Găsii reclama de mai jos într-un pliant şi-mi plăcu atîta de tare! Tre’ s-o vedeţi şi voi: e vorba despre viziunea producătorului de hîrtie igienică despre familia contemporană.
Femeia – vedeţi – a rămas unde i-e locul: la cratiţă; copchilul se joacă – că d’aia-i copchil.
Şi tatăl – stîlpul familiei – se cacă.
Desigur, în timp ce-şi exercită acest drept constituţional, nu pierde vremea; profită de scurtul răgaz petrecut în micuţa cămăruţă prevăzută cu multe ţevi pentru a-şi completa vastele cunoştinţe asupra lumii, citind Clickul.
Poate ar putea folosi o ţîră din vremea asta pentru a-nvăţa cînele să nu mai facă pe covor; dar nu e aşa important, pen’că, după ce termină treba la bucătărie, doamna se poate ocupa şi de curăţenie.
Încheind acilişa concluziile trase de pe urma acestei mici frînturi de viaţă – aşa cum este ea înfăţişată de marketingul contemporan – nu pot să nu trag un semnal de alarmă; pentru că din ce se vede, doar domnul şi cu celălalt animal al familiei beneficiază de un tranzit intestinal sănătos; restul familiei suferă, probabil, de constipaţie.
Mi-am adus aminte de cea mai “înţeleaptă” reclamă populară la hârtie igienică : tristă’i viaţa şi pustie când te caci şi… n’ai hârtie!
În alte vremuri înlăturai tristeţea şi pustietatea utilizând Scânteia. În epocă se şi spunea “S-a obişnuit ca ţiganul cu Scânteia!!!”
ziarele de azi sunt prea colorate pentru a fi intrebuintate la justa lor valoare.
Exista şi un neajuns: se întindea cerneala!!!
ce cozi prindeam atunci si la amaratul de kurpapier…
Azi se gaseste din abundenta: pe masura vremurilor.
Am în arhiva mea o fotografie din epocă:un cetăţean care poartă pe umăr um “colier” din suluri de hârtie igienică.