… îmi petrec cîteva seri ale săptămînii prin oraş – prin centru, mai mult sau mai puţin vechi ori istoric. Nimic nu-i mai frumos decît o înserare caldă şi liniştită pe Calea Victoriei, credeţi-mă. Nimic nu-i mai frumos decît oraşul nostru în toiul verii, cînd e golit de oamenii locului – şi singurii care hălăduiesc pe străzi sînt turiştii.
Culmea, chiar dacă mult timp n-am crezut-o, Bucureştiul are turism. Vezi oameni, singuri sau în grupuri, cu hărţi în mînă şi cu aparate foto, care cască gura la te miri ce; care se miră c-am avut şi un rege, cîndva, care nu înţeleg ce-a fost cu Ceauşescu, care dau din umeri cînd vreun şmecher vrea să le bage vreun ştift sub nas.
Deci – da, Bucureştiul turistic e un fapt, o realitate. Autobuzul etajat plimbă mereu oameni. La terase se vorbesc toate limbile pămîntului.
Ei, de-acum vine vremea să ne şi luăm partea de pe urma turismului. Dar pîn’ la asta, primul pas e să înţelegem turistul şi ce-l face pe el turist.
Bucureştiul – pînă la o strategie de turism – are nevoie doar de un pic de bunăvoinţă şi de bun-simţ; atît. Bunăvoinţa de a edita pliante şi hărţi care să se găsească din abundenţă, bunăvoinţa de a îndrepta turiştii să cumpere de la supermarketurile din centru şi nu de la buticuri, bunul-simţ de a înfiinţa o linie nenorocită de autobuz cu care turiştii să ajungă la intrarea în Casa Poporului şi să se mai şi întoarcă de-acolo; bunăvoinţa şi bunul-simţ de a ţine curat şi sigur oraşul. Nu-s, astea, capete de ţară – sînt chestii mărunţele.
Ştim, oare, care e profilul turistului amator din Bucureşti? Ştim ce vrea să vadă şi de ce i-e frică? Ştim ce-l agasează? Ştim ce l-a încîntat, ce l-a surprins plăcut, ce nu s-a aşteptat să vadă aici? Ştim de ce s-a certat cu cel/cea cu care a venit, din cauza a ceva care s-a-ntîmplat aici?
… nu prea ştim. Aflînd detalii dintr-astea, o să fim şi mai deştepţi, şi o să ne facem şi nouă viaţa mai bună. Turiştii vor continua să vină – hai să le zîmbim, hai să-i minţim frumos.
comentarii