… bună-ntrebare; adică, mai e azi, în 2014, Bucureştiul un subiect de care să te ocupi, ca entitate media tradiţională sau nu?
Văzînd că nici un ziar nu mai are o secţiune dedicată Bucureştiului – actualizată şi scrisă de cineva care ştie că trăieşte în Capitală -, şi că nici cunoscutele site-uri „oficiale” despre oraşul nostru nu produc decît rar vreun articol original şi interesant, am zice, fără tăgadă, că nu: Bucureştiul nu mai interesează pe nimeni, de aceea nu se vinde. Şi sînt şi cîteva motive…
- Politica şi schimbarea ţintei: consolidarea mandatului actualului Primar a-nchis gura destulor voci: bloguri, site-uri, oengeuri. Aceste voci vor începe să fie auzite iar înaintea alegerilor viitoare. Iar toamna trecută – ţineţi minte – întreaga atenţie şi toate resursele de interes social au fost deviate spre subiecte externe Bucureştiului.
- Platforma: efervescenţa online de acum cinci ani s-a dus. Din puzderia de bloguri şi proiecte media apărute în perioada 2009-2010, numărul celor rămase e trist de mic. Trebuie să ne întrebăm şi unde se scrie despre Bucureşti? Nu se scrie în ziar, nu se scrie pe site, iar pe blog se scrie tot mai puţin. Desigur, avem şi pagini de Facebook care se ocupă de oraş, şi nu puţine.
- Copiii au crescut: în perioada de glorie a interesului online pentru Bucureşti, am avut bucuria să văd un public tînăr, interesat să descopere, să priceapă, să se enerveze pe tîmpenia conducerii oraşului. Unii din tinerii aceştia au azi preocupări mai prozaice, mai apropiate de lucrurile care aduc bani. Altora li se pare Bucureştiul un subiect mai neinteresant, atîta vreme cît sînt chestiuni mai arzătoare la ordinea zilei…
Desigur, sînt motive adevărate care să ne facă să ni se pară că oraşul nostru e un subiect plictisitor, dar – ia ghiciţi! – Bucureştiul a rămas un subiect atractiv, şi nu trebuie să ne îndoim de asta.
Pentru că s-a întîmplat ceva: interesul faţă de Bucureşti a fost recuperat de cei peste 50 de ani.
Trăim, de un an şi mai bine încoace, o perioadă extraordinară. Bătrînii – le zicem aşa fără să credem vreo clipă că jignim sau privim de sus pe nimeni! – au făcut marele pas. Ştiţi şi voi că a existat un decalaj grozav între generaţii, în ceea ce priveşte tehnologia; ei bine, decalajul ăsta nu mai e atît de mare.
Oameni cu vîrsta între 50 şi 70 de ani au azi laptopuri, telefoane cu care fac – şi distribuie – fotografii, au conturi active pe platformele social media şi au deja un networking solid. Aceşti oameni sînt noul public pe care îl avem, azi, cînd scriem ceva despre Bucureşti.
Care-i motivul pentru care bătrînii sînt interesaţi tocmai acum de Bucureşti? Poate tocmai acela, ca sînt bătrîni: e vîrsta la care istoria însăşi e tot mai intersantă, la care au timp de citit, de hobby-uri, la care mai laşi un pic ambiţia tinerească de a urca treptele carierei. E vîrsta la care oricine îşi aduce aminte de tinereţe; cînd lucrurile erau mai bune, doar pentru că… pentru că erau făcute în tinereţe.
Bătrînii îşi dau seama că amintirile lor sînt importante – şi cît ne-am luptat ca să le avem, aceste amintiri! Bătrînii caută acum, prin clasoare şi cutii prăfuite, fotografii cu care recompunem acum oraşul pe care-l credeam pierdut!
Iată-ne azi scriind pentru un public mult mai larg; complet. Este probabil o mişcare naturală însăşi pe nişa blogurilor cu subiect bucureştean – ele însele maturizîndu-se…
Cine nu are bătrîni, să le scrie.
În ultimii zece ani s-au dezvoltat extraordinar de mult trei mari hobbyuri bazate pe consum:
– fotografia ( majoritatea celor ce au făcut prima poză cu VGA-ul telefonului mobil au ajuns într-un timp foarte scurt posesori de SLR-uri foarte accesorizate, şi au acum pretenţia de maestrii fotografi);
– bicicleta ( eco, spatiu, natura si alte asemenea );
– bucătaria ( de la făsui gros la masterşif ).
Primele două coroborate cu internetul şi reţelele de socializare plus câteva poze din interbelic au dat naştere, printre tineri, adevaratei frenezii legate de Bucureşti.
Totuşi aceşti noi zei ai on-line-ului au ars destul de repede întrucât nu poţi scrie la nesfârşit de bunăstarea interbelicului,de demolările ceauşiste şi de kitsch-ul postdecembrist.
Cât despre batrani încă nu m-au convins,pe vecinul meu din Vitan, cel care “a lucrat 28 de ani la IPRS Băneasa” şi probează cu acte tot ce declară îl aştept de circa un an cu dovezi referitoare la presupusa umplere a lacului Văcăreşti.
Slavă Domnului, că nu m-au prins nici fotografia (încă fac poze cu mobilul!) nici bicicleta (încă mai merg de plăcere și nu ca să mă lupt cu șoferii) și nici n-am primit iluminarea divină a bucătărelii!
Vezi că ai doi vecini în Vitan, nu unul!
… suntem mai multi care asteptam, articolul cu lacul Vacaresti 🙂 🙂
Suspans mare, domnule!
Cat despre “chestiunea” de azi, foarte pertinent abordata! Si, completata in primul comentariu!
Ca “bosorog” in devenire… nu pot decat sa imi asum statutul 🙂
O constatare: sper sa ne indreptam, candva – si sper sa mai si prindem asta! – spre un moment in care batranii nu vor mai fi acea clasa sociala care se aburca cu disperare in tramvai si se inghesuie la toate cozile! Imi doresc batrani activi, destepti, care sa nu fie doar “bunici si atat!” Care sa nu mai fie vazuti ca o patura sociala care este “tinuta in carca” de populatia activa!
Dar, asta este alta discutie, deloc neimportanta – dar nu pentru acest topic!
“un batran”
Și de la alt bătrîn în devenire (sau… așa crede el încă!) aceeași apreciere – mai ales pentru știința de a estima creșterea interesului și de a-i ieși așa cum trebuie în întîmpinare!
Delta Văcăreşti
Aveam de gând să scriu ceva dar nu mai are rost pentru că,
destul de recent, Raiden a scris articolul ăsta care
mi-a picat foarte bine :
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2014/03/sunt-singurul-om-care-este-impotriva-parcului-national-vacaresti/
Repet ceea ce am comentat şi acolo : din punctul meu de vedere
prezenţa aşa zisei “delte Văcăreşti” este o mizerie, o dovadă crasă de neglijenţă şi lipsă de respect a autorităţilor pentru capitala unei ţări din UE.
România are o splendidă deltă adevarată.In zona Văcăreşti s-a perpetuat cu “ajutorul” autorităţilor o situaţie anormală şi chiar periculoasă din toate punctele de vedere: estetic, social,igienic etc.
”alt bătrân”
Domnule Freesys,
Unul dintre bătrâni, adică eu, nu şi-a propus niciodată să vă convingă! Eu unul scriu documentat şi menţionez tipul informaţiilor (documente, mărturii, amintiri) cu dorinţa de a lăsa celor interesaţi frânturi de viaţă trăită şi nu pentru a confirma sau infirma accesele de orgoliu ale unora sau altora. Dacă aţi fi citit cu atenţie şi cu bună credinţă puţinul pe care l-am publicat v-aţi fi „prins” că nu am lucrat niciodată la IPRS! De peste patruzeci de ani îmi desfăşor activitatea într-un singur domeniu: reţele electrice.
La data de 23 mai 2013 vă răspundeam într-un comentariu:
“Oricum, o mie de vorbe nu valorează cât o faptă. Într-un viitor rezonabil voi documenta acest episod (mărturii şi documente/vezi precizarea din primul meu comentariu).
Dacă ai avut dreptate, o voi recunoaşte public şi-mi voi cere iertare pentru „entuziasmul” afirmaţiilor făcute de mine. Dacă nu……….!!??”
Să auzim de bine,
Electricescu
Termenul rezonabil se referea la mine. Şi eu, ca şi dumneata, ca şi toţi ceilalţi, mă aflu sub vremuri, sub vreme şi sub obligaţii (profesionale sau de altă natură). Credeţi-mă că nu plimb hîrtii între instituţii! Un an este un termen rezonabil pentru a pune în circulaţie informaţii corecte şi folositoare, ferindu-mă să-mi dau cu părerea despre lucruri pe care nu le cunosc sau nu le pot susţine. Eu semnez cu numele propriu şi nu cu pseudonime
„Tinereţea este defectul de care ne corectăm în fiecare zi”. Iată de ce eu unul pun pe seama acestui „defect”, lipsa răbdării sau a îndoielii. Celor care au numai certitudini le este caracteristic şi modul de a acţiona fără să-şi laşe o portiţă de ieşire! Îndoiala este aceea care mă determină să adun argumente temeinice şi suficiente pentru susţinerile mele!
Şi pentru că azi este sărbătoare, vă ofer în avans o informaţie (care s-ar putea să vă scandalizeze): lacul Văcăreşti a fost umplut, pe o altă cale decît cea proiectată, pînă la cota +2m. Detalii în articolul promis care va veni la timpul potrivit!
Să auzim de bine!
P.S. Confirm că aţi avut dreptate: restaurantul “Scăricică” a avut numele oficial Jariştea! Am mai multe
mărturii convergente, dar am găsit şi documente.
http://www.theguardian.com/technology/shortcuts/2014/apr/25/hand-me-ups-smartphones-parents-inherit-kids
Domnule C.D. Mocanu probabil că “tinereţea este defectul de care ne corectăm în fiecare zi” întrucât postarea de mai sus am vrut să reprezinte o provocare pentru dumneavoastră, un imblod în vederea publicării articolului. Dar dacă s-a înţeles altceva însemnă că eu am exagerat, imi cer scuze şi vă asigur de toată condescendenţa pe care v-o port.
În mod normal nu dadeam doi bani pe subiect dar din casa parintească (un apartament pe Calea Vitan) aveam o panoramă asupra Lacului Văcăreşti de la Rin Grand Hotel până la Asmita Gardens, din casa mea am aceeaşi panoramă dar de la un etaj inferior, deci din 1989 (dată de la care lacul arată în forma în care îl vedem astăzi ) văd lacul asta zilnic, iar să vină cineva să-mi spună (cu dovezi) că a fost şi umplut , personal o iau ca pe o jignire.
După cum aţi văzut şi în cazul restaurantului Jariştea sunt un om care se pronunţă exclusiv pe lucrurile de care are habar fără a se justifica cu documente şi dovezi, simplybucharest.ro este pentru mine un hobby iar un hobby nu trebuie să necesite muncă fie ea şi de documentare.
Sunt scandalizat, dacă lacul a fost umplut la cota +200 cm printr-o altă calea decât cea proiectată, sincer regret că nu am fost martorul acestei minuni demne de Geneza Vechiului Testament Biblic .
Aştept cu deosebit interes articolul dumneavoastră, şi poate cu ocazia “centenarului de cinci ani” ne adună HM pe toţi în jurului unei mese cu multe sticle pe ea !
Cu stimă !
eu zic că ați cam merita asta 🙂
@Freesys:
Eu aştept cu răbdare adunarea dată de HM. Nu vă rămâne decât să aşteptaţi cu răbdare articolul dar şi adunarea! Veţi afla că anumite “chestii” există, deşi nu le-aţi văzut!
Să auzim de bine!