despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

lucrări şi lucrături

… se mişcă nişte lucruri în sectorul 5; dar se mişcă mai aşa… mai pe specificul locului. Anul trecut Primarul Vanghelie a tras de i-au ieşitără ochii din cap ca să reabiliteze cît mai multe blocuri: ştiţi, ca să se realeagă. Şi – cum s-a reales, s-a recules. Şi uite aşa, au rămas cîteva blocuri la care reabilitarea a rămas ca-n pom. De un an, oamenii stau cu blocurile vopsite pe sfert, cu aparatele de aer condiţionat în balcon. În schimb, de vreo lună constructorii s-au apucat de reabilitat vreo… alte cîteva blocuri. Ce contează!

Dar în sectorul 5 se lucrează, ceva se lucrează.  Şi, ciudat, se lucrează la nişte fundaţii de blocuri rămase de pe vremea lui Ceaşcă. Am mai vorbit despre blocurile rămase neterminate, blocuri care se găseau mai ales pe colţurile bulevardelor.

Iată că de vreo două luni se construieşte ceva pe locul fundaţiei abandonate de la intersecţia Căii Ferentari cu Şoseaua Sălaj. E ciudat – cît de repede s-a ajuns la etajul patru. E ciudat – că nu e nici o tablă care să ne explice ce se construieşte aici. Nu e ciudat – dacă ne gîndim că asta se petrece în sectorul 5…

O altă fundaţie abandonată este la un kilometru mai departe, la intersecţia străzilor Sebastian cu Novaci. Aici, fundaţia a fost curăţată şi împrejmuită de anul trecut. Chiar dacă pare că avem o minimă organizare de şantier, nu se lucrează însă. Dar ceva, ceva se întîmplă aici – am şti mai multe, desigur, dacă vreun panou ne-ar spune-o:

Dac-aş şti ce regim au fundaţiile acestea pe care Ceauşescu n-a mai apucat să ridice blocuri, v-aş spune. Ale cui sînt, cine are bani să construiască acum, pe ce proiect – mister.

2 comments to lucrări şi lucrături

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>