citesc cu nişte zile în urmă cîteva idei ale lui Vlad Petreanu.
De plătit, plăteşti şi în sistemul privat, dar măcar aici eşti tratat cu respect. Pacient eşti în ambele locuri, dar unii te privesc ca pe un client, în timp ce alţii te manevrează ca pe o bucată de carne. Dacă aş avea dreptul să decid cui să dau banii mei, fără nici o ezitare i-aş da sistemului privat.
E greşit – cu G mare – de la cap la coadă. Nu pentru că nici în sistemul sanitar privat nu eşti tratat, de fapt, cu respect, ci din alte motive.
E greşeala unei pături sociale în creştere, care nu prea ştie ce vrea, dar s-a săturat de multe chestii (ceea ce nu e rău) – aşa că-şi ia jucăriile şi pleacă să se joace la blocul de vizavi.
Pe scurt, faptul că am nişte bani şi plătesc impozite nu înseamnă că am mai multe drepturi – în nici o ţară de pe lumea asta.
Nu există ţări de clienţi; clienţi ai sistemului sanitar – în loc de pacienţi; clienţi ai sistemului educaţional – în loc de elevi.
Nu, dragii mei, nu sîntem clienţii societăţii – sîntem cetăţeni; altă mîncare de peşte.
Cetăţenii nu-şi fac ţara lor separată.
întâmplător l-am auzit şi eu pe Vlad spunând asta (pe la radio) şi recunosc că mi s-a părut ceva în neregulă. am crezut că sunt eu încorsetată în idei învechite, în idealism, ba poate chiar nepricepută. da’ uite, am curaj şi vin şi zic: păi şi ţărişoara?! (ştiu că sună caragialesc, dar chiar aşa am gândit) ţărişoara nu-i formată numai din tinerii corporatişti, din antreperenorii de succes şi afaceriştii iscusiţi care trăiesc în oraşele mari şi sunt de la mediu în sus informaţi şi educaţi. nu. mai sunt şi ceilalţi, tot ai noştri. îi lăsăm să moară, sau cum?
daca il apuca pe tanarul corporatist apendicita la Zimnicea… ce face?
Stiu ca e o chestiune de principiu insa la cat de mult au urlat televiziunile pe tema infectiilor intra-spitalicesti sau a doctorilor din spitalele mici probabil ca “Zimnicea” ar fi ultima locatie unde ar dori cineva sa se trateze. Problema reala e cum schimbam asta, de fapt cum schimbam aspectul serviciilor publice in general – iar solutii nu sunt, de aici probabil si incercarea de segregare pe criterii financiare.
Existenţa unei infrastructuri medicale exclusiv sau în principal privată nu e incompatibilă cu protecţia socială sau „ţărişoara”. Se pot imagina sisteme în care asigurătorul public (CNAS) contractează cu o piaţă concurenţială de spitale private sau sisteme cu mai mulţi asigurători privaţi care contractează iar cu piaţa concurenţială de spitale private, fiind totodată controlaţi de o autoritate publică de reglementare. În toate cazurile se pot impune diverse obligaţii pentru anumite pachete,subvenţii pentru altele etc.
În sistemul actual nu există protecţie socială. Ai acces prioritar dacă dai bani sau relaţii. Iar cazurile grave şi rare, care ar trebui acoperite automat de asigurări (că la asta folosesc asigurările, pentru cazurile grave, dar rare), rămân de izbelişte, de vezi copii şi tineri cerând pe internet câteva zeci de mii de euro.
Exista mai multe modele de rezolvare a “problemei sanitare” si nu ar fi deloc rau sa incercam (ca tara) sa definim un model propriu. De exemplu in SUA sistemul sanitar e complet comercial, pe modelul asigurarilor auto cu bonus-malus (te imbolnavesti anul asta? platesti mai mult la anul). Asta a dus pe de o parte la maximizarea standardelor iar pe de alta a creat o problema de accesibilitate pe criterii financiare. In Canada sistemul e complet public, fara nicio componenta privata – si stai cu orele la camera de garda sau cu anii asteptand dupa vreo operatie, oamenii cu bani ducandu-se direct peste granita. In Europa s-a incercat implementarea unor sisteme mixte cu asigurari de baza, asigurari complementare si componente private si peste tot sunt diverse probleme, cazuri de malpraxis sau doar probleme de atitudine din partea doctorilor.
1. “Cineva” (să îl numim Dorel) e obligat să plătească lunar Statului o sumă de bani din salariul său. (Să zicem 100 RON, numai aşa, fiindcă Dorel are leafă mare 🙂 )
2. În “sistemul de stat”, Dorel al nostru se tratează “gratuit” (sau “pe asigurare”) conform hârtiei şi pe banii lui în realitate.
Adică: în caz de infarct, pe Dorel îl culege SMURDul (care e finanţat şi privat, fiind fundaţie), îl duce la Municipal, şi doctorul îi spune că trebuie să îi pună un stent – fie “gratuit” (adică “pe asigurare”), fie unul de 5 ori mai scump “de la furnizorul nostru” (firma al cărei patron e mătuşa Tamara a doctorului).
Chiar şi în ipoteza în care Dorel a decis că stentul “suportat de asigurare” e opţiunea cea mai bună, tot va plăti nişte bani frumoşi doctorului, ceva mai puţini anestezistului, nişte bani de cornuri asistentei şi infirmierei şi va veni la spital cu mâncare şi pijama de acasă.
Şi atunci ce a câştigat Dorel de pe urma contribuţiei lunare plătite timp de o viaţă, dacă tot a plătit din buzunar totul?
Nu cumva contribuţia lunară reprezintă de fapt nişte bani pe care Statul îi fură? Adică îi ia fără să dea niciun serviciu în schimb?
3. Dacă acelaşi Dorel ar fi plătit unui asigurător acea contribuţie lunară de 5,5% din salariu, şi asigurătorul direct spitalului (ca atunci când plăteşti CASCO la maşină şi asigurătorul virează banii la service pentru reparaţie), ar mai fi fost el nevoie să plătească la spital şpagă şi toate celelalte?
Practic nimeni, de la CriticAtac până la Hotnews şi de la Zoso la Simona Sensual, nu pune întrebarea corectă: dacă X îmi ia banii şi nu livrează serviciul cerut, nu se cheamă că X mi-a furat banii?
Toată lumea îi dă cu “săracii lumii”, “săracii noştri”, “corporatiştii”, “ţăranii”, “persoanele fără venit”, “persoanele cu venituri mari”, “protecţia socială” etc şi în cele din urmă ajung la nişte concluzii şi mai absurde decât discuţia în sine.
~Nautilus
La punctul 3, ar fi stat omul nostru juma de an sa i se aprobe dosarul de asigurator – mai degraba.
E bine ca avem si despre ce vorbi; si cel mai bine e ca avem OPTIUNI.
Dar societatea ne cuprinde pe toti: si care avem, si care nu avem… optiuni.
Si Statul ne fura. Si noi ce facem?
Ne angam un alt stat? Particular?
Sănătatea şi învăţământul -cele două mari probleme ale României, mereu în discuţie şi-aproape mereu-cu rezolvări pompieristice, “pe genunchi”.
Iată şi opinia lui Irinel Popescu :
http://www.agerpres.ro/media/index.php/sanatate/item/190709-Prof-dr-Irinel-Popescu-Poate-ca-punctul-bun-al-sistemului-de-sanatate-public-din-Romania-e-accesul.html
Pana acum un an domnul mai sus mentionat fenta plata impozitelor prin “combinatia dreptului de autor” si acum brusc s-a trezit cetatean cu drepturi. Revenind la subiect in afara faptului ca nu mi-l permit nici nu prea am incredere in sitemul medical privat, stiu destule cazuri in care pacientii au fost deschisi la privat si inchisi la stat dupa o tura cu SMURD-ul.
si eu.
pai ce, s-a lecuit de smecheria cu drepturile de autor? ii curg balele pe la europa fm
Salut hm,
Am citit și eu același articol al aceluiași Vlad Petreanu (bloggerul care mi’a deschis mie apetitul spre blogging) și cam aceleași sentimente cu ale tale le’am încercat și eu… Mă bucur că nu sunt singurul nebun (sau normal, om vedea când ne’om număra).
@nautilus și ceilalți tentați să arunce cu gunoi în sistemul de sănătate supărați pe banii pe care îi fură statul de la sărmanul cetățean. Acceptați înainte de salariul vostru următoarea realitate: SISTEMUL DE SĂNĂTATE ESTE ENORM SUBFINANȚAT!!! De la infirmierele de salon care șterg (sau ar trebui să șteargă) căcatul bolnavilor ce suferă de incontinență pentru 300 EURO pe lună pînă la doctorii care au un stadiu de pregătire de 8-10 ani înainte să poată opera o hernie la prima mînă pentru un salariu de 1000-1500 EUR pe lună. Ia puneți mîna de adunați cam ce sumă ar fi necesară finanțării corecte a sistemului, împărțiți-o la cei 4 milioane (sau câți sunt) populație activă și să vedem dacă sunteți de acord cu o asemenea taxare.
Pe partea cealaltă e loc de eficientizare în sistemul sanitar. Multe hîrtii se plimbă dintr’o parte în alta pe banii noștrii fără să producă un rezultat efectiv. Când a vrut Nicolăescu să desființeze casele de sănătate județene, în loc de 42 să avem doar vreo 4-5 i’au sărit toți în cap că e comunist și vrea centralizare…
Valentin, în cazul ăsta mă bucur să dau peste nebuni.