Îmi ies în cale fel de fel de detalii frumoase. Peste multe trec cu vederea. La altele – mărunte – mă pomenesc că mă uit de parcă ar fi cine ştie ce minunăţie. Am pus, pentru azi, cîteva şi pentru voi.
I-am luat şi eu un pic urma lui Ando şi am căscat gura la felinare ornamentale. Cele de pe clădirea Universităţii sînt splendide:
… însă mie mi-au plăcut şi casetele cu număr ale caselor vechi, casete care erau gîndite să fie luminoase. Iată două exemple încîntătoare:
… zicem că arhitecţii de azi nu mai sînt în stare să integreze detaliile cu atîta eleganţă şi simplitate; dar asta-i o meteahnă generală, pe care o vedem şi la maşini, şi la alte lucruri care implică – cică – viziune şi design. Priviţi cîtă eleganţă în linii, cum se continuă şi se integrează:
… nu se mai face azi aşa ceva.
Un ornament pe lîngă care trec de fiecare dată cu plăcere este acesta: pe stîlpii porţii unei fabrici. Mi-a fost greu să-l fotografiez în aşa fel încît să iasă cum trebuie, dar am încercat, să ştiţi:
V-am scris de la-nceput că azi amestecăm lucrurile. Din familia plăcuţelor de străzi, una anume se distinge – cea care ne arată că ne aflăm pe strada Saligny:
… acest Y chinuit pare făcut de noi, cînd eram la şcoală – ca un 4 transformat în 7 din carnetul de note…
Am crescut într-o perioadă cînd Pacea era lucrul pe care-l auzeam de o sută de ori pe zi; dezarmare, pace, lupta împotriva cursei înarmărilor, „războiul stelelor”, Pactul de la Varşovia – aşa că simţeam că războiul e ceva care nu ni se va întîmpla niciodată; ceva care fusese cîndva şi rămăsese în istorie. De aceea, cînd vedeam în oraş – rar – acele simboluri „A” care indicau existenţa unui adăpost, mi se părea un lucru foarte ciudat. Adăposturile nu puteau fi – în mintea mea de copil care se uita la filme cu hitlerişti – decît împotriva bombardamentelor; dar sunt, desigur, şi pentru cazuri de urgenţă „civilă”:
Închei cu încă un borcan de-al societăţii de gaze, care se iveşte misterios din boscheţi. E bun de lipit afişe – în faţă, şi de uşurat după o bere – în spate…
comentarii