despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Firme… meşteşugite

scris de Ando

Chiar dacă uneori (aici, aici sau aici)am mai făcut caragaţă de unele firme, trebuie să recunosc că, până la urmă,  ele au dichisul lor şi că, de fapt, mă binedispun fie prin originalitate sau prin caracterul “retro”, fie prin textul poznaş sau – de ce nu- prin munca şi materialele înglobate.

Şi nu numai atât. De fapt, ele conferă acel plus de originalitate atât de preţios pentru orice activitate comercială.

În mod firesc numele firmei ar trebui să puncteze (pentru consumator) o anume particularitate faţă de cei care activează în aceeaşi branşă.

Să revenim, deocamdată, la partea vizuală.

Pentru cei ca mine, care prin natura vârstei 🙂 , au prins din plin oraşul populat de anostele „firme” gen Alimentara, Legume-fructe (cu la fel de cenuşiul său echivalent :aprozar) sau cooperativa Artă şi precizie, schimbarea în bine este semnificativă.

Ţin minte cum ciuleam urechile când îi auzeam pe cei mai în vârstă pomenind, în discuţiile lor, nume necunoscute mie : Niţă Stere, Gagel, Luther, Pop şi Bunescu sau Mociorniţă.

Şi acum sunt uimit cum au rămas „în picioare”, în perioada comunistă, câteva nume „de dinainte”: Guban, Kandia, Capşa ori mărci ca salamul de Sibiu sau, în copilăria mea, ciocolata Urs de Dorna.

Dar astea sunt alte poveşti aşa că, cel mai bine, vă las în compania micii colecţii de poze de firme pe care am adunat-o spre exemplificarea titlului pus la articol.

7 comments to Firme… meşteşugite

Leave a Reply to boemul Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>