după Balcic II

… aşadar, vă promisesem că vă povestesc despre Balcicul meu – ăla pe care l-am cunoscut. L-am cunoscut coborînd, căci – venind dinspre cîmpia înaltă tăiată de şosea – în Balcic, în oraş, cobori şi tot cobori. La-nceput, pare un sat; apoi pare un orăşel de provincie ca oricare altul – şi după un pic, începe să fie frumos…

… deodată, după un colţ nu mai apare alt colţ şi alt deal; apare marea. Începi să o ghiceşti pe după tufe, îndărătul caselor înşirate cuminte pe coaste. Şi drumul începe să-ţi placă şi mai mult; parcă tot cobori într-o poveste; pe-onoarea mea.

Bine-nţeles; eşti cu maşina: nu ai vreme să te uiţi prea mult în părţi şi te temi să nu rătăceşti drumul. Dar lasă-l naibii de GPS, că ştie să recalculeze traseul, chiar dacă îţi vine să te duci în altă parte. Vii, deci, de sus; şi tot cobori; şi coborîşul e tot mai frumos:

… serios? – te-ntrebi – chiar mergem la mare? Da: şi dacă nu crezi, te uiţi la numele străzii, care e Cerno More – adică Marea Neagră.

… casele sînt şi mai vechi, şi mai noi. Cele vechi sînt de dinaintea ocupaţiei româneşti.

… în poza de mai jos, în stînga este şi Patiseria; aceea pe care-am găsit-o mai după două zile, cînd am calculat că, dacă există măcar o patiserie în Balcic, acolo trebuie să fie. Şi scrie şi clar pe geam: topli zakuski; cum să nu-ţi dai seama că e o patiserie?

La un moment dat cam ajungi la nivelul mării; gata. Asta e strada Primorska. Pe-aici – pe the fashionable side – se construieşte, se investeşte, se schimbă peisajul. Nu e rău şi nici urît. Uneori îţi pare că ai de-a face cu-n mic orăşel grecesc…

… străzi se ghicesc, urcînd înapoi spre dealuri, din loc în loc. Îţi promiţi c-o să le iei la picior pe toate, cît mai repede.

… drumul se continuă, înspre Castel, printre copaci umbroşi şi multă verdeaţă. În dreapta ai un deal calcaros şi urci, urci din nou. Laşi o răspîntie în urma ta; dacă ai lua-o-ntr-o parte, ajungi înapoi sus în centru; în cealaltă parte, ajungi înspre Castel prin intrarea de jos:

… iar ţinînd-o înainte ajungi la Castel pe la intrarea principală – cea de sus.

Dacă nu vrei să treci pe la Castel în vipia amiezii – şi nu trebuie s-o faci, dacă ai de ales – te poţi întoarce iar la mare pe nişte scări întortocheate, de care te îndrăgosteşti:

Pe-aici te afli în plin Balcic de-al nostru. Castelul şi grădina lui stau mai sus pe faleză. Dar nu-ţi pasă de ele, pentru că ai văzut iar marea; şi marea de la Balcic e tare frumoasă…

… ai, de-a lungul coastei, o promenadă lungă, pe care seara e frumos să te plimbi. O, da – se construieşte mult pe aici, n-ai ce face:

Găseşti şi plaja cea micuţă, care mi-a plăcut tare mult. Era aşa aproape de locul unde-am stat! Ceea ce vedeţi în stînga, după umbreluţe şi înainte de dealul sterp, este terasa-bistro Cedar, unde am petrecut o bună parte din vacanţă, luptîndu-mă cu kebapul de miel, cu scoicile cu pilaf, cu lipiile unse cu usturoi şi caşcaval – şi cu multe alte nebuneli:

De la atîta mîncare, trebuie să-ţi mai pui picioarele la treabă. Seara, după cum am zis, promenada îţi arată un Balcic frumos, vesel – dar liniştit. Îţi faci drum printre restaurante şi te uiţi la felul-n care vechea clădire a morii imense se oglindeşte în apele mării…

Moara e dezafectată, e o ruină; nu-i totul lapte şi miere aici. Lîngă ea e-o piaţă de peşte, unde face să te duci dimineaţa să caşti gura. Mai încolo, după moară, se află nişte silozuri de cereale la fel de dezafectate, şi portul; căci din Balcic pleacă şi azi vapoare cu minereuri şi grîne. În faţă e o piaţă murdară şi plină de praf, mărginită de alte clădiri decăzute, de unde – făcînd-o la stînga – ajungi pe plaja cea mare din Balcic, cea de care v-am zis că-i cam murdară.

… Seara se lasă peste Balcic. Mai tîrziu în întuneric, spre Albena, se vor vedea luminile de pe coasta turistică a Bulgariei.

Închei acum plimbarea de început de prin Balcic. Dar mai e mult de povestit; plimbările prin centrul oraşului, pozele din colţurile misterioase, descoperirea a ce-a mai rămas din oraşul interbelic – data viitoare…