… zău aşa, straşnică idee le veni-n cap ălor din Vaslui: fincă, mă-nţelegi, de-ntîi şi de 8 Martie părinţii sigur-sigur o să dea bani, atenţii, cadouri educatoarelor, au interzis… serbările de la grădiniţă.
Deştept, inspectoratul de la Vazlui.
Putea să interzică, bunăoară, educatoarele însele; sau să interzică grădiniţele; ba chiar, o minte odihnită putea foarte bine să interzică copiii. Ba, dacă interzicea părinţii, nu mai avea nici ce copii să interzică.
Aşa, omenos, inspectoratul a interzis, cum ar veni, ziua Femeii.
Hai, căcat. De parcă părinţii n-or fi strîns deja cadoul pentru doamna; de parcă nu i-l pot da şi pe hol sau în curte.
Vedeţi voi, Mărţişorul şi Ziua Femeii sînt nişte ocazii frumoase; e păcat să-ţi baţi joc de ele şi să-ţi baţi joc de copii.
Nu cred că atenţia – buchetul de flori, cutia cu bombonele, altceva… – pentru doamna este caria care şubrezeşte sistemul nostru de non-valori, atîta vreme cît atenţia este doar o atenţie, un gest, un semn de apreciere.
Inspectoratul să se ocupe de doamna care cere, care aşteaptă, care primeşte prea mult; şi să facă asta fără să chinuie copiii; că d-aia-i pus… să aive grijă de… copii…
Prin scoala mea primara, in anii de trista amintire, s-a discutat la un moment dat ca de 1/8 martie sa dam tovarasei invatatoare un singur cadou mare si frumos din partea clasei. Au discutat parintii, ni s-a spus si noua, eu si parintii mei am luat-o de buna, am cotizat la cadoul comun si aia a fost. In ziua magica majoritatea colegilor mei au carat sacose individuale in timp ce eu ma uitam… si nu intelegeam 😉
cea mai mare distraxie e cînd fuge părintele „organizator” cu banii strînşi!