despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Coafuri de vară – Bucureşti 2013

scris de Ando

Suntem în plină iarna şi, aşa cum ne-a lămurit, mai demult, “o persoană însemnată – nu spun cine”, oricât ne-am da peste cap… iarna nu-i ca vara!

Chiar dacă (cel puţin în Bucureşti) n-a venit încă ninsoarea adevărată, gerul şi şfichiuielile vântului au modificat drastic garderoba noastră zilnică.

Vrând-nevrând, doamnele şi domnişoarele Capitalei au abordat şi ele ţinutele de iarnă, aşa că, cel puţin două-trei luni de aici înainte (cu excepţia celor mai temerare, care refuză să poarte ceva pe cap) podoaba lor capilară va fi ascunsă privirilor. Fie sub “congregaţia” glugilor:

… fie de variantele mai…”soft”, gen: pălării, şepcuţe, căciuli sau căciuliţe care lasă şi ochiului un strop de desfătare 🙂

Având în vedere această perspectivă destul de tristă din punct de vedere vizual, precum şi în urma reacţiilor la materialul de acum un an, spre alinarea cititorilor, am decis să ridicăm ştacheta (şi ochii) spre zone mai… înalte, adică spre coafurile concetăţencelor noastre surprinse într-o minigalerie de imagini din vara lui 2013.

Aşadar, priviţi… şi oftaţi!

6 comments to Coafuri de vară – Bucureşti 2013

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>