O poveste simplă, de la revoluţie.

Am primit această povestioară mai demult, în plină vară, de la un bun amic – C. B.- care a “cules-o” şi, apoi, a avut inspiraţia s-o transcrie. Pentru că mi-a plăcut mult, am păstrat-o şi cred că este momentul cel mai potrivit s-o publicăm. Aşadar, lectură plăcută. (Ando)

DIN VREMEA ZAVEREI

scris de C. B.

Azi dimineaţă – adică deja ieri – pe când transpiram vitejeşte pe linia erotică a troleibuzului 69, prefăcându-mă că citesc, am asistat la o conversaţie mai captivantă decît cancanurile din jurnalul ce-l ţineam în faţă. Pe bancheta de lângă mine, o cucoană dezorientată, care învârtea în mână o coala A4 cu planul cartierului Drumul Taberei, pe care căuta strada Piatra Neamţ, sau Tîrgul Neamţ, nu mai ştiu, a intrat în vorbă cu un venerabil ce tîra dupa el doi saci imenşi de rafie, anul alb, altul albastru. Sacii erau tixiţi cu cutii de bere, strivite bine ca să încapă mai multe, pe care le ducea hăt, la un centru de colectare din Militari, unde se plăteşte mai bine, 3,50 lei [0,75 euro, la cursul de azi] kilogramul de aluminiu, pe când în Obor nu capeţi mai mult de 2,20. Din sacul albastru a scos şi i-a arătat cu mândrie cucoanei o pungă de plastic în care mai avea şi nişte cupru, vreo doua kile:

– Am “găsit” ieri nişte cablu şi i-am dat foc, să-l dezizolez. Era să mor de fum şi de căldură, da’ ce să-i faci, trebuie, dacă nu te-ajungi cu banii. Dupa 35 de ani de muncă am pensie 460 de lei [103 euro] lunar. La revoluţie eram vatman. Când coboram panta, să intru în pasaj la Lujerului, iese unul pe linie şi-mi face semnul V cu două degete. Dracu’ m-a pus? fac şi eu semnul victoriei şi opresc. S-a suit în faţă, lângă mine şi tot drumul se uita în stânga şi-n dreapta. Când a coborât la Piaţa Crângaşi, între staţii, a băgat mâna-n buzunar, mi-a arătat un pistol şi mi-a zis: mergi încet, pe lângă mine; dacă mă depăşeşti, te-mpuşc. Ce era să fac, am mers ca melcul vreo sută de metri, până s-a băgat între blocuri. Mai încolo, pe la Mănăstirea Caşin, se trăgea într-o veselie.

– Da’ mai era lume-n tramvai?

– Nişte băbuţe, s-au lăsat jos, între scaune.

– Şi matale?

– Păi de ce? Intre mine şi glonţ era o tablă chioară. Ori prin tablă, ori prin geam, nu totuna era? Am avut noroc. Săptămâna aia mi-a făcut tramvaiul ciur. Aşa am făcut eu revoluţia, pă tramvai.

Antoşa Cehonte
(pt. conf. c.b.)

PS – Notiţă antiplagiat:
Am împrumutat titlul de la Ion Ghica, iar pseudonimul de la Cehov. Ambii fiind decedaţi de peste 70 de ani, problema dreptului de autor nu se mai pune.