totul a încremenit.
Soarele atîrnă deasupra oraşului şi e înnebunitor de cald. E apocalipsa roşie-portocalie – ni se spune la televizor; cea mai caniculară parte a anului.
Şi totul stă pe loc; şi mai ales Soarele: nu dă semne că s-ar duce mai acana, mai într-o parte, mai după un bloc, mai după un copac. Nu; şade ca prostul deasupra şi ne bate-n cap.
Este dup-amiază în Bucureşti – nimic nu mişcă.
Străzile-s goale, umbra e puţină, aerul e uscat şi fierbinte. Nimeni nu mai face nimic. Oamenii au rezolvat de cu dimineaţă treburile cu acte, analize, drumuri. Cei de pe la birouri au mîncat şi acum se gîndesc dacă e cazul să se apuce de ceva pînă la 5, sau să lase pe mîine. Chiulangii de profesie scrîşnesc din dinţi: au citit deja presa, au fost deja la cumpărături şi nici nu mai au nimic de bîrfit…
E ora 3; 3 dup-amiaza; era cîndva, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă o melodie, 3 a.m. eternal. Dar ce diferenţă între aceste 12 ore: 3 noaptea e altceva; e momentul în care te gîndeşti dacă nu mai petreci sau vrei să continui, întînzînd chinuit de timp pînă la ivirea zorilor. Ora 3 noaptea e o clipă de care te poţi agăţa la nesfîrşit, o cumpănă în care rămîi încă-n echilibru cît vrei.
3 dup-amiaza, credeţi-mă, e la fel, oriunde te-ai afla. E momentul în care priveşti deznădăjduit ceasurile şi ţi se pare că mai e o eternitate pînă o să pleci acasă. E momentul cînd oamenii de pe stradă nu se mai duc nicăieri, cînd nu se mai pun chestii la cale, cînd autobuzele merg goale şi te-ai aştepta s-o cotească de pe traseu şi să se ducă unde-o fi avînd şoferul altă treabă. La 3 dup-amiaza eşti mai singur în oraşul ăsta ca-ntr-o duminică de orăşel de provincie. La ora asta nu se mai face mîncare în nici o casă, la ora asta s-au rezolvat deja toate, la ora asta Bucureştiul stă-n echilibru.
… un pic, dar trebuie să prinzi picul ăsta, să-l simţi – că nu ţine mult. Deodată toate încep să se rostogolească, să huruie, să prindă viteză: vin primii paşi ai sfîrşitului de zi, vin telefoanele de dinainte de-a pleca acasă, vin cumpărăturile, vin drumurile oamenilor care şi-au terminat treaba.
Ora 3 o să fie şi mîine şi dacă o prindeţi, o să vă placă şi vouă clipa.
prefer “dezechilibrul” dintre orele 5 şi 6 a.m. când mai poţi respira un pic şi când oraşul n-a ieşit -total- din amorţeală…
pentru ala tre’ sa trezesti… pentru astalalt e de-ajuns sa tragi chiulu’
…sa tragi chiulu’…vai ce urat 🙁
Interesanta corelatia asta climatologica; fix cand a venit canicula in Bucuresti a inceput aici sa ploua zilnic, chiar de mai multe ori pe zi. Macar nu mai trebuie sa ud plantele din balcon, ca astia nu au balcoane inchise. Necivilizati 😛
@Dan : fericitule …azi 30 iulie, Bucuresti,statia Filaret,ora 15- 36,7 grade (conform ANMH) 🙁
las-că vine furtuna, acuş-acuş…
Eu nu ma consider asa de norocos; am invatat insa sa apreciez fiecare moment si sa nu ma mai sperii de ploaie. N-am gasit inca de cumparat o umbrela buna; probabil irlandezii le considera deja consumabile – se cumpara, se rup si se arunca, eventual mai multe pe sezon.
la ei nu se dau dintr-alea cu Vanghelie, să-ţi ajungă de la o campanie electorală la alta…