scris de Ando
Deşi cam târzior, acest articol vine – zic eu – în completarea firească a celui cu felinarele, de la începutul anului Spuneam atunci că, de multe ori, felinarele sunt poziţionate fie sub, fie pe lateralele copertinelor de la intrarea clădirilor, aşa că de aici si până la subiectul de azi n-a mai fost decât un pas.
Paranteză: cu riscul de a deranja pe cei de specialitate, deşi termenul tehnic este marchiză, am să folosesc – mai departe – termenul de copertină, considerând că marchiza este, totuşi, mica încăpere de la intrare, închisă, cu pereţi de sticlă şi pentru care am început să strâng alte poze.
Aşadar, copertinele. Un element cu utilitate evidentă, prezent sub forme intenţionat elaborate, mai ales la clădirile cu pretenţii – gen palate, vile, etc. – dar care, în variante simplificate, s-a extins şi la case individuale, fără valenţe arhitectonice deosebite.
Din prima categorie, în topul meu personal, “cap de listă” este copertina Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei, o lucrare somptuoasă, în ton cu întreaga clădire.
Pe locurile imediat următoare, aş plasa generoasa copertină a Palatului SUŢU (actualul Muzeu al Municipiului Bucureşti)
… şi sobrele copertine care străjuiesc intrările Palatului regal
(Sursa imaginii – Turism Blog)
Iar, ca abordare modernă, în ton cu anii noştri, mi se pare o reuşită copertina sediului Ministerului Sportului şi Tineretului, de pe strada Vasile Conta. Indrăznesc chiar, să spun că ea aduce un aer de eleganţă vizuală unei clădiri fără personalitate.
(sursa imaginilor – Google Street view)
În rest, am încercat să selectez şi să vă prezint cele mai interesante variante găsite, care să redea cât mai mult din iscusinţa cu care meşterii au îmbinat cele două materiale de bază: sticla şi oţelul.
Splendid!!! Merita sa ridicam privirea spre lucruri frumoase!
Frumoasă colecţie, Ando! Ce bine că ai găsit timp să baţi oraşul după frumuseţile astea…
Excelent!
perfect de acord cu terminologia, MARCHIZA este incaperea inchisa de la intrare.
Totusi, “copertina” este un pic cam utilitar – cele prezentate sunt foarte frumoase, dar copertine pot fi si cele simple, strict functionale, fara nicio pretentie estetica, asa cum aveam acasa (o placa de beton) si cum este acum la fabrica (o bucata de tabla ondulata).
Si da, cea de la Min. Sportului, desi foarte simpla, reprezinta o nota eleganta!
HM:mulţumesc! are destule părţi frumoase şi Bucureştiul nostru
şi e bine, când se poate,să le prezentăm.
Cristian Ioan:ai dreptate; să ştii că am prins şi câteva modele
de formă circulară,de inspiraţie populară executate din lemn…n-arătau rău de loc !
Of, Ando, te invidiez din tot sufletul, dar în acelaşi timp mai tare drag mi-eşti, după articolul acesta. Eu colecţionez cu viteza melcului “marchize” din Bucureşti – azi, una, peste o vară, încă două, cam aşa – ce e sigur, e că îmi plac la nebunie. Mă fascinează şi cele impecabil păstrate şi cele al căror schelet înnegrit de vreme abia mai rezistă pe câte o casă părăginită. Şi, da, regina lor este cea de la intrarea principală a palatului Cantacuzino. Poate, vreodată, am să reuşesc să fac şi eu o prezentare siameză 🙂 Sănătoşi să fim!
PS. Unde e “copertine 26” că tare cunoscută îmi pare?
@Catherine: mulţumesc mult!Credeam că ai să ma dojeneşti pentru că n-am uitat intenţia ta din comentariul tău de la felinare şi…am trecut la fapte !
Aşa e: şi eu le-am eliminat pe cele rămase-din păcate- la stadiul de schelet, chiar dacă,unele năpădite acum de iedera roşie a toamnei erau aşa de frumoase…Copertina 26 este pe prima clădire de pe str Nicolae Iorga,pe dreapta, imediat dupa parc, cum intri dinspre Calea Victoriei.
Foarte frumoase pozele!!!
Mai bine mai tarziu … http://pozedecat.wordpress.com/2013/11/06/marchiza/
tarziu, dar bine 🙂
@adrian : exceptionala marchiza cu felinarul !!!
aham! deci, adrian are şi d-alea “decadente”. putem şti zona?
Felicitari pentru idee si multumiri ca impartasesti cu noi frumuseti pe care viata traita in fuga ne face sa le trecem cu vederea.
Observ ca frumosul ti-a furat nu numai privirile dar ti s-a instalat si-n suflet! Ce darnic esti! Ce norocosi santem! G.
getta & Psz:Mulţumesc! Aşa e. Câte o plimbare din asta mă relaxează enorm. Trebuie să ţinem “cu dinţii” de aceste mici bucurii…
Mai sa fie ! Iar ai bagat un subiect fain si poze ofticant de reusite. Cel mai tare mi-a placut poza 25, cu lumina din spate. Sunt nostime si “cirpelile” aduse de pe la alte case si potrivite ad-hoc.
Iar aia atirnata pe min. Sportului, deasupra intrarii principale semi-ingropate e super: tichie de margaritar, nu alta.
Raspuns dupa 5 ani pentru @catherine …
https://www.google.ro/maps/@44.4403806,26.0863415,3a,75y,47.61h,86.93t/data=!3m7!1e1!3m5!1sRzlaRV4nUdlCRZhKHZcJXg!2e0!5s20140701T000000!7i13312!8i6656
si cealalta decadenta aici:
https://www.google.ro/maps/@44.4198984,26.1003002,3a,37.5y,109.05h,92.32t/data=!3m7!1e1!3m5!1s744YwTyLzoUAA6j9018wsA!2e0!5s20110701T000000!7i13312!8i6656