E Decembrie. Facem cadouri, mergem la cumpărături, mîncăm bine, plecăm în vacanţe.
Orice Decembrie de dinainte de ’89 era un moment sumbru, al umilinţei şi a deznădejdei.
Găseai ce să pui pe masă. Dar cît de greu găseai? Cine a uitat de sarmalele făcute cu salam în loc de carne, de telefoanele fără noroc la Casa de Comenzi, de cozile la bomboane, portocale, ouă!
Cine a uitat de sentimentul ăla care te cuprindea cînd îţi dădeai seama că mai sînt 30 de oameni în faţa ta şi că nu mai sînt 25 de pungi de tacîmuri? Trebuie să fi trăit atunci, ca să înţelegi. Cine a uitat cum rămîneai în continuare la coadă, deşi marfa se terminase, pentru că sperai să mai aducă peste cîteva ore?
Cine a uitat satisfacţia de a te plimba pe stradă cu o sacoşă din care se vedeau nişte pungi cu gheare, chiar vreo patru suluri de hîrtie igienică, sau un salam întreg?
Cine mai ştie că pînă şi ţigările se aduceau odată pe săptămînă? Că uneori Pepsi se aducea la Aprozar? Că uleiul ţi se turna din butoiul soios în sticla de-acasă, că zahărul era pe raţie? Că nenorocitele alea de cozi nici nu se mai făceau la stradă – ca să nu vadă nea Nicu cînd trecea pe acolo – ci la uşile de aprovizionare din dos ale magazinelor?
De benzina la care puteai face două zile coadă, aţi uitat? De dacia la care trebuia s-aştepţi patru ani de zile?
De pîinea care nu se găsea, de ciocolata care nu se găsea, de medicamentele care nu se găseau, de berea care nu se găsea, de cărţile care nu se găseau, de hainele care nu se găseau, de buteliile care nu se găseau?
… unii nici nu ştiaţi astea. Eraţi mici. Sau nici nu eraţi. Poate v-au povestit cei mari – şi nu i-aţi crezut. N-am nimic cu voi; mă bucur că nu ştiaţi, că n-aţi avut de-a face cu vremurile alea, că ai voştri au încercat din răsputeri să vă protejeze atunci.
Dar voi, ăia care aţi uitat – staţi un pic; gîndiţi-vă, amintiţi-vă! E Decembrie. Faceţi cadouri, mergeţi la cumpărături, mîncaţi bine, plecaţi în vacanţe. Aţi uitat… Aţi uitat!
—————-
… continuăm.
Au uitat și au votat.
Poate tu n-ai uitat. Eu eram prea mic sa inteleg ceva. Dar cati nu am auzit, inclusiv la parada de primu decembrie, ca ce bine era inainte. Oameni de 40, 50, 60 de ani care chipurile ar fi prins astea. De unde… ei duc dorul…
Da dom’ne!
Da, eu am prins acele vremuri.
Dar te descurcai cumva. Pile… etc.
Insa nu era normal sa fii obligat sa te descurci pt. ca sa traiesti cat de cat decent.
Si de atunci a pornit degradarea morala de acum.
atata dorinta sa VREA sa uite, ca la oamenii astia care regreta, ma sperie.
Si rescrisul continuu al istoriei…
Aveam 4 ani si jumatate in Decembrie 1989, dar imi aduc aminte de:
– cojile de portocala puse pe soba, ca sa miroasa frumos in camera
– de coada la paine si borcanasele de iaurt
– de serile petrecute la lumina unei lampe cu gaz sau a unei lumanari, la tara la bunici
– de frigul din apartamentul parintilor, din Bucuresti
– de oamenii care veneau la tara sa cumpere diferite produse, pe ascuns, iar eu ma minunam de ce vin de la oras (unde ar fi trebuit sa nu le lipseasca nimic) sa cumpere de la noi
“Orice Decembrie de dinainte de ’89 era un moment sumbru, al umilinţei şi a deznădejdei.”
Nu chiar. Lucrurile astea tragice pomenite de tine mai sus s-au intamplat incepand din… acum sa zica fiecare ce si cum isi aminteste. Incepand cu, sa zic, 1980 si accentuandu-se dupa 1984. Dar au fost si ani cu mancare suficienta si jucarii frumoase.
Da, nu chiar, Dragos – ai dreptate. Lucrurile escaladasera urat in ultimii cinci ani. Iar in Bucuresti ERA BINE fata de atatea alte orase.
Dar era rau, foarte rau…asa s-o fi si ajuns la starea aceea apasatoare din 89.
Marivs, era o mizerie sa fii nevoit sa te aprovizionezi din oras. In 1989 se ajunsese sa ti ss ceara ca domiciliezi in Capitala ca sa poti lua un amarat de salam.
Unii cautau salamuri de vara intregi ca sa le puna la uscat. Si vanzatoarele cand vindeau, le taiau in doua…
Niste lame de barbierit de calitate erau bune de cadou 🙂
Da, uitarea ne ajută, de multe ori, să trecem prin viaţă.E ca o protecţie.Dar, anumite lucruri nu trebuie niciodată uitate !
Poate ar trebui sa reamintim cititorilor modul in care s-a ajuns in situatia aceea nebuna: a fost dezvoltarea nesustenabila din anii ’60-’70 bazata pe petrol ieftin, a doua criza a petrolului (1979) si explozia dobanzilor din acea perioada. Datoriile platite de tovar’su in anii ’80 (dupa ce intrasem in default de 2 ori si am fost taiati de pe lista de catre FMI) fusesera facute in cea mai mare parte la sfarsitul anilor ’70 cand industria romaneasca a mers doar pe subventii sau pur si simplu pe stoc. Diferenta de competitivitate a industriei fata de occident a insemnat ca datoriile s-au platit de fapt in mare parte prin exportul de alimente. Un management mai bun al saraciei ar fi salvat cat de cat situatia insa tovar’su a mers pana la capat din pacate… iar drumul lui s-a sfarsit la zidul unitatii aceleia militare.
1. Diferenta de competitivitate a industriei fata de occident
Si economia lor e subventionata de numa-numa… Recentul caz al bancilor a fost cel mai misto.
2. datoriile s-au platit de fapt in mare parte prin exportul de alimente
Ei, ce mi-ar fi placut sa zica Occidentul ceva de felul “Bre Nea Nicu, noi intelegem ca vrei sa platesti (rapid) datoria externa, da’ uite, noi sintem cu Drepturile Omului, Helsinki & stuff, ia nu-i mai infometa pe ai tai in halul asta, da la export doar 1/2 sau chiar 1/3 si mai da si romanilor, ca ramane si pentru noi sa primim in contul datoriei. Dar adevarul e ca nu i-a durut de noi. L-au lasat pe fraier sa-si plateasca datoriile prin infometarea noastra si imediat dupa aia…
3. drumul lui s-a sfarsit la zidul unitatii aceleia militare.
Armament,locomotive din toata gama ( hidraulice, electrice), tractoare, utilaj petrolier, vapoare, mobilă, ţesături, încălţăminte,autoturisme de teren, rulmenţi, îngrăşăminte chimice etc…mai plecau şi altele la export, nu numai haleala.
La Electroaparataj şi Mecanica Fină, de exemplu, veneau la final de lună TIR-urile în curtea fabricii , se încărcau şi acolo se făceau şi formalităţile vamale…se lucra în draci pentru export.
Dargos B: chestia cu drepturile omului=o vrăjeală de doi bani.
Sferele de influenţă erau clar delimitate.Ce a făcut Occidentul de exemplu, după invazia ruşilor in Cehoslovacia? a protestat şi cam atât…sau după Ungaria 1956?
Când au căzut de acord, a căzut şi sistemul comunist.
Din păcate,unii dintre noi am avut tot timpul parte de
astfel de ”experienţe istorice” pe pielea noastră…
Exportul se sustinea exclusiv pe haleala. Exportul non-haleala inseamna preturi de dumping pentru occident sau vanzare “pe caiet” pt lumea a 3 -a.
@Ando, a lasat vreun lider occidental vreo dara in istoria razboiului rece? Pana si Kennedy a fost la Zidul Berlinului (la cateva luni dupa summitul de la Viena unde i-a supt p#!a lui Hruschiov) si a concluzionat ca zidul ii tine departe pe rusi de occident.
N-am uitat HM,n-am uitat.Nu ne certa. Dar pentru cei care am trăit acele momente, nu-i mare bucurie să ni le amintim. Şi mai ales,să mă întreb cât de laş, de fricos şi de indiferent am fost
de cele mai multe ori!
stiu ca nu ai uitat. Ca nici mie nu imi face placere sa imi pun aceleasi intrebari!
imi aduc aminte de un banc de atunci, daca e locul pentru asta.
Nefiind de mancare, oamenii aveau probleme mergand la toaleta… nu prea aveau ce scoate.
intr-o toaleta publica, in fiecare cabina se scremea (scuzati!) fara folos cate un cetatean. deodata se aude un ” pleosc ” dintr-o cabina.
– norocosule! zic ceilalti!
– da de unde, zice omul… mi- a cazut ceasul…
Bancurile astea, spuse soptit pe la cozi… ne mai incsalzeau sufletul.
@Anastasiu: aici, ai dreptate ! bancurile de atunci-mai ales alea ”cu şopârle” aveau mai mult farmec…ca orice lucru prohibit 🙂
@HM acum pe bune tu ai mancat vreodata sarmale din salam ? 🙂
da. jumate carne, jumate salam de vara. Daca era salam cu soia, nu stiu!!!
Ar trebui introduse articole de felul asta ca lectura obligatorii la clase. Ca altfel avem tineri care cred ca tarie ca era mai bine atunci, cum le spusese lor nu stiu ce ruda cu origine sanatoasa. 🙁
mulţam!
Plata datoriilor s-a facut..prin exportul de haleala ? Aceasta reprezenta doar 7% din exportul RSR in “devize convertibile” !
Desigur ca, se pot invoca multe disfunctionalitati/prostii/tampenii etc. in ceea ce priveste deciziile politice, ce au influentat si ulterior “falimentat” sistemul.
Lipsa unei strategii economice sustenabile(evocata mai sus de catre un ante-comentator) poate fi privita doar “post-factum” !! In contextul respectiv NC/Romania nu puteau decat sa aiba (cel mult) o atitudine “reactiva” la schimbarile mediului economic international…cu toate ca ea se visa “pro-activa”
“Comunismul” (!) a picat pentru ca “asa s-a strigat darul, la masa”…
Poate e cazul sa ne intrebam: ce am fi putut face – nu in locul lui NC.- ci in 1990, cand dupa toata restristea anilor 1983-1989, tarisoara noastra era numai buna de model/studiu de caz “cum putem sa convertim o economie centralizata..intr-una functionala,de piata ? Atunci se putea, pana si mediul economic era favorabil ! Acum nu se mai poate nimic..si nici in urmatorii douazeci de ani nu cred ca o sa ne simtim prea bine !