A fost iar un concert Depeche la noi; cei care s-au dus au zis că n-a fost rău. Eheei, dacă s-ar fi ţinut concertul ăsta în 1992, ar fi fost evenimentul secolului.
Pentru că începutul lui ’92 a fost o perioadă foarte interesantă şi nu strică să ne-o amintim.
Anii ’90 au adus multă muzică, au adus posturi de radio – cu oameni care căutau cu înfrigurare casete, discuri, CD-uri. În doi ani Bucureştiul a încercat să recupereze douăzeci de ani de lipsă, de distracţie – şi a cam reuşit. Se auzea alandala rock, reggae, rap; se amestecau hiturile de acum şase luni cu cele de acum şase ani.
Da – a fost o perioadă interesantă, şi chiar frumoasă.
Oamenii erau flămînzi, ca să zic aşa. Erau liberi să fie ce vor, chiar dacă nu ştiau ce vor să fie. Rocker puteai fi şi doar ascultînd Bon Jovi şi Metallica; rapper erai dacă aveai o casetă-două cu Public Enemy ori 2 Live Crew; iar dacă-ţi plăceau The Cure şi U2 îţi ziceai fan New Wave.
Bine-nţeles, găseam încă broseri, pe care-i gineam după tunsoarea tipică, care nu avantaja însă multe capete. Găseam o droaie de fani Electropop, care se mulţumeau cu Pet Shop Boys ori Erasure. Fireşte, se încurcau şi genurile şi gusturile – era frumos.
Dragostea faţă de Depeche Mode a izbucnit violent pe la sfîrşitul lui ’91. Albumul “Violator” era încă în vogă dar se căutau în disperare casetele cu albumele vechi – “Constrction time again” sau “Black celebration”.
A scris despre Depeche Arhi, zilele trecute; n-am ce adăuga – poate cîteva chestii de-atmosferă.
Nu era greu să fii fan Depeche. Îţi trebuia neapărat o helancă (şi dacă era albă, da – trebuia să te speli mai des), ciocate sau nişte ghete negre cu o plăcuţă metalică pe bombeu – chestii simple.
Lumea le zicea fanilor în diferite feluri. Depeşişti, depăşiţi – mai în dispreţ. Lor le plăcea să-şi zică depeşeri (pronunţat mai degrabă depeşări), sau în cel mai rău caz, depeşari.
Depeşarii n-aveau mulţi duşmani în natură. E drept, rockerii, cînd îi prindeau trecînd prin Romană – prin faţă pe la Grădiniţa – îi cam ameninţau cu şuturi în cur; şi trebuia să fii zevzec mare să te duci cu freză şi geacă de depeşar pe la vreun concert de genul “Rock ’91” – dar, atfel, nu-i asuprea nimeni; nu făceau rău nimănui.
Da – depeşarii se strîngeau în “Power” – discoteca de la Casa de cultură a maghiarilor de lîngă Cişmigiu. Era balamuc mare sîmbăta; intrau cei care-şi făcuseră abonamente; ăilalţi şedeau droaie la intrare, sperînd să se lipească de cineva, ca să fie lăsaţi să intre.
Înăuntru era simplu; se asculta doar Depeche toată noaptea. E drept – mai scăpa şi cîte-un Pet Shop Boys, cîte-un Erasure, vreun Yazoo, sau vreun New Order; şi pe la sfîrşitul gloriei discotecii ăsteia se auzea şi cîte-o piesă mai rock.
Fantastic era ce se întîmpla la radio – oamenii cereau în disperare piese cu Depeche. Pe-atunci nu se luau telefoane în direct, ci se primeau scrisori şi se făceau emisiuni de “by request” – oamenii cereau ce s-asculte şi dădeau dedicaţii.
La aceste emisiuni se difuzau şi cinci cîntece cu Depeche pe oră; iar dedicaţiile aduceau cu pomelnicele de la o biserică mai acătării, în preajma unui sfînt cu roşu – dedicaţiile nu se mai terminau.
… cam aşa a fost gloria Depeche Mode din ‘91-92 – glorie care a apus, apoi, încet-încet. Fanii s-au reorientat, unii spre U2 şi Guns N’ Roses, alţii spre megastar, care urma să vină să cînte la noi în toamna lui ’92…
Nu ştiu ce să mai zic. Se terminau, la fel de încet, şi momentele romantice ale radioului; urma să vină vremea play-listului, a animatorilor inepţi şi inculţi, a telefoanelor date de oameni care n-aveau ce spune.
O zicala urbana zice ca “peste 90% dintre romani se declara cei mai mari fani ai urmatoarei trupe ce va concerta in Romania”. Pun pariu ca majoritatea alora (inclusiv Arhi) de erau la concert au auzit de prima melodie depes dupa doua mii …zece.
Doua formatii nu le-am putut intelege niciodata U2 si DM.
Macar DM n-au avut moftologii dintr-alea politice cu salvati planeta, salvati Africa.
Le mai ziceam şi “depeşoi”, sau “de pe şantier” 🙂 Purtau glugă, după asta îi recunoşteam. Rapperii erau ăia cu MC Hammer şi Vanilla Ice. Cred că asta a fost un pic mai devreme, chiar în ’90. Purtau nişte culori orbitoare, de te dureau ochii de la ele, un soi de verde fosforescent şi roz turbat. Public Enemy cred că erau mai hip hop, sau cam aşa ceva. De 2 Live Crew nu am auzit, erau în schimb unii 2 Unlimited la care au migrat rapperii după ce s-a trecut Hammer. De Bros iar nu ştiu mai nimic, doar ca aveau o tunsoare dubioasă, o combinaţie între castron şi ibric 🙂 Ăştia cu The Cure erau cam neînţeleşi (bine, nu-i înţeleg nici acum, deşi între timp m-am dat mai spre gothic la un moment dat), dar tot New Wave îşi mai ziceau unii cu Pearl Jam sau Tears For Fears.
Eu eram rocker tuns.
asa e, de cei care au migrat din ’92 spre “techno” uitasem.
Nu mint, eu n-am reusit sa fiu fan stabil. Era prea mult de inghitit si de asimilat, deodata. De la Modern Talking si Sandra… la tot restul lumii artistice.
Luam cate un BRAVO vechi de 6-7 luni si vedeam ca piesele din topurile de acolo inca nu venisera la noi.
Bizara treaba cu trupa BROS. Ce succes, ce fani!!! Si aveau 3 hituri mari si late, nu?
3, dar mari, pe atunci!
Ce, Milli Vanilli au avut mai multe?
Vanilla Ice a avut un cantec la viata lui 🙂
În mod curios, fanul rap cu o casetă-două a apucat să vadă cum curentul rap şi hip-hop a explodat (fără nicio exagerare) în 1995, după care a fost sufocat în 1999-2000. “A fost sufocat de cineva”, nu s-a sufocat singur: toţi cei care dirijau lumea showbizului, de la mogulul media şi până la ultimul ziar de 3 parale în care îşi împachetează salamul şantieristul, au scos la iveală prin 1999-2000 pe manelişti, lăutari, populari, le-au difuzat spectacolele, le-au făcut reclamă gratis, i-au porcăit furios pe toţi “băetzaşii cu turul de o jumătate de metru şi şpaca invers”…
Cam ciudat modul în care se face showbizu’ la noi şi cum cineva e umflat cu pompa ca să fie abandonat mai târziu.
Milli Vanilli au avut ceva? Că parcă nu cântau ei, erau alţi tipi care cântau, a fost scandal mare :))
Noiembrie 1981,joi seara emisiunea “Meridianele cantecului si dansului”.Realizatorul ei,Octavian Ursulescu, prezinta o noua trupa aparuta in peisajul showbiz-ului international,DEPECHE MODE.Baietii au cantat “Just can’t get enough”.Melodia a placut dar,mai mult a impresionat o suedeza blonda foc,”imbracata” ca o indianca apache….Era inca vremea BeeGees,ABBA,BoneyM,Pussycat,CC Catch,Kraftwerk,etc.
Amintiri,amintiri!
@Dr2005-Milli Vanili a fost cel mai mare scandal din lumea muzicala.In spatele celor doi mulatri cu ochii verzi sateau de fapt niste insi trecuti binisor de prima tinerete.Din cate stiu,ulterior unul din vanilisti s-a sinucis,neputand suporta scandalul.
@Amiral Snagov-pe unul din membrii formatiei BROS il poti vedea in HELLBOY II “The golden army” jucand(bine de tot)rolul printului Nuada.
@HM-Vanilla Ice a fost antrenat intr-un scandal de plagiat fiind acuzat ca a folosit linia melodica din UNDER PRESSURE a celor de la Queen.Cred ca a mai avut o melodie candva!
@ Florin – apăruse şi adevărata trupă ulterior – The Real Milli Vanilli – dar cine i-a mai ascultat?
@ Nautilus – să ne trăiscă şi promotorii culturii din acei ani, gen “Teo şi Mircea”…