despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Din fugă: ofuscaţii!

scris de Ando

E  frumos şi tonic ce se întâmplă de câţiva ani încoace. În tramvai, în autobuz sau în metrou, văd tot mai mulţi oameni care citesc CĂRŢI! Zic tonic, pentru că sunt mulţi tineri între ei. Să dea Domnul să nu fie doar un “trend”- cum se zice acum!

Dar – pentru că trebuie să existe şi un “dar”- printre aceşti  cititori pasageri  a apărut o micro specie iritantă. Sunt cei care te ceartă (deocamdată, doar din priviri) pentru faptul că în încercarea de a te prinde fie de o bară, fie de un mâner de scaun, le obturezi în treacăt, pagina de carte pe care o lecturau.

Mai ales în bulucelile matinale, când lumea se zoreşte spre serviciu, mi-am luat de câteva ori, porţia de căutături severe sau pline de dispreţ pentru “deranjul” provocat de atingerea sacrosanctului obiect al lecturii.

În gândirea mea simplistă, tramvaiul, autobuzul sau metroul erau percepute ca nişte mijloace de transport în comun, nu ca biblioteci sau săli de lectură mobile.

Aşa că profit de acest prilej ca să-mi cer scuze pentru ignoranţa de care mai dau încă dovadă şi deranjez, fără să vreau, un astfel de cetitor ambulant!

6 comments to Din fugă: ofuscaţii!

  • florin

    Si eu am observat acest “trend” imbucurator,mai ales ca ,asa cum zici, marea majoritate a cititorilor sunt tineri.Ai dreptate si cu privirile acuzatoare.Lipsa de respect fata de ceilalti calatori cred ca este mai evidenta la cei ce stau picior peste picior si la cei ce citesc tabloidul cel de toate zilele.

  • Dragos B

    🙂 Ce, ba, nu-ti convine? Ia-ti masina mica! 🙂
    Pai nu tre’ sa fie si printre ei specimene din astea? Asa cum sint si printre biciclisti exemplare care se cred superioare… Si fac ce fac …
    Oricum, mie-mi place cum au descoperit ei lectura in metrou si mersul pe bicicleta desi cartile exista de muuuult si bicicletele la fel… Da’ “Libertatea”, “Liberatetea” nu mai citeste nimeni?
    🙂

  • Ando

    @Dragos B- ca sa fim corecţi,ordinea e: Click, Libertatea, Ring
    -că-i gratis 🙂

  • Albena

    Iti recomand: http://carteadingeanta.com/

    Lasa-i sa citeasca. Atata timp cat nu ti-a dat nimeni cu cartea in cap inseamna ca se opereaza in limitele bunului simt. N-au inventat ei lectura, e bine insa c-o practica 🙂

  • Ando

    @Albena:aşa cum am zis,îi las, îi las, nicio problemă!
    Din fericire, ăia de care am scris, sunt puţini!
    După atâţia ani de ITB şi RATB, ştiu cum e să “înghiţi” zilnic acelaşi şi acelaşi traseu…
    Foarte mişto link-ul. Mulţumesc.

  • Nu e rau … si eu am observat in drumurile cu metroul ca se citeste mai mult. Nu-i inteleg insa pe cei supratehnologizati care prefera sa tina-n mana o tableta pentru a citi o carte in format electronic. Poate-s eu prea “invechit”, dar o carte nu e carte daca nu-i poti simti hartia intre degete …
    In plus de asta, o pauza de la ecranele si radiatiile vari-device-urilor care ne inconjoara nu strica.
    Cu ochii-n monitor la munca, cu ochii-n tv/monitor acasa, cu ochii-n telefon/tableta pe drum … cam prea mult, cel putin pentru limita mea de suprotabilitate.

Leave a Reply to Ando Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>