alte pierderi ale reabilitării

În general eu cred că multe dintre blocurile stas construite începînd cu anii ’70 arată mai bine reabilitate. Nu pentru că ar fi o frumuseţe în culorile cele noi; ci pentru că, în sfîrşit arată curat şi au balcoanele şi geamurile cam la fel. Mda, se şi trăieşte niţel mai bine într-un bloc reabilitat; te simţi chiar un pic mai vesel cînd deschizi geamul şi vezi că blocul de vizavi e frumos şi nu mai cade tencuiala de pe el.

Reabilitarea asta, deci, merge la cea mai mare parte a blocurilor; acelea care arătau de la început şi banal, şi urît.

Dar blocuri interesante au fost construite şi în vremea comunismului. Unele blocuri de pe colţul marilor bulevarde. Sau blocurile de la Piaţa 1 Mai, blocurile de pe Văcăreşti: cu o arhitectură mai omenească şi avantajate de placarea cu cărămidă aparentă, contrastau cu restul.

Aceste blocuri vor pierde în urma reabilitării. Cartierele vor pierde. Există deja exemple. De-abia acum Bucureştiul va arăta otova, de-abia acum se va împlini visul lui Ceauşescu; de-abia acum ne vom uita năuci în sus, fără să ne dăm seama în ce cartier am ajuns.

Păcat; un pic păcat. Mă uit la Calea 13 Septembrie – pe porţiunea ei cuprinsă între intersecţia cu Panduri şi cu Uranus. Este – aici – singurul exemplu de bulevard ceauşist cît de cît reuşit. Blocurile sînt – cel puţin în contrast cu încărcătura celor de pe Victoria Socialismului – elegante. Mi-a plăcut mereu să bat partea asta cu piciorul; nu e apăsătoare şi nu e meschină.

Noroc că aici împărăţeşte Vanghelie, care a luat-o cu reabilitarea în inima Rahovei, acolo unde e lume multă şi voturi de strîns; dar, timid, s-a ajuns şi aici…