despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Aici nu e nimic de văzut

Deci, pare-se că se întîmplă. Aud că a-nceput, pîş-pîş, demolarea Halei Matache.

Primarul s-a apucat de treabă furiş, apărat de bezna nopţii şi de vremea cîinească. Tot aşa se-ngropau odinioară cămătarii, escrocii, violatorii – departe de mînia oamenilor.

Ar trebui să fiu vesel, să dau de băut prietenilor care-mi sînt alături în lupta împotriva Halei. Nu sînt. Hala trebuia demolată demult – acum ar fi putut să curgă pe-aici asfaltul neted, atît de trebuincios oraşului ăsta gîtuit. S-au războit aici – degeaba – primari, arhitecţi, oameni buni cu suflet mare, jivine civice de toate orientările.

Gata, oameni buni, potoliţi-vă, mergeţi la treaba voastră. Aici nu e nimic de văzut: doar un oraş care-ncepe să-şi vadă de treabă, să-şi cunoască interesul, să facă ceva cu adevărat pentru oameni.

Doamne-ajută.

40 comments to Aici nu e nimic de văzut

  • cu capul pe umeri

    Matache NU e Vacaresti, Sf. Vineri, Brancovenescul.
    Oprescu NU e Ceausescu.

    Societatea civila NU e nimic 🙂

  • Iar bulevardul NU e gata. Şi nici NU va fi anul ăsta, pun pariu pe ce vreţi voi.

    Vedem realizată ambiţia unui prost… mâine poimâine se apucă de demolat blocuri. Dar ne merităm soarta, doar unii dintre noi (eu clar NU) am votat cu măscăriciul ăsta fără ouă ajuns la al doilea mandat.

  • Stii ca te pretuiesc dar asta cu “pentru oameni” si cu asfaltul care se impiedica de Hala Matache e o prostie. “Pentru oameni” erau si alte solutii care, culmea, erau chiar mai ieftine. “Oamenii” vor fi si … si cu bani luati.

  • Tocmai am auzit la radio: a venit Miliţia şi a constatat că autorizaţia de demolare nu are bază legală, avizul fiind ilegal. Deci s-a demolat ilegal.

    Bănuiesc că ştiţi că bulevardul trece pe lângă hală, nu? Hala ocupă 2,35m din trotuar, însă trotuarul se putea amenaja uşor prin porticul ei.

  • hm

    era o replică pe undeva…
    “ştii cît te preţuiesc, dar eşti un măgar” 🙂

  • Apoi trebuie să îţi ceri scuze măgarilor, precum a făcut modelul lui oprescu.

  • Anastasiu

    E de pe undeva din Ilf si Petrov. Replica.
    Vitelul de aur?

  • Anastasiu

    Panikovski :))))

  • Freesys

    Aşa e romînul boceşte dupa Sf Vineri şi Văcăreşti dar înjură din toţi rărunchii Catedrala Mîntuiri Neamului. Oprescule dă-i cu bila înainte !

  • Ando

    Arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a declarat luni că în ceea ce priveşte problema Halei Matache locuitorii din zonă sunt victime ale conflictului dintre municipalitate şi organizaţiile neguvernamentale pe tema strămutării sau nu a acesteia.

    ‘Important, după părerea mea, în acest moment, este să se facă un proiect corect de reabilitare a zonei propriu-zise a pieţei, care să asigure şi un parcaj subteran, o reabilitare a spaţiilor de acolo pe domeniul public, pentru că victimele sunt cetăţenii din zonă, cei care trăiesc acolo şi şi-au pierdut comerţul, nu s-a luat nicio măsură reparatorie pentru ei. Important ar fi să se conştientizeze că sunt nişte probleme acolo’, a afirmat reprezentantul Primăriei Capitalei, prezent la o dezbatere publică privind aprobarea celor trei planuri urbanistice zonale ale zonei Berzei – Buzeşti, care prevăd inclusiv strămutarea Halei Matache

  • hm

    Acu’ la sfarsit i-au luat si ei pe “oameni” in brate.

  • Ando

    Corect : până acum, nimănui nu i-a păsat de mizeria pe care au trebuit s-o suporte, atâta timp, locuitorii din acea zonă: praf, noroi,şobolani etc.

  • Filip

    Mă gândesc că poate susţinerea lui Hm pentru „Diametrala N-S” vine din speranţa că se va atenua problema traficului pentru sudul oraşului, pentru Rahova şi Ferentari.Sunt sceptic pe tema asta. RFG-ul este ignorat de câteva decenii. Ceauşescu a făcut metrou în multe locuri, dar nu aici. Acum (cel puţin teoretic) se face metrou în Dr. Taberei, dar în Rahova, cu o populaţie mult mai mare, au rămas tramvaiul 32 şi autobuzul 117, ambele blocate de maşini. RATB-ul în general e varză, nu avem legături directe pentru Universitate, Victoriei sau Gara de Nord (cu excepţia unui troleibuz nenorocit pe Antiaeriană). Linie de tramvai între Unirii şi Sf. Vineri nu se face, deşi era în planul din 2008. Cred că lucrurile sunt aşa cum sunt fiindcă în sectorul 5 sunt oameni mai săraci şi cu probleme în mai mare măsură decât în alte cartiere, de care ceilalţi bucureşteni se tem (ca să nu mai zic de opiniile rasiste generalizate). Lumea de fapt nu vrea ca „prostimea” [sau alte epitete] să ajungă uşor în centru. Atâta vreme cât lucrul ăsta nu se va schimba, se vor găsi „soluţii” de ignorare a problemelor traficului dinspre Rahova. Diametrala se va opri la Casa Poporului, fără vreo „străpungere” spre Chirigiu.

  • Andrei

    E bine ca exista teme de vaicare, insa cu Vacaresti, Sf.Vineri,”centrul demolat de tiran” ….. sau fara, oricum vom trai in aceeasi saracie lucie, vom fi sursa de scalvi si medici pentru vest. Acest popor nici o data nu fost “miezul din fanta” (romani, turci, rusi, ….) am fost si vom ramane. Si aici nu e problema in faptul ca populatia saraca voteaza dupa cum spune cineva cu bani, ci e problema ca nu ai cu cine sa votezi, toti sunt cu cineva din marile “forte politice” altfel nu ajungi sa candidezi, “indepentent”-ul e o iluzie, tot el linge fundu cuiva.

  • hm

    Filip, nu-mi pot ascunde acest interes de rahovean.
    Ştiu prea bine că bucata dintre V. Pârvan şi Victoriei nu-i decît un mic pas, dar ţin la el, ce să fac? Ţin la el.
    Da! Visez să văd Rahova unindu-se cu 1 Mai-ul pe o linie directă de tramvai. Aş vrea multe pentru cartierul meu.

    Mulţi insistă că acest bulevard va aduce trafic în centru; dar el va şi scoate traficul din centru.

  • Amiral Snagov

    Doamne fereste!
    Am citit pe R. Libera un material unde se sustinea ca Oprescu ar fi cerut ANM sa se instituie cod portocaliu pt. ca oamenii sa stea in case si sa poata el demola haznaua in liniste!!!

  • hm

    Dap.

    Pai sa se hotarasca si coana societate civila: e Oprescu un incompetent si un prapadit sau un super combinator?

    Sa stim si noi.

  • Adevărul e că am văzut vreme mai rea şi nu s-au dat coduri şi nu s-au închis şcolile… dar prea o dăm cu teoria conspiraţiei.

    Trecând peste asta, să se răspundă la întrebarea: da’ linia 5 unde e? da’ podul de la N. Grigorescu? Astea erau de 1000 de ori mai utile decât un nou bulevard prin centru.

  • hm

    da’ amaratu’ ala de pasaj pietonal de la Pieptanari (Eroii Revolutiei?)

    Ca si eu am intrebari pentru oprescu.

  • Sper ca nu ma acuzi ca as fi citit chiar atat de mult incat sa-mi fi ramas in cap o astfel de fraza memorabila? :))
    Si eu sunt de acord ca erau alte masuri ce se puteau face “pentru popor”. Aia cu sobolanii si praful nu cred ca tine. S-ar putea sa vedem sobolani mizerie praf si in cazul Casei Monteoru daca repunerea in posesie o sa se taraganeze ca in cazul Hanului Solacolu. Si ala e o catastrofa, o primejdie, a fost o cloaca. Asta nu inseamna ca solutia ar fi fost demolarea si nici lasarea de izbeliste din partea autoritatilor cum e acum. Daca era luat din pripa si facut ceva viabil si util pentru cartier atunci din contra, ar fi ajutat la spalarea Caii Mosilor de acolo unde inca mai colcaie in jurul Biserici cu Sfinti diverse manifestari ce pot fi si ele asociate cu “sobolani, mizerie, praf”. Mai bine sa ii radem pe aia de acolo decat sa radem strada. In fond si Ceausescu a daramat o treime din oras ca sa faca lucruri frumoase pentru oameni, orasul nou socialist care sa inlocuiasca orasul vechi si burghezo-mosieresc decadent. In care imbuibatii vremii totusi s-ar fi calcat in picioare sa stea in loc sa “beneficieze” de frumusetile oferite “oamenilor”. Cam asa vad eu povestea.

  • hm

    Gata, am găsit şi citatul exact. Aşa e:

    Ştii că îl respect pe Bender, dar trebuie să-ţi spun: Bender e un măgar!

    (Panikovski către Şura Balaganov)

  • Andrei

    “hm:
    March 26th, 2013 at 13:49

    Filip, nu-mi pot ascunde acest interes de rahovean.
    Ştiu prea bine că bucata dintre V. Pârvan şi Victoriei nu-i decît un mic pas, dar ţin la el, ce să fac? Ţin la el.
    Da! Visez să văd Rahova unindu-se cu 1 Mai-ul pe o linie directă de tramvai. Aş vrea multe pentru cartierul meu.

    Mulţi insistă că acest bulevard va aduce trafic în centru; dar el va şi scoate traficul din centru.”

    Consider ca mai multe masini vor veni in centru decat vor pleca din el, pe noua dimetrala, cine dracu va cauta bulevrdul asta minuscul la iesirea din centru, daca pot sa iasa(aglomereze) pe Magheru, acolo e mai lat …… deci mai multe – uri decat + uri.
    P.S. daca linia de tramvai ar trece Dambovita si ar ajunge in sectorul 5 (dar nu ajunge), si daca in loc de doua benzi pe sens pentru masini ar fi zona pitonala (dar nu e asa)……

  • florin

    Da in sfarsit s-a hotarat si Oprescu sa-si coasa o pungutza cu doua bile si sa ia societatea civila a oengistilor de coarne sau macar sa o fenteze.Am mai spus ca nu sunt pt. demolarea obiectivelor istorice sau arhitecturale ale orasului.Atata doar ca,la fel ca peste tot in lume,atunci cind se impune se adopta solutia cea mai adecvata si obiectivul respectiv se integreaza in nevoile orasului.Daca le acordam prezumtia de nevinovatie criminalilor si violatorilor de copii,sa-i dam totusi si lui Oprescu timp sa ne dovededasca ca face ceea ce a promis.Oricum,ca unul care timp de 6 ani am batut Str. Berzei cea veche,si care faceam intre Buzesti si Parvan cat faceam intre Laromet si Buzesti,cred ca era necesara o rearanjare a zonei respective.
    Poate ca dom’ primar va solicita si modificarea legii restituirii imobilelor astfel incat cei ce primesc inapoi ce a fost al lor,sa fie obligati ca intr-un anumit termen sa faca ceva cu proprietatea respectiva.Nu de alta dar mi-e din ce in ce mai frica sa trec pe langa fostul hotel DUNAREA,aflat in zona.

  • hm

    Totul ţine de felul în care se va gîndi Piaţa Victoriei şi Calea Victoriei. Aici e mult de vorbit. Din locul ăsta se poate regla robinetul.

  • florin

    Ai dreptate HM.Ne-am concentrat pe o zona mediana a bulevardului si nu am mai vazut si capetele.Capatul de la Victoriei a fost mereu de-a dreptul…si de-a stangul.Balamucul ce se intampla cu circulatia din zona,chiar si acum cand nu circula tramvaiele,trebuie rezolvat, altfel viitoarea artera nu se va justifica.Si mai dificila va fi rezolvarea capatului Parvan-Plevnei,atunci cand fluxul de masini va trebui corelat cu tramvaiele ce(sper)vor intoarce din nou la Parvan.
    Chiar asa, de ce 35 nu merge pana jos pt.ca eu stiu ca liniile sunt trase.

  • hm

    de ce nu merge? De ce nu se reface 44?
    De-aia 🙂
    Serios, de-aia.
    Dar autobuzele, de ce ocolesc încă pe Ştefan Furtună-Plevnei şi nu merg pe la Virgiliu? De-aia.
    De ce sînt încă semne de “acces interzis”, de ce nu s-au dat în funcţiune semafoarele de la Ştirbey-Vodă+Berzei?
    De-aia.

  • florin

    COREEEECT!!!

  • hm

    A căzut, nu?
    Hala. S-a cam terminat.
    Gata.

  • S-a terminat cu hala, dar mizeria din jur rămâne. Bănuiesc că acum au dat năvală discriminaţii să fure scheletul metalic al halei.

    Poate dacă acum vreo câţiva ani hala asta ar fi fost cumpărată de Mega Image (după modelul Halei Traian), acum era în picioare.

  • hm

    deocamdată nu se fură nimic. Nu ştiu noaptea cum e, dar peste zi perimetrul e foarte bine izolat.
    De-aia nici nu am văzut dacă mai e ceva – orice – rămas în picioare.

  • hm

    Am citit şi nu am înţeles nimic. Zici că e scris de Ilici.
    Arhitecţii – s-or supăra ei că-i iau la grămadă – au mari probleme de imagine, de percepţie. O să scriu despre asta.

  • Dan

    Am citit ce scrie; intrebarea mea e daca primaria de sector avea competenta necesara pentru a lua acea decizie. Ca asa pot sa dau si eu semnatura ca aprob demolarea casei republicii sau sa resping dosarul pentru documentatie incompleta!

  • hm

    Ca să fie siguri, trebuia să scrie şi la Primăriile sectoarelor 2,3,4,5 şi 6.

  • Anonymous

    Sa nu piarda ocazia Chiliman sa bage vreun fitil???

  • Autorizaţiile de construire le dă primăria de sector. Cele de demolare nu ar trebui tot primăria de sector să le dea?

  • hm

    Oricum, procesele o să ajungă să se judece pe la Suceava, pe la Baia Mare…

Leave a Reply to Dr2005 Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>