oraşul celor şase oraşe

în caz că nu v-aţi prins, Bucureştiul nu mai există; trăim într-un soi de federaţie – sau nu ştiu cum să-i zic.

Săptămîna trecută, primarul Onţanu se lăuda cu fîntînile pe care le sapă în parcuri. Frumos; aşa e datina românească – să pui un pom, să creşti un om, să sapi o fîntînă şi să ctitoreşti o biserică.

Stau însă şi mă-ntreb, la ce foloseşte săpatul fîntînilor? Pe vremea lu’ vodă Ipsilante da, era nevoie. Dar azi avem apă de la reţea – şi credeţi-mă, apa noastră de la reţea e bună de băut. Nu era mai simplu să tragem ţeavă prin parcuri şi să facem ţîşnitori? Şi dacă insistăm ca cetăţenii trebuie să poată să-şi ia apă gratis pentru acasă, n-avem decît să punem nişte apometre la ţîşnitori şi să plătească Onţanu consumul – pe pariu că iese mai ieftin!

E bine să avem şase oraşe deosebite în Bucureşti, fiecare cu agenda sa deosebită? Fiecare condus de un boier, de un vătaf cu drept de viaţă şi de moarte asupra cetăţeanului care n-a avut cum să-şi aleagă locul unde îşi duce viaţa?

… ce urmează? Chiliman să se apuce de foraje, căutînd petrol prin Chitila? Piedone să ceară viză de intrare în Berceni? Mănescu să interzică celor din Drumul Taberei să se însoare cu cele din Titan? Vanghekie să…. pardon – Vanghelie nu e-n stare de nimic…

Nu asta e calea, oameni buni – nu cele şase administraţii diferite, nu cele şase feluri de a strînge gunoiul, de a strînge impozitele!

Fiecare cetăţean din Bucureşti ar trebui să trăiască după aceleaşi standarde şi proceduri, chit că vine din Băneasa ori din Tei, din Militari ori din Giurgiului! Să aibă acelaşi acces la şcoli şi grădiniţe, la spitale şi administraţii financiare, la secţii de poliţie şi case de pensii.