despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

mini ruladă, maxi plăcere

Dacă sînteţi atenţi la marile magazine, atunci vedeţi şi voi că acestea nu vînd foarte, foarte mult lucruri simple. Nu vînd bombonele la suta de grame, nu vînd decît dulciuri fabricate de marile companii, nu vînd decît cookies, chipsuri, snacksuri… Cu greu găseşti nişte amărîte de jeleuri populare (adică alea care se vînd cu 15 lei kilul, nu cu 60 – ca alea de pe la tîrguri).

Cel mai trist este pentru micii producători, micile fabrici de dulciuri; tare greu reuşesc să prindă cîte un loc pe un raft de jos în supermarket! Şi pentru că nici comercianţii mărunţi nu sînt un model de înţelepciune, ei îşi închipuie că dacă oamenii văd în supermarkert doar chestii ambalate în plastic strălucitor, asta vor să vadă şi în butic.

De-asta e tare greu să găseşti dulciuri făcute de companii mai mici, mai puţin cunoscute.

Rulada asta pe care v-o laud vine de la Finta Prod. Este foarte gustoasă. Cred şi eu că multora nu le convine s-o ţină la vînzare; are termen de valabilitate doar o săptămînă.

Chestia e că mie îmi convine s-o cumpăr, oricît de rar aş găsi-o.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

7 comments to mini ruladă, maxi plăcere

  • Apăi, unde-o găsim, domnule, că mi-s sătulă de dulciuri în ambalaje lucitoare cu preţuri răsunătoare?

    şi off-topic: să vedeţi la unguri, fraţilor, comerţ stradal cu de-ale gurii… langoşi, plăcinte, patiserie… o nebunie!

  • hm

    păi am văzut aşa ceva la Aviatorilor, la metrou – la chioşcul vechi, cel de sus – acela unde se vînd pîine, batoane.
    şi cred că şi pe la alte chioşcuri de metrou. Bine, de cînd casc ochii după ea, am mai văzut şi rulade făcute la Craiova, Giurgiu, Tîrgovişte – şi aşa mai departe.

  • Dragos B

    Cu crema de cacao, de la Titan! Marfa de contrabanda… 🙂 🙁

  • florin

    Mi-ai adus aminte de ruladele cu gem de pe vremea lui neaNicu,care erau si in varianta asta dar si maxi.Va mai aduceti aminte de setul cu minirulade cu diferite arome?

  • hm

    eu, nu! Din pacate…

  • hm

    Şi nu le mai spunem rulade, bre, ci Swiss roll…

  • Dragos B

    Eu le stiu si le deplang pe cele amintite mai sus. Cea mai mare care avea si o semicutie din carton parca era in jur de 8 lei. Era cu gem. Erau si mici, cu crema de cacao sau cu gem la 3,25 lei si la 2,25 lei.

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>