ceaţă mare, foame mare

Mi se întîmplă să-mi mai încep cîte o dimineaţă cu vreun drum prin Ferentari. În ceaţa deasă cu care Ianuariele ăsta ne-a obişnuit zilnic, casele stau cuminţi. Bunicile-şi duc nepoţeii înfofoliţi în grădiniţe – cu geamuri din care lumina sparge galben pîcla – în care e mai cald şi ca acasă. Se lasă-n jurul tău mirosuri de lemne arse şi dacă n-ai şti străzile zău că te-ai pierde şi te-ai învîrti straşnic prin cartierul ăsta.

După cum ştiţi, în orice expediţie în care pluteşte ameninţarea necunoscutului, ţi se face foame. Şi te-ai gîndi c-ar merge un covrig, o gogoaşă fierbinte, un pateu din care să iasă aburi – dar uite că nu-i aşa uşor.

Cît îi Ferentariul de lung, n-are şi el vreun loc ca lumea, unde să te-opreşti şi să-ţi mai faci curaj cu o gustărică. Da – şaormă este, da – pîine este, da – magazinaşe sînt; dar nu-s nici gogoşi, nici pateuri.

Poate or fi, şi nu le-am dibuit eu? Cine ştie? Însă am dat tîrcoale şi Pieţei Ferentari, şi prin Zeţarilor, şi pe la Vadul Nou; sincer mă aşteptam să găsesc ceva de mîncare pe aici, fraţilor!

N-am găsit. Doar – la intersecţia şoselei Sălaj cu Amurgului – o patiserie (o Georgiană) care zici că se crede-n Piaţa Romană, atîta de mari ţine preţurile.

Mai-mai că-mi vine să mă-ntorc acasă, să-mi fac – măcar – o felie de pîine prăjită cu unt.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos