despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

7 maşini vechi – XXVI

… iată primele maşini despre care vorbim anul ăsta. Începem cu două bijuterii englezeşti, ambele Triumph, şi ambele fotografiate de Ando. Mare baftă are uneori! Prima e un Triumph TR6:

… o bombiţă, o bomboană, o jucărie! A doua este un Triumph Stag:

… asta e deja ceva mai serios, ceva care să poată concura cu modele sportive mai aşezate. Nici n-ai zice că-i o englezească. Ambele maşini au fost contemporane – s-au fabricat în anii ’70…

Maşina ce urmează e o mică legendă – e maşina cu care Peugeot a dat lovitura pe piaţa maşinuţelor: e un 205.

S-a produs timp de 15 ani, începînd cu 1983. A fost înlocuită – pe străzi, dar nu în galeria maşinilor de faimă – cu modelul 206…

Tot în ’83, şi tot în Franţa, apărea un alt model de ţinut minte: Renault 25. S-a produs doar vreo zece ani şi nu a ajuns niciodată următorul Renault 16; dar a încercat – şi a încercat serios. Mie mi-a plăcut mult:

Hyundai nu-i o maşină care să-ţi nască sentimente. Seria Lantra/Elantra a apărut prin ’90. Ce vedeţi mai jos e un model din generaţia a doua:

Bun! Ce ziceţi de nişte Mercedesuri? Dintr-alea adevărate: nişte SEL-uri! Primul e un 300 SEL din anii ’60-’70 pe care-l am de la Boemul:

… al doilea e tot un 300 SEL, dar mai dincoace – poate ultima limuzină adevărată Mercedes – din anii ’80:

Şi încă un Mercedes, găsit de Ando. Poate-l ţineţi minte pe Bobby Ewing dîndu-se cu un 560 SL prin Dallas. Dacă nu, nu-i nimic. Oricum, ăsta era 560-ul; făcea parte cam din cea de-a treia generaţie de SL-uri, din anii ’70-’80:

… în spatele coupe-ului se vede ceva interesant, aşa că Ando s-a uitat mai îndeaproape: şi a pozat şi o rulotă americană; despre care nu ştim, fireşte, nimic. Nici eu nu m-am lăsat mai jos: am găsit într-o curticică o rulotă atît de mică, că zici că-i de jucărie:

Spre sfîrşit, e momentul să revedem maşini. Volvourile au tot apărut în serialul nostru. Fie din seria 300

… fie din seria 200 (dar nu combi! n-am avut pînă acum vreun Volvo combi)

… sau fie din seria 100 – la care ne oprim, scoatem pălăria şi avem grijă să nu intre musca în gura căscată:

(alte şi alte maşini – aici)

20 comments to 7 maşini vechi – XXVI

  • Triumph-ul si mertanele sunt ucigatoare 🙂

  • super, ca de obicei 🙂

  • hm

    super, că avem material 😉

  • Volvo-urile arata bestial..Mi-as dori o asemenea frumusete in parcare 🙂

  • just_me

    off-topic

    LA multi ani!

    stii ce ma gandeam?
    sa faci un topic despre unde am petrecut revelionul si sa scriem fiecare numele localului/ cabanei etc si daca ne-a placut pret,lucruri negative, daca ma recomanda etc (sa ne fie mai usr sa ne orientam peste 10 luni cand incepem iar sa cautam)

    Ce zici?

  • hm

    cotos, cine n-ar vrea aşa ceva? Am iubit 244-rile de n-am avut aer prin anii 80!

    just me, uite că aşa o să facem. Dar asta înseamnă că aştept şi de la tine impresii.

  • Freesys

    300 SEL-ul ala din anii 80 e criminal, parca astept sa coboare din el Tano Cariddi.

  • hm

    e la mine pe stradă, dar nu m-am prins al cui e. Şi nici pe Tano Cariddi nu l-am văzut 😉

  • Ando

    hm: da’dar a rămas găleata…

  • florin

    Intru totul de acord cu Taraboste.

  • Freesys

    560-ul nu e 560; 560 era modelul full option ca sa zic asa, oricum cat e el de Mercedes-Benz trait in California n-a pupat in viata lui cauciucuri de iarna pe jante de tabla cum are acum in Romanica. Bobby spre sfarsitul serialului a avut si urmatorul model de SL. As putea scrie pana maine dimineata despre modelul asta, personal o consider cea mai frumoasa masina sport/coupe din lume de la origini …si nu mai zic de prezent.
    Paradoxal Renaultul 25 a fost un esec datorita avansului tehnologic pe care il oferea pentru o masina din anii ’80. In aceasta trista categorie Renaultul a mai avut cateva modele dintre care amintesc VelSatis, Avantime si Safrane (prima masina din istorie dotata cu sistem de navigatie 1995).

  • hm

    Aoleu, cît mi-a plăcut VelSatis! Dar nu-mi dau seama de ce!
    Zero la fiabilitate.
    Am văzut recent unul. Era decăzut rău, nu ştiu cum să zic.

    Au francezii ăştia un dar să dea dude la maşinile mai de clasă superioară, de mă sperie. Ai mai văzut ceva de Doamne-ajută după Palas?

  • @Freesys: Un român d-ai noştri avea prin 2002 Safrane cu suspensii pneumatice spate (care erau făcute “dintr-o bucată”, cu perna de aer şi amortizorul ei în mijloc). Când suspensia a murit de bătrâneţe prematură datorată proverbului “România nu are nevoie de autostrăzi”, omul nostru a aflat că la Al Padrino costau 1200 USD. Fiecare unitate pernă-amortizor.

    Poate că în zilele noastre, când ne dăm cu partea dorsală de pământ că ne-au sărăcit Băsescu şi Boc, 2400 USD reprezintă o sumă mare.

    În 2002, 1000 USD puşi la un loc erau o avere.

    Astfel încât omul nostru şi mecanicul lui au făcut nişte săpături pe la dezmembratori şi au găsit perechile arc-amortizor de la Safrane standard, pe care “le-au adaptat”. De fapt n-au adaptat nimic, se montau ca atare, dar au pierdut definitiv sistemul de suspensie cu aer, cu tot cu pompă şi mecanismul de control, şi geometria s-a dus pe apa Dâmboviţei la vale.

    ~Nautilus

  • adrian

    in ce zona era autorulota americana, mersi

  • adrian

    sunt interesat de achizitionarea ei 0755-335028

  • hm

    Cand e in Bucureseti e parcata pe Calea Floreasca, undeva intre Urgenta si Piata Floreasca.
    Mai multe nu stim nici noi. Sper sa fie de ajutor.

  • george

    imi puteti spune unde se afla rulota aceea micuta ? as fi interesat de achizitionarea ei!
    0733 182 720; stima tuturor!

  • hm

    inca mai e pe strada Negustori, inainte de intersectia cu Paleologu, intr-o curticica. Succes!

  • Unde poate fi gasita rulota mica?

    • Ando

      Aveţi mai sus o indicaţie: “pe strada Negustori, înainte de intersecţia cu Paleologu, într-o curticică”. Dar, atenţie! Au trecut 6 ani de la data fotografiei!Cine ştie dacă mai este acolo?

Leave a Reply to Ando Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>