… trecînd pe lîngă nou-refăcutul Hotel Cişmigiu, băgai de seamă că la parter e deschisă o librărie – şi anume o librărie Humanitas. Nu-i rău, mi-am zis; ia te uită! – alte hoteluri au magazine de ceasuri, cămăşi scumpe, bijuterii, cosmetice, genţi şi alte alea; hotelul ăsta are cărţi. Cultura şi-a mai ridicat un picior de deasupra gropii!
Aşa să fie? Ia să intrăm, totuşi, în librărie.
Partea bună e, totuşi, că în librăriile astea din centru poţi cumpăra şi cîte o carte. La metru, la kil, la culoare – astea-s detalii.
Partea proastă e că în librăriile astea poţi cumpăra prea mult ceai, prea multe lumînărele parfumate, prea multe gemuri ecologice, prea multe ciocolăţi.
Nu ştiu cum a ajuns cartea să se asocieze cu desfacerea cu amănuntul a colonialelor şi delicateselor, dar mă cam enervează. Nu zic – doamne-fereşte! – să deschidem în librărie şi un galantar cu nişte vrăbioare, cu nişte garfuri; nici să vindem ceapă şi cartofi; dar zău că mi s-a luat să intru în librărie şi să-mi miroasă numai a săruri de baie.
Vreau să-mi mai miroasă şi a carte: a hîrtie, a cerneală…
Mamă, ce rău te-ai făcut 🙂
Cand tiparesti si lipesti asta pe usa librariei respective?
nu stiu, dar ar fi cazul..
Cartea nu prea se vinde (da, am văzut că e la modă să mergi cu metroul şi să citeşti în timpul ăla, chiar dacă la frână pici peste cel de lângă tine, dar asta nu înseamnă că toate cărţile citite acolo sunt noi), iar librăria e o afacere, deci trebuie să facă şi profit din ceva. Şi cum cu carte tehnică, manuale sau alte cărţi băgate pe gât unui număr mare de elevi şi studenţi nu prea se aprovizionează aceste librării, singura soluţie să facă profit e să mai diversifice gama de produse vândute.
Chiar ca ar fi…
eu înţeleg că e nevoie de profit, dar prea multe coloniale şi cosmetice, zău aşa…