A-nceput cu un articol apărut în Adevărul: Nu-ţi mai trimite CV-ul! – mda, un articol lacrimogen despre cît de greu ţi-ar fi să-ţi mai găseşti de lucru după o vîrstă-ncolo. Sînt multe astfel de articole şi ştim că toate vorbesc despre o problemă serioasă. Dar sîntem înconjuraţi de atîtea alte probleme serioase; dacă nu primea atenţia lui George Butunoiu, articolul rămînea ignorat.
Dar uite c-a primit atenţia lui Butunoiu. Citiţi: ce îmbîrligătură meşteră. Ce deturnare a ideilor. Ce iz mizerabil de dispreţ. Ce pledoarie pentru angajator! Ce bine că există angajatorul – altfel am muri de foame, altfel n-am şti să ne ştergem la fund, altfel am uita să respirăm pe nas. Mi-e atît de greaţă de credinţa asta că angajatorul îţi dă să mănînci o pîine – căci despre asta e vorba.
Nu! Nu-ţi dă să mănînci nimic: tu singur mănînci. Nu: nu-ţi dă nimeni bani: banii îi cîştigi muncind. Angajatorul şi angajatul sînt într-o simbioză continuă, nefiind nimic unul fără celălalt.
Butunoiu minte, încurcă, deviază. Problema oamenilor nu-i aceea că angajatorii ar fi proşti: ci aceea că sunt laşi şi şmecheri. Dar despre asta nu vorbim…
Vorbim despre felul în care angajatorii ţin – chipurile – societatea în spate. Să nu credeţi asta – angajaţii ţin societatea în spate. Angajaţii plătesc impozitele, nu angajatorii. Jocul dintre brutul şi netul salariului e o convenţie pentru uşurarea colectării impozitelor şi contribuţiilor – în realitate angajaţii cîştigă toţi acei bani şi plătesc toate acele taxe.
Angajaţii nu ies niciodată pe zero – angajaţii întotdeauna plătesc.
Cică angajatorii ţin vie flacăra capitalismului, angajatorii aduc profitul; de angajatori trebuie să avem, deci, grijă. Asta e o altă mizerie – în societatea noastră capitalistă, profitul şi dezvoltarea pleacă de la om, de la individ, de la angajat.
Angajatul face profit cînd îşi vinde munca mai scump angajatorului – şi profitul e la fel de plăcut societăţii, fie că vine de la cel mic, fie că vine de la cel mare.
Butunoiu nu greşeşte, ci încurcă. Minimizarea experienţei angajaţilor vechi e o mare porcărie. Angajaţii vechi sînt bătrîni; put; chiloţii lor sînt gălbui, nu roşu-aprins. Dar angajaţii bătrîni ştiu. Angajaţii bătrîni îşi aduc aminte. Angajaţii bătrîni au prins multe. Ah – de asta sînt şi periculoşi, de aceea şi scăpăm de ei. Naziştii foloseau Zyklon B; HR-ul de azi are program de evaluare şi management al performanţei…
Da – eu ţin cu moşul în povestea asta.
Cic-aş fi foarte fericit dacă aş lucra numai cu oameni frumoşi, entuziaşti şi veseli; cu dinţii sănătoşi, cu burta suptă. Nu – aş fi foarte fericit dacă aş avea de-a face cu oameni serioşi, respectuoşi, care ştiu să-şi facă treaba.
Entuziasmul e acoperirea pentru neştiinţă, e reacţia naturală la a învăţa lucruri noi; or, eu vreau sa am de-a face cu oameni care deja ştiu, care au mai făcut, care nu se sperie cînd sînt în faţa unei situaţii noi. Unde ajungem – la un doctor care să te întîmpine rîzînd la poarta spitalului şi să-ţi spună: “N-am dormit toată noaptea de nerăbdare, de-abia aştept să vă operez de apendicită – sînt convins că va fi o operaţie extraordinară”?
Butunoiu – hîrşit – iese din articol fără să-şi murdărească prea mult hainele. Ştie că şi el e bătrîn; ştie că într-o zi cineva o să-i ia faţa – cineva care zîmbeşte mai mult şi mai ieftin.
Dar reacţiile publicate la articolul lui Butunoiu au fost slabe, urîte, neomeneşti. În societatea noastră, dă urît să nu fii angajator. Sau măcar să fii propriul tău angajator; lider moral pe PFA, scriitor de articole de opinie pe drepturi de autor. În societatea noastră poţi căuta încă vita în dinţi, poţi să-i încerci copitele, poţi să te interesezi dacă-i bună de prăsilă.
Pardon, dacă-i bună de prăsilă, e nasol; vrea dup-aia concediu de maternitate.
“ci aceea că sunt laşi şi şmecheri”
Si, mai ales, lacomi. Nu toti. 75% din ei.
ei, şi noi sîntem lacomi… dar lăcomia noastră, fiind mai mică, e taxată altfel, fiindcă se opune lăcomiei mari – cea care aduce, cică, Progresul şi Prosperitatea 😉
Am avut o discutie de genul asta cu un cunoscut,patron de micro magazin,care nu a facut altceva decat sa se planga cate necazuri ii aduc angajatii.L-am lasat sa se vaite si la sfarsit i-am dat cea mai simpla solutie:inchide dom’le magazinul si gata,ca nu te obliga nimeni sa-l tii deschis.Asa cum nimeni nu te-a obligat sa te faci patron.A facut ochii mari si mi-a zis cu voce tremaranda:Ei,nici chiar asa!Cu oamenii ce fac?Pai nu de la ei ti se trag toate?A schimbat subiectul.
eu i-am zis muie butunoiu. o fi urat, nu stiu
foarte urît, cred.
Anul trecut am cunoscut in concediu un tip care avea o mica afacere (care implica si ceva micro-productie).
La un sprit mi-a mentionat faptul ca majoritatea angajatilor lui sunt pensionari de la Vulcan (daca am retinut bine).
A zis ca din tot ce a incercat pana acum asta a fost varianta cea mai buna din punct de vedere al seriozitatii si punctualitatii.
Dar nah, domnul Butunoiu stie mai bine. :)))
Ca fost corporatist roman trebuie sa spun ca dreptatea e impartita. Cand m-am angajat pentru prima data in multinationala (la 28 de ani) eram cel mai in varsta din birou, majoritatea colegilor mei fiind practic copii la prima sau cel mult a doua slujba. Tarziu am inteles si de ce: corporatiile au venit aici cu ideea clara de a creste o generatie noua de angajati, orice persoana trecuta de 30 de ani (atunci) fiind considerata din start “infectata” cu “mentalitati nesanatoase”. Dupa niste ani de mutatii economice avem in prezent inca o falie in societatea romaneasca. Ce nu stim e insa ce ne rezerva viitorul: poate o noua schimbare va impinge la un moment dat actuala generatie de corporatisti in clasa exclusilor…
Secretara(deci, angajata) către patron(deci, angajatorul):
-Am două veşti pentru tine: una bună şi una rea. Pe care să ţi-o spun întâi ?
– Pe cea bună!
– Nu eşti steril.
O dovada in plus ca dacs esti destept si porti barba nu inseamna xa trebuie sa ai si caracter…
Adevaraul este pe la mijloc!
Nu, nu este un mijloc geometric, e mult mai complicat, dar si angajatorii, si angajatii, au parte lor de dreptate.
Articolul mi-a placut, insa este complet impotriva curentului, impotriva tendintelor actuale:
– ia apararea angajatilor, ori acum este la moda sa fii cu “explotatorii”.
– tine cu bosorogii, printre care ma numar si eu. Sigur ca da, tinerii sunt mai flexibili, entuziasti si in pasa cu tehnica actuala, in vreme ce eu nu am invatat despre IP, ci despre montaje cu … tuburi electronice!
Totusi, experienta nu este de subestimat, si se obtine greu.
Cu 6 ani in urma, aveam o iritatie persistenta in gat, dupa o raceala: raceals imi trecuse, dar gatul, nu! Am fost La PLUS, comsultatie platita,un medic tinar mi-a prescris o gramada de medicamente, dar degaba. Am fost si la GRAL medical, am facut si analize, nu a putut sa imi gaseasca cauza. in cele din urma am ajuns la Batistei, ce fusese policlinica cu plata inca dinainte de 1989. Am asteptat in cladirea veche, nerenovata, sa vina doctorul, care era in varsta, iar la cabinet nu avea nicun fel de dotari modern.
Mi-a gasit cauza si mi-a prescris un tatament simplu, care a fost eficient!
Dar acum nu stiu daca doctoral mai este pe luema asta, policlinica Batistei cu siguranta nu mai exista. Daca mi se mia intampla o data, unde ma duc la o consultative eficienta?!
De aceea angajatorii sunt ahtiati dupa angajati tineri, ca aceia nu se imbolnavesc, nu au nevoie de consultatii de specialitate …
M-am molipsit: am norocul sa lucrez intr-un mediu unde se cauta, intr-adevar, si carne proaspata, dar se apreciaza foarte mult experienta. Numarul angajatilor cu peste 15 ani vechime in compania noastra este considerabil.