scris de Ando
Pe colţul format de intersecţia dintre strada Colţei cu strada Slănic se află această clădire numită, pe site-urile iscoditorilor Bucureştiului, “casa cu sfinx “.
Aici este o imagine din august 2011, făcută de Aventurierul:
Din câte ţin minte, parcă în 2012, clădirea a intrat în renovare. Zilele trecute am avut drum prin zonă. Renovarea s-a finalizat şi acum clădirea arată astfel:
Dupa cum se vede, are un nou acoperiş, în formă de cupolă. E adevărat că, acum, “sfinxul” înaripat se distinge ceva mai greu dar, per ansamblu, mi se pare o renovare reuşită… deşi, eu aş fi optat pentru o culoare mai discretă.
Arata mult mai bine cu acel acoperis sub forma de cuploa.Nici combinatia de culori nu este prea rea.Este o renovare reusita,parerea mea.
ia te uită unde era vânătorul de comori urbane!
şi mie îmi place cupola. îi dă un volum plăcut ochiului 🙂
parcă la subsolul ăsteia era “So what”, locul a nenumărate beţii studenţeşti d-ale mele 🙂
sau ăla era în clădirea din spatele ei? sunt 15 ani d-atunci şi nu m-ajută neuronii…
noi sîntem oameni serioşi, nu ştim de-astea…
Este așa-zisul “crem interbelic”, deci e foarte probabil ca nuanța aceea să se apropie mai mult de original. 😉
Majoritatea clădirilor din interbelic aveau culoarea asta sau diverse variațiuni de culori apropiate nisipului.
De remarcat că cupola are și iluminator (pe lângă lucarne), deci proprietarul a obținut un spațiu de locuit foarte fain.
Și da, este o renovare reușită. (mai ales având în vedere ce mizerii se întâmplă prin București).