scris de C. D. Mocanu
Îndată după… ce a fost în ’89, în numele libertăţii de expresie şi al altor multe drepturi şi libertăţi, au apărut, ca ciupercile după ploaie, gazetarii. Puzderie! Cu sau fără studii de specialitate, cu sau fără talent, cu sau fără cunoaşterea la un nivel acceptabil a limbii române, cu sau fără o minimă experienţă de viaţă, cu sau fără… Dar cu o imensă, nestăvilită dorinţă de… devenire.
După principiul „mulţi chemaţi – puţini aleşi” am crezut că timpul şi discernământul nepervertit al consumatorilor de presă vor cerne şi vor alege valorile. Parţial s-a întâmplat întocmai. Supravieţuieşte însă şi face prozeliţi o mână de „meseriaşi” care cu siguranţa prostului „regulează” diverse faţete ale vieţii noastre.
Dacă aceştia s-ar rezuma la condiţia lor de „intelectuali” cu opinii neclintite, radicale şi neumbrite de îndoieli, i-aş trata cu indiferenţă şi compasiune deoarece potrivit este să nu discuţi părerile prostului pentru a nu te trezi cu tot prostul în discuţie. Nu de alta, dar acesta având numai certitudini nu este apt pentru dialog. Însă perseverenţa şi agresivitatea cu care bat câmpii şi ne „binecuvântează” cu „înţelepciunea” lor mă determină să întreb: Ce cauză servesc ei, ce misiune îşi asumă aceştia?
Problema nu este nouă. Încercând să răspundă, I. L. Caragiale a publicat în Calendarul Claponului, „almanah hazliu şi popular pe anul dela Mahomet 1295 dela Christos 1878″, articolul „O aruncătură de ochi asupra misiunii gazetarilor”
L-am transcris folosind ortografia şi punctuaţia originale. Citiţi-l cu răbdare, chiar de două ori!
In o ţară ca a noastră, intrată de curĕnd in sistema constituţională, gazeta este păinea cotidiană, hrana neapărată a opinieĭ publice. Gazetarul este decĭ brutarul inteliginţelor.
Această nobilă misiune el nu şĭ-a luat-o pentru că n’afost cumvà vrednic de alta maĭ bună;… nu pentru mizerabilul căştig de 2, 3, 5 orĭ maĭ multe sute de leĭ pe lună, el şĭ-a luat spinoasa carieră;… nu pentru ca gazeta luĭ să facă dèver seara la cafenele, el scrie noutăţĭ căte ‘n lună şi ‘n soare;… nu pentru trebşoarele luĭ, nu pentru simţiminte egoistice, el luptă spre luminarea poporuluĭ şi spre revendicarea suveranităţiĭ luĭ, uzurpată de Stan, ori Bran, orĭ de cine-ştie care tiran;… nu pentru meschinul interes personal, el s’a făcut apărătorul aprig al drepturilor şi libertăţilor publice;… nu pentru ambiţiĭ nedemne de un suflet desinteresat, el ĕşĭ dă porecla de sentinelă neadormită a principielor eterne inscrise solemn in pactul fundamental;… in sfărşit şi maĭ presus de toate, nu in necunoştinţă de cauză el se pronunţă categoric, sus şi tare, de nenumĕrate orĭ pe zi in gazeta luĭ, asupra cutăror saŭ cutăror cestiuni politice, sociale, agronomice, comerciale, literare, etc. etc…
Nu ! nu ! Doamne fereşte !
El a luat nobila misiune, spinoasa carieră de brutar al opiniei publice, numaĭ şi numaĭ din pricină că un dor nesecabil pentru binele Naţieĭ, al Patrieĭ, al Poporuluĭ, al Omeniriĭ, şcl. l-a impins pe arena publicităţiĭ. Afară de asta el ştie toate fără să fi ‘nvĕţat nimic, şi are ferma convingere că pentru Romanĭa, pe cătă vreme va fi rĕŭ, nu va fi bine.
Cu aşa brutarĭ de treabă, bagă orĭcine de seamă căt de bine trebue să fie ingrijit stomahul opinieĭ publice la noĭ.
*
Acestea dară ar fi de ajuns, ca să explice isbănda pe care a căştigàt-o Claponul, chiar de la apariţia luĭ pe arena publicităţiĭ, – fără să ne maĭ găndim şi la aceea, că această foiţă, avĕnd in vedere numĕrul indestulător de brutăriĭ pentru hrana zilnică a opinieĭ publice, a crezut de cuviinţă de la inceput să se apuce de franzelărie subţire, de unde ‘şĭ dă osteneala să scoaţă căt se poate maĭ bune Gogoşĭ.
Hotărât lucru! Caragiale nu este contemporan cu noi. Nu! Categoric, nu! Noi am rămas contemporani cu el!
Nu imi dau seama daca, fata de atunci, a crescut numarul hahalerelor sau a scazut numarul oamenilor de buna credinta. Ceva nu merge la proportiile astea.
Dar e sigur ca niciodata – ca azi – hahalerele nu au domnit asa de confortabil in societatea noastra.
Nenea Iancu, in Claponul, era cu … gogosi… si aici se vorbeste de merdenele 🙂
E asa confortabil sa ramanem contemporani cu el…
Cine mai are urechi de auzit… cine sa mai auda?
Se dovedeste nu doar ca ne-am prostit, ci si ca ne-a placut…
La ce faună şi ce specimene au apărut şi vieţuiesc printre noi, Nenea Iancu fie lua premiul Nobel pentru literatură, fie se lăsa păgubaş…
Monser,ramii la vechea matale biblioteca daca nu vrai sa ai niscaiva stricaciuni la mansarda,printipii si moravuri !
Felicitari…mai vrem articole din Claponul