… ţineţi minte articolul meu în care treceam în revistă o parte din parcările subterane ale Bucureştiului? Fireşte că pomenea, un pic, şi de unele din accesurile subterane mai ciudate. Iată, azi, şi alte rampe – cele ale hotelului Athenee Palace Hilton.
Sunt – poate – mai puţin cunoscute, pentru că nu le vedeţi din strada mare:
… e una în strada Georges Clemenceau (fostă Gabriel Peri):
… şi alta prin spatele Bisericii Albe – care e mai mult închisă:
Au fost construite odată cu clădirea cea nouă a hotelului, pe la mijlocul anilor ’60. Nu duc spre nici o parcare subterană, ci spre spaţiile de depozitare, pentru livrarea mărfurilor. Nu ştiu de ce s-au construit două – şi cum era cea de la Biserica Albă înainte să se construiască blocul ce-o obturează, de pe Calea Victoriei.
Bine ca n-ai pus legenda ca pe acolo se iese din CC…
da’ pe unde NU se iesea din ceceu…
si de bine ce erau atatea iesiri, Carmaciul tot pe sus a luat-o.