… tocmai mi-am adus aminte de ce nu îmi plăcea Lidl înainte să-mi placă: pentru că nu poţi alege. Îmi plac destule din mărcile lor proprii (mai bine zis, îmi plac anume chestii foarte ieftine şi bune care se vînd doar la ei) dar nu-mi place cînd nu mai găsesc şi alte lucruri. Un an de zile am călcat magazinele astea pentru că găseam apa Bucovina la un preţ excepţional; acuma – s-o fi terminat contractul, nu ştiu – nu mai e deloc. Şi asta nu-mi place. Apa vîndută sub marca proprie Lidl nu e proastă, dar pet-urile sînt dintr-alea subţiri, care se îndoaie imediat – nu-mi plac defel.
Îmi pare mie, sau Lidl nu face faţă succesului din 2013? N-ar fi primul caz – în ultimele luni mi s-a întîmplat cam prea des să nu găsesc ba aia, ba ailaltă: nasol.
Am revenit şi pe la Penny, găsind aceeaşi atmosferă tristă, de magazin comunal, cu mărfuri risipite alandala şi-n plus, şi cam proaste. Şi – văleu! – mai toate mărcile proprii de la Penny sînt varză; nu încercaţi, vă rog eu.
Am intrat şi prin vreo două magazine de electrocasnice – ştiţi voi, să casc gura. Alde Flanco, Media Galaxy, Altex; înţeleg că acuma – după ce boom-ul cumpărăturilor de Black Friday şi Crăciun s-a dus, oamenii nu prea mai intră să-şi cumpere chestii. Oriunde m-am dus, am dat peste vînzători prostiţi de plictiseală, prea obosiţi ca să preia clienţii.
Mi se pare că acestor magazine – şi nu numai! – le-ar fi de mare folos nişte şefi: dintr-aceia care să nu stea în birou, ci să umble printre rafturi, urmărind vînzătorii, întîmpinînd clienţii, lăsînd impresia că cineva chiar conduce locul ăla. Cînd intri într-un magazin mare, nu ştii niciodată dacă vînzătorul care te însoţeşte printre rafturi chiar se pricepe sau e doar vreun go-getter aflat în prima săptămînă de muncă.
Ţin minte că vînzarea e o chestie serioasă, care presupune fler şi experienţă – şi astea nu se învaţă din chart-uri şi din team-building-uri. Vînzătorul de azi are doar atîta nas încît să depisteze un parvenit cu bani, dar nu ştie să-şi dea seama care este un potenţial client bun.
Un vînzător bun e aur pentru orice magazin. Iar un vînzător bun nu poate merge decît împreună cu un şef bun.
Parvenitul cu bani e cel mai bun client… lu’ ăla poţi să îi vinzi orice. Pe vremea când lucram ca promoter într-un Altex dintr-un mare mall (la vremea respectivă, adică prin 2008, după aia s-a făcut AFI-ul la 2 paşi) veneau tot felul de cocalari şi pe acolo. Erau uşor de recunoscut. A cumpărat unul un multifuncţional de 1400 RON (cică ,,dă-mi ce ai mai bun” ,,OK, avem acest multifuncţional, care face şi cartofi prăjiţi şi friptură de porc şi are şi DVD-WR” ,,OK, du-mi-l la casă”, fără ,,te rog”, ,,mulţumesc” sau câţiva lei pentru efort), când omul venise pentru ,,o imprimantă cu laser” (şi i-am explicat de ce n-are rost să-şi ia laser, că poate vrea şi el să-şi scoată o poză, să mai printeze color şi că nu are cartuşe cu chip).
Bun-bun, dar e ca la restaurant. Cînd intru şi văd o masă plină de şmecheri – plec.
Da, dar restaurantului în convine să aibă şmecheri acolo… că ăia cumpără doar ce e mai scump (chiar dacă 3/4 din mâncarea şi băutura lor ajunge la gunoi după aia).
pe termen scurt, şmecherii vin şi pleacă… altfel, e susţinut de clientul care vine şi revine.
Normal ca este o atmosfera trista in Flanco, pentru ca sefii sunt destul de slab pregatiti. Angajatii nu primesc cursuri de pregatire, ci trebuie sa invete dupa ureche. Nu-s invatati cum sa vanda, ci doar li se scoate ochii la sfarsit de luna de ce nu este planul indeplinit. In plus, mai sunt, unii, stresati de acei clienti misteriosi. Personalul din Flanco, Altex, Domo nu este unul pregatit, ci doar rulat. Daca vreunul dintre ei are un talent nativ de a vinde, e pastrat. Daca nu, altul la rand. Salariile sunt mizere, unii sunt obligati sa-si ia concediul doar in anumite perioade. Cel mai frumos este atunci cand este tura de weekend: vineri 16:22, sambata 9-22, duminica 9-22 si luni 9-15:30. Dupa o perioada scurta de sefie acolo, cand nu am putut schimba nimic pentru ca nu se dorea, am plecat.