !
Alex: Producţia de petrol a Regatului nu se ridica la nivelul celei din anii 1960-1976. Anul record al lui Ceaşcă, 1976, a produs de vreo 3 ori mai mult petrol decât anii 1942-1943.
In primul rand, experientele fiecaruia au un caracter puternic subiectiv, depind de imprejurari
(una era sa fi copilarit cu un parinte ultra-pragmatic si orientat, care sa fi valorificat la
maxim ce se putea obtine, si cu totul altceva alaturi de unul rupt de realitate si orientat spre
trecut si inotul contra curentului….)
In al doilea rand, memoria lucreaza SELECTIV, are tendinta sa “uite” evenimentele neplacute, sa
pastreze mai ales momentele placute, asa ne protejam de amaraciunea regretelor pentru alegerile
mai putin inspirate….
In al treilea rand, si eu cred ca capitalismul, “filozofia lacomiei” e ceva cu multe parti rele;
insa, desi socialismul (unii ii spun “bolsevism”, fiind de “inspiratie” rusa-sovietica)(iar
comunismul e un “patent” al domnilor Marx si Engels, ramas in mare parte in domeniul utopiei),
deci, desi socialismul avea componente sociale considerabile (pentru fiecare si oricine era un
“loc de munca”, acces la locuinta, subventie pentru copii – preturile articolelor pentru acestia
erau derizorii – si altele), din pacate NU era capabil sa realizeze o performanta ECONOMICA (motiv
pentru care s-a prabusit in Rusia….)
Am “prins” inmormantarea lui GD, anii ’70 iar in anii ’80 am terminat electronica si am lucrat in
industria acelor ani. Ce-mi aduc aminte cu maxima claritate e ca lefa era… destula, nu ca erau
multi bani, ci mai degraba ca era o limitare serioasa la posibilitatile de a cheltui (nu de a risipi!)
acei bani. Doctrina de a locui toti cetatenii in locuite inchiriate s-a…”indulcit” cu vanzarea de
apartamente, dar asta pentru a absorbi masa de bani care se aduna la oameni. Tot in aceasta idee,
in jur de 1974-75 s-a “dat drumul” la rate pentru automobile (pana atunci se cumparau numai cu
“banii jos”). Totusi, nu aveai drept decat la o singura locuinta; automobile, nu exista vreo limitare,
dar daca “defilai” in mai multe, incepeau vizitele celor de la militia economica si “puricatul” (de
unde ai banii, ilicitu’ etc.) In ultima perioada, din cauza “avantului” combustibilul era pe cartela,
nici nu-ti mai prea trebuia automobil, ne indreptam deja spre feudalismul timpuriu, ne gandeam sa
ne construim caruta….
[…] Foto: Arhiva Cristian Malide […]
@Florin Bulau,
Scuze, abia acum vad comentariul.
Este foarte bine spus “leafa era… destula, nu ca erau multi bani, ci mai degraba ca era o limitare serioasa la posibilitatile de a cheltui”
Asa este, dar asta pt ca si au am terminat in ’81, si mai pastrez cativa fluturasi de salariu de atunci.
In vremurile “normale” ale anilor 60-70 nu era asa, oferta era relativa bogata, necazul era cu salariul limitat.
Dar dupa ’80 nu prea aveai ce face cu banii, ce puteai oficial sa cumperi era tare putin.
Pe piata neagra, era cu totul altceva …
” ne indreptam deja spre feudalismul timpuriu, ne gandeam sa
ne construim caruta”
Un pic exagerat,dar nu foarte mult! Intreruperile de curent le mai tineti minte?
Discutam cu cloegii de servici cum sa folosesti mai bineaccumulatorul de la masina pentru iluminare, solutai cu becuri de far era cea mai simpla, dar ineficienta. Mai bine era ss folosesti convertizor care sa ridice tensiunea la 220V, ca sa aprinda becuri fluorescente.
Iar acasa aveam si o frumoas lampa cu gaz, in care dinainte de razboi se monatse bec electric. Ne gandeam sa o resaturam pe gaz, dar de unde mai gaseai atunci gaz lampant??