Dimineaţa-ncepe cu ceaţă, dar Soarele-i de partea noastră şi la prînz căldura şi razele piezişe încălzesc tot oraşul. Puteam să primesc mîncarea la birou; puteam să-mi aşez fundul undeva şi să pierd juma’ de oră; dar cît de fraier aş fi fost – era prea minunat afară. Şi vreme de plimbare.
Nu-mi vine să pierd nici o clipă însorită, pricepeţi bine.
Parcul Kiseleff e liniştit şi dulce, chiar dacă pe şoselele ce-l mărginesc maşinile gonesc şi claxonează. Copii cuminţi care-au chiulit doar de la o oră, moşi şi babe care s-au îmbrăcat frumos şi s-au făcut una cu băncile, mămici care şi-au scos bebeluşii la primul lor Soare, cîte doi îndrăgostiţi care au timp să se ţină de mînă – aşa o fi şi-n Rai.
Frunzele tot cad şi ultimele tufănele mai cheamă nişte albine; miroase a umed şi a uscat în acelaşi timp, dar mirosul ăsta nu poa’ să iasă din poze…
Frumoase mormintele astea din ultimele poze!
ei, hai că nu-ţi trezesc chiar aşa simţăminte sumbre!
Antepenultima imi sugera mormantul turistului necunoscut
Veşnica lui pomenire 🙂
mde, mergea şi-o placă de marmură, dacă mă uit mai bine acu’…