scris de Ando
Zilele acestea, se lucrează “duduind” la demolarea a ceea ce a fost intreprinderea de mase plastice din Obor.
Iată şi câteva imagini “de pe teren”:
În 6 aprilie:
În 10 aprilie:
Acum, sincer, deşi stau la doi paşi, nu mai ştiu cum a evoluat fabrica după ’89. La un moment dat, erau şi spaniolii de la Romtatay. O altă parte era (şi este încă) PRODPLAST, iar pe clădirea mare din imagini există încă o placă pe care scrie: INCERPLAST SA… deci lucruri mai complicate.
Până aici, nimic nou. Sute, dacă nu mii, de asemenea situaţii de-a lungul şi de-a latul ţării, au materializat cu cruzime nefericita afirmaţie de după 89: “industria românească, un morman de fiare vechi”.
Dar, eu întreb, folosind acest exemplu “cald”, pentru că nu mă pricep (şi nici nu am văzut aşa ceva în cazul de faţă): în cazul demolării unei clădiri nu este obligatoriu (ca şi la construire) să fie afişată, pe un panou, autorizaţia de demolare?
poate stie Nicusor.
Sunt convins că exista acte şi autorizaţii “acoperitoare” pt. demolare.Pe mine,de fapt,acum mă interesează şi ce se va construi (dacă se va construi ceva)pe terenul ”curăţat” (estimez la cel puţin 2 ha, suprafaţa).
Teoretic, mi se pare foarte bun pentru un complex rezidenţial…dar mai ştii ?
Pe de altă parte, trebuie să adaug că pe acelaşi aliniament al străzii Ziduri Moşi,deci imediat după cazul nostru,este amplasată fabrica de pompe “Aversa”, şi ea în stare muribundă…deci alt front mare pt. demolat şi construit.
Există şi posibilitate ca terenul, odată curăţat, să zacă mult timp aşa în aşteptarea unui cumpărător/investitor imobiliar.
Chiar în piaţa Obor, zace de ani buni scheletul unei foste secţii
a fostei întreprinderi de mecanică fină
https://simplybucharest.ro/wp-content/uploads/2012/01/intrepr-de-mecanica-fina.jpg
Aşadar,sunt interese mari monşer !!! Nicuşor e prea mic 🙂
La noi fiind zona miniera, erau niste cladiri monstru pe raza orasului. Acum incet-incet, le-au demolat tiganii pe toate , caramida cu caramida.
un soi de selecţie naturală…
Interese ar fi, insa dupa exemplul “Avrig 7 Buisness Center” vad ca nu prea atrage chiriasi zona, acel bloc de birouri atrage doar paznicii noaptea. Desi zona e buna ai metrou,tramvaiul 1, nu e departe de centru; dar Piata Obor si fauna de acolo presupun ca alunga toti chiriasii in Pipera.
Se pare ca vestitorii primaverii nu mai sunt ghioceii sau randunelele,ci demolatorii de foste intreprinderi socialiste.Azi am vazut ca una din sectiile I.T.Dacia aflata peste drum de fabrica mama(demolata cu putin timp in urma)a fost pusa la pamant.S-a lucrat repede si eficient,in mai putin de o saptamana,totul fiind gata.
Vine,vine primavara,
Demolam in toata tzara,
Loc viran si nu campii,
Hai sa infiintzam copi!
Ce se va construi in loc:
– un nou centru comercial ?
– un complex de birouri ?
– un ansamblu rezidential ?
– o noua fabrica :-))))
Pronosticuri ?
Va rămâne câmp, după modelul aplicat cu succes pe Trafic Greu şi la Timpuri Noi. Locul va atrage doar căutători de fier vechi (cu căruţele şi puradeii din dotare).
De la o vanzatoare de covrigi de viz-a-vis am inteles ca se va face un mall.
Sunt aceiasi turci care au facur Mall-ul din Vitan..