După potopul de agreabile şi suculente comentarii de aici, hop şi Florin cu al său articol despre restaurante, bineînţeles urmat şi acesta de alte consistente şi savurose completări.
Şi pentru că s-a pus pe tapet subiectul, vom încerca să adăugam câteva elemente „de culoare” care să contureze şi mai bine contextul în care au apărut mandatarii – un fenomen cu multiple implicaţii economice şi sociale la vremea lui.
În următorii câţiva ani după 1964 – anul care a marcat recunoscutul dezgheţ politic şi social – în viaţa de zi cu zi a oamenilor au început să apară, încet, încet, elemente de normalitate. Vorbim aici de locuri de muncă stabile, de locuinţe, de creşterea puterii de cumpărare etc., dar nu numai. Este perioada în care pătrunde în tot mai multe case copilul minune al secolului trecut – televizorul -, când încep să se aducă tot mult mai multe filme americane şi vest europene, se înmulţesc maşinile particulare, se poate pleca în excursii în străinătate.
Vă vine să credeţi că în acei ani, în ziare se făcea reclamă la whisky, gin, banane, portocale? Că, în magazine, se găseau la raft fulgi Kellogg’s sau gama Robinson’s pentru bebeluşi?
Ţigările străine de renume se găseau în toate marile magazine alimentare, nu mai zic de restaurante şi baruri, iar din 1967 Pepsi Cola se producea la Constanţa.
Sortimentul de băuturi străine era atât de bogat încât, venit ceva mai târziu de exemplu, romul cubanez Havana Club, un produs de bună calitate, a trebuit să „aştepte” şi numai puternic şi îndelung „pompat” publicitar a intrat în reţetarele localurilor şi în obişnuinţa consumatorilor.
(amatorii de diverse reţete pentru prepararea de „coctele” pe baza de Havana Club le pot găsi în această scurtă şi nostimă povestioră a amicului nostru Nini Vasilescu de la care am şi furat imaginile color)
Şi în presa vremii, chiar aşa cum era, sub controlul vigilent al autorităţilor comuniste, se simţea totuşi, o reală descătuşare. Printre nelipsitele elogii şi osanale aduse orânduirii, găseai destule materiale interesante, scrise cu vervă şi talent pe diverse subiecte: cultură, ştiinţă, reportaje din diverse colţuri ale lumii şi, chiar, fapt divers.
În acelaşi timp, se scriau articole critice, se făceau anchete, se urmăreau şi se publicau măsurile care se luau de cei, sau faţă de cei luaţi în vizor… se revenea periodic pe anumite subiecte „dificile”. Iar activitatea comercială era unul dintre acestea.
Ei bine, în această conjunctură generală, după ce, tacit, încurajaseră o serie de experimente financiar-organizatorice (şi, am tras concluzia, că port fanion a fost restaurantul Bumbeşti, cel de pe Calea Rahovei, care în doi ani de zile, 1963-1965, a devenit „fenomenul Bumbeşti”), în 1967, diriguitorii comerţului – prin vocea ministrului Mihail Levente – dădeau „undă verde” introducerii sistemului mandatarilor.
„Fără îndoială că există mulţi oameni harnici, buni gospodari, doritori să participle sub această formă la lărgirea deservirii comerciale, la satisfacerea mereu mai bună, mai completă a cerinţelor populaţiei” spunea la final ministrul amintit.
Şi, după cum se ştie, oamenii s-au pus pe treabă.
Aşa se face că, în scurt timp, în diverse locuri din Bucureşti, au apărut localuri ale căror nume şi faimă s-au perpetuat peste ani şi generaţii. Iată câteva:
In acelaşi context, profitând de o oarecare independenţă şi de o structură organizatorică mai elastică, cooperaţia a început şi ea, să-şi creeze propria reţea de hanuri turistice şi moteluri.
Cum au evoluat lucrurile mai departe? Când şi de ce s-a renunţat la sistemul mandatarilor? Neobositul Alex sintetizează poate cel mai bine: Lăcomia, excesele inerente ale mandatarilor, sau considerentul că „şi-au făcut treaba, acuma – gata”? Răspuns: toate luate împreună, poate cu un plus pentru faptul că, fie şi un germene al proprietăţii private risca să contamineze sistemul!
Senzațional!!!
Ce efervescenţă!
Ce reclame, mai mai te aștepți să vezi și “CLIENTUL NOSTRU STĂPÂNUL NOSTRU”
Fascinante și distribuțiile spectacolelor!
Acvilina Severin… o artistă uitată azi.
Când eram mic, toată lumea îi spunea parcului 8 Mai parcul Brotăcei. Nici nu știam că-i zice 8 Mai. Văd că e o reclamă la un restaurant numit așa acolo (nu-mi amintesc restaurantul), și nu știu dacă parcul s-a numit vreodată Brotăcei sau numele vine de la restaurantul cu pricina.
Toată lumea “serioasă” îi spunea ”la Brotăcei” 🙂
Ce vremuri… ce atmosfera de B.D. 🙂
“Vă vine să credeţi”
De fapt ăsta e lucrul cel mai curios şi mai bizar: nimănui nu îi mai vine să creadă.
Acel “ceva” a dispărut peste noapte, fără să mai lase în urmă niciun semn şi niciun indiciu. Chiar dacă a durat cel puţin 15 ani, în timp ce “criza raţiilor şi cozilor” numai 8-9 ani.
Adică dacă se duce un modern la un moş din generaţia 60+ şi îl întreabă: “nene, de ce plângeţi după Ceaşcă?”, moşul va răspunde ceva de genul “nu ierea ca acum, cine mişca în front ajungea la puşcărie, nu ierea homosexuali, curve şi derbedei, hă, hă, ar fi şters cu voi pă jos”.
Nici măcar nu vrea să îşi amintească faptul că ar fi existat vreodată o perioadă aşa zis “mai liberală”. Pentru moşulică, raţiile, cozile, frigul şi “omagiul conducătorului iubit” (pomenind mereu de cât de bun şi drept era Vlad Ţepeş la vremea lui şi cât de tare era Burebista) reprezentau idealul spre care trăgea el, ca în bancul cu orizontul.
Dacă nici măcar oamenii care erau tineri, în putere şi capabili să facă o meserie pe atunci nu vor nici măcar să îşi amintească de aşa ceva, cei care s-au născut după aceea ce ar mai putea spune?…
Poate că acea perioadă “liberală” nici măcar nu a existat, a fost o fantezie, ca şi poveştile populare care încep cu “A fost odată…”
Ce m-a intristat disparitia acelui avion-bar de care imi aduc aminte din copilarie. Pentru ca era si cofetarie nu numai bar.
Fabulos articolul si decupajele din presa vremii !! Felicitari autorului si contributorilor..jos palaria !
PS. Din cate imi aduc aminte avioane scoase din uz – pe post de Cofetarie/Bar se aflau in Parcul IOR si Pantelimon ? Erau intr-adevar de mare efect…
PSS. Poate ca daca Ghita Dej n-at fi fost de gat (cu ghiuleaua anilor crunti ’50-’60) ar fi avut un loc mai onest si poate chiar meritat in mentalul colectiv…Sa nu uitam ca el a fost cel ce a “scos” prietenii din tara in 1957/1958 si totodata initiatorul unor reforme, pe care N.C le-a preluat din mers…dar le-a adaptat dupa principiul: “mandra corabia…dar mai ales, mester carmaciul” ???!!!
Excelent articol. Cu o avalansa de amintiri. Spre exemplu, usa avionului-cofetarie repectiv din parcul IOR am gasit-o mai tarziu pe fundul apei precum J.Y. Cousteau cand ne scaldam in lacul renumit. Pe undeva pe langa “insula cu caini” (pentru cunoscatori). Apropo, mi-a venit pofta de o Havana Club…sau de o terasa. Veche.
Imi plac desenele si hartile din reclame.
..si sa nu uitam ca in acea perioada, economia globala era intr-o perioada de “boom” inainte de criza petroliera si razboiul din Vietnam..
Evident ca aceasta stare de lucruri s-a repercutat pozitiv si asupra RO. Imi aduc aminte ca eram mereu tentat sa fac o comparatie cu Jugoslavia lui IB Tito..de mai tarziu ! Din cate stiu la un oarecare moment (sa zicem 1970) – Fondul de Consum…depasea Fondul de Acumulare (am pastrat terminologia epocii)..RO importa “produse de larg consum” din Vest “intr-o veselie” reusind sa-si creeze un deficit comercial de cca. 2 md. USD !! Atat a trebuit, sa afle N.C ! Restul (vorba poetului) e tacere…Un deficit se mai poate regla, o strategie de crestere economica (initial bine conceputa, dar prost-aplicata) nu mai poate suferi corectii, cu atat mai mult intr-un sistem centralizat !
…Havana Club, tigari Popular (moarte subita !) si Lligueros cu hartia dulce – ziceam noi, facuta din trestie de zahar…luate chiar de la fostul Restaurant Havana Club…actualmente “pacanele” ??? Sa nu uitam ca, poate ca o “contrapondere” undeva pe la inceputul anilor ’80…aparusera restaurantele CAER (fratesti)…Berlin, Budapesta, Praga etc; la inceput chiar aveau bucatari “originali” si mancare specifica..Isi mai aduce oare cineva aminte ?
MORTAL ARTICOL!!!
Mie imi vine sa cred mai ales ca acei ani ’70 i-am prins din plin.Ii mai intreb pe unii “anti”:Mai nene daca eram asa de rupti de lume de unde genericul de la TELECINEMATECA,aparut in 1969 si difuzat saptamana de saptamana?Singurul raspuns este:”Hai bai ma iei cu d’astea?”
Va mai aduceti aminte de reclama aia in care aparea o mulatra si zicea mieros CU-BA-LI-BRRRE?
Ei, ştiam noi c-o să placă. Eu mă cam ţin de-o parte, fiindcă nu am prins partea asta decît din amintiri şi povestiri. Şi din reviste rămase prin vreun dulap.
Reclama de la Cuba Libre…m-ati “atins la coarda sensibila”….Rupti de lume nu am fost nicicum in aceea perioada (cum bine contra-sugereaza Dl Florin !) Romania a fost primul stat “comunist” care a stabilit relatii diplomatice cu RFG, Israel etc..avand evident avantajele comerciale de rigoare…si nu erau putine ! Pacat, mare pacat ! Imi permit sa citez dintr-o carte (zic eu) de referinta, scrisa de regretatul istoric, Prof. Florin Constantiniu – ” O istorie sincera a Poporului Roman” – “paradoxul istoric al lui N.C, a inceput ca un “vizionar liberal”..si a sfarsit ca un “stalinist convins” ! Raman in aceiasi “bezna” teoretica, s-ar fi putut oare pastra o cale de mijloc, sa zicem de tipul social-democratiilor scandinave, in umbra “ursului” ??? Greu de crezut, dar, astept contra-argumente ! Poate ca asa a fost sa fie…
Mea culpa..iar am dat-o-n stiinta si politica !
“Cine stie bine ceva, face o meserie, cine nu stie chiar nimic…devine profesor”
Pentru “hm”..”o sa placa” ??..M-A DOBORAT !!! Va genera comentarii delicioase, inca mult timp ! Inca o data, aveti toata aprecierea subsemnatului ! “Apropozito” de terase de vara, am putea introduce in discutie si Trocadero, Izvorul Rece, Cina, LIDO – unde inca am prins piscina cu valuri, mixed grill, bere germana, poloneza si bulgareasca…pana prin 1984-85 !
Cu exploatarea cititorului – la fel, tot (ca) înainte!!!
Cine le-a prins… să scrie despre ele!!!!
@Concretramirez:senzaţională chestia cu uşa de la avion găsită pe fundul lacului !
Da,a fost realmente o perioadă de descătuşare..câtă energie şi imaginaţie, câtă dorinţă de normalitate exista în societate..câtă încredere că totul va merge spre bine.
FABULOS! Păcat că a durat atât de puțin. Nu mandatarii în sine, ci scurta perioadă de liberalizare generală. Am fi putut rămâne și noi o țară mai liberală, ca Iugoslavia…
Ah, cît îi puteam urî/invidia/urî pe iugoslavi – pentru asta. Ca pe nimeni alţii.
Excelenta evocarea.
Ciudat: desi tin minte produsele – si as mai putea insira, dar lasa – dintre reclame doar “Havana Club” si “Pepsi-avint si energie” imi suna familiar. Pesemne ca restul n-au avut impact, ori au fost difuzate homeopatic.
Intre localurile en vogue n-am vazut Mon Jardin-ul. Mare pacat. Daca si-ar da putina silinta, Catzi ar putea face o cronica pertinenta.
Era să uit: acum o lună,la Mogoşoaia,băieţii de la micul bufet(…au nişte murături trăznet)aflat la intrarea pe aleea mare de lângă lac(cea cu intrarea direct de la şosea) mi-au spus că în curând încep lucrările la noul ”Han cu prepeleac”…
Rămâne să vedem.
“Permiterea” mandatarilor a fost vazuta si ca un fel de reparatie a stricaciunilor din comertul particular, care au survenit nationalizarii.
Sa ne aducem aminte…
http://negustorie.ro/expropiati-de-regimul-comunist/
Să ne aducem aminte şi de asta.
Eu aş fi curios să ştiu cum s-a terminat cu mandatarii?
A fost ceva treptat, pe „zvonuri”, pe provocări (anchete ş.a.m.d.) în presa centrală, pe iniţieri de procese celor care se îmbogăţeau excesiv?
A fost ceva brusc – „de mîine, predaţi gestiunea?”
Imi aduc aminte de sagetile aparent comice aruncate mandatarilor din filmele de casa din seria BD, aparute din 1970.
Filme care – cu tot respectul pentru toti cei care au jucat in ele si le-au facut nemuritoare – nu au fost decat niste dejectii comandate de Ministerul de Interne…
azi privim la BD-uri ca la comedii nevinovate, stîngace; cu nostalgie (prin 2000 ziceam: ce tineri erau atunci… acum zicem: încă trăiau… ), cu interes pentru imagini din oraşul uitat.
Dar BD-urile au fost propagandă serioasă.
HM: asta e mai greu de aflat…tot ce era mai nasol nu apărea “la faţă”, în presă.Strica “vitrina” 🙁
Aşadar , preluate din “zvonistică “:
– la înlăturarea ravagiilor cutremurului din martie 77,s-au găsit printre ruine adevărate depozite clandestine cu mărfuri străine, bijuterii , alte obiecte de valoare şi…arme.Citind recent “Confesiunile unui cafegiu”, mi s-a confirmat această teorie.
Iţi dai seama cum a făcut Ceauşescu când i s-au raportat cazurile astea.
– se înmulţeau diversele cazuri de corupere la nivel “înalt” (vezi cazul Ştefănescu -“Bachus” din 1978, caz în care au fost implicate multe persoane “de sus”-gen Bălătica, secretarul de partid al sectorului)
Asta pentru că sistemul era de aşa manieră organizat încât trebuia neapărat să “cotizezi” ca să-ţi menţii afacerea şi vadul…
De fapt,din păcate, mai ales în comerţ, principiile acestui sistem funcţionează şi azi numai că alţii sunt actorii.
Excelent articol.
Nu, nu imi aduc aminte de reclamele la … whisky!
La Pepsi si Cuba Libre, sigur ca da!
Mandatarii? Prin 1969-71 in vacanta de vara, la Mamaia mergeam la excelentul restaurant al hotelului istria, care era cu mandatar.
Avioanele – restaurant erau o prezenta familiara in peisaj, dar nu am fost inauntru.
In schimb, iata un aspect anecdotic despre avionul de la Politehnica (Grozavesti): prin 1978-79 il vedeam zilnic cind mergeam al cursuri, si chiar glumeam ca poate il repara unii (doar suntem ingineri!) si reusesc sa fuga cu el … se pare ca gluma a ajuns la urechile “organelor”, care au luat masuri!
Prin ianuarie-februarie 1981 o parte fuselajul dezmembrat al avionului se putea vedea la sediul din Polizu, am si facut citeva poze, dar au iesit neclare.
Un amic mi-a scris asta(şi am mare încredere în memoria lui):
“Magazinele cu marfuri alimentare occidentale “din strainache” s-au deschis in vara anului 1961: Triumf, Bitolia, Piata Amzei (actualul Nic – pe colt), si aveau: tigari Kent-Pall Mall-Camel-Papastratos, fulgi de proumb Kellog’s, piper alb si negru macinat la cutii de tabla, ceai Hornimans la cutii de tabla, whisky JW si Gin Booths, nesscafe, plus multe altele; eu am facut primele cumparaturi de astfel de bunatati in Decembrie 1961″
Bun, bun de tot! Felicitări!
Subiect generos. Merită mai multă atenţie. Voi reveni cu câteva detalii.
OT: as pafrecia si eu poze din perioada aceea. Cu mandatarii sau magazinele cu marfuri occidentale ar fi mai greu, dar as avrea sa revad hotelul istira din Mamaia, sau mijloacele de transport in comun cu … taxator!
tii! chiar că aş vrea să mai văd cuşca taxatoarei din spate.
trebuie sa existe ceva imagini, chiar daca in Bucuresti se trecuse deja la autotaxare:
– pe traseele suburbane sau interurbane erau taxatori
– cusca respectiva a fost prezenta multi timp in autobuze sau trolee, DUPA ce nu mai era folosita
– autobuzele si tramvaiele aveu inscriptionat mare pe laterala “circula fara incasator”, ca sa avertizeze pe cei ce nu erau la curent cu “noutatea” si vroiau sa ia bilet de acolo …
Gasiti poze cu mijloace de transport in comun,in care se vede si taxatoarea sau care au celebrul inscris FARA TAXATOR pe http://www.tramclub.org accesand “Arhiva personala Serban Lacriteanu”.
daca ar fi si dinauntru, poze…
multumesc, florin!
Noroc cu dl Lacriteanu si cu olandezul pasionat de tramvaie …
Am cunoscut îndeaproape şi pentru o perioadă lungă de timp o cârciumă de cartier (din cartier) şi mai ale pe cel care a păstorit-o mulţi ani, inclusiv în calitate de mandatar. Provenea dintr-o familie de cârciumari din zona Obor şi era uns cu toate alifiile. În perioada 1980 – ’86 purtam, destul de des, lungi discuţii despre realităţile pe care le trăiam, dar şi despre multe altele. Uneori îi rezolvam operativ diverse „probleme electrice” şi apoi ne retrăgeam într-un colţ mai ferit. Alteori trimetea pe cineva să mă invite, mai ales vara, doar pentru a mai schimba câteva vorbe. L-am întrebat şi despre perioada mandatarilor. Am aflat atunci că în breaslă exista convingerea că „fenomenul” nu a fost determinat de calcule ideologige sau de imagine. A fost doar o „capcană” bine construită pentru a scoate în circulaţie banii tezaurizaţi prin saltele, prin poduri, în bijuterii sau cine mai ştie pe unde. Şi cei din alimentaţia publică aveau astfel de bani! Nea Iliescu a investit mult.A reamenajat clădirea şi grădina, a schimbat mobilierul şi vesela, a dotat bucătăria. Şi-a făcut o echipă straşnică şi a schimbat în bine localul. Avea clienţi de dimineaţa până seara târziu. Câştiga mult şi muncea mult. Îşi amenajase o cămăruţă în curtea de serviciu şi de multe ori dormea acolo. Când s- ordonat „la loc comanda” a pierdut tot.
@Alex:
Când aminteaţi de berea bulgărească de la Lido, cred că vă gândeaţi la berea cehească! Bulgăresc era nectarul de piersici sau de caise îmbuteliat în sticle cafenii de bere şi al dracului de bun. Tot bulgăresc era şi cabernetul (Blut Bär Wein) pe care îl beam cu Pepsi (ce sacrilegiu!) pe terasă la Cina.
Exceptionale pozitiile ante-comentarorilor !
Permiteti-mi (fara nicio pretentie de a avea dreptate) cateva remarci:
– adevarat, berea bauta la Lido era intr-adevar ceholsovaca (probabil Pilsner ?) si nu bulgareasca, ci poate poloneza “Oklokima”…daca acesta este numele corect scris ?
– o scurta perioada taxatoarele de la ITB – pana prin 1976 – erau fostele fete vesele de pe Dudesti, reprofilate !
– extragerea cash-ului de la mandatari era poate o prioritate, a Militiei Economice – asa cum evoca fostul Gral. C.Voicu in amintirile sale; daca nu ma insel operatiunea s-a numit chiar “Nufarul”…geniala asocierea !!
– perfect adevarat: “marfurile capitalismului decadent” (?) se gaseau in anumite magazine in 1961-1965..dar, sa nu intelegem ca erau la orice Aprozar..cum-necum ..tot premiantii aveau acces la ele – fie si prin prisma preturilor ! Sa nu uitam ca salariul minim pe economie crescuse in 1962 la….562 Lei si in 1966 la 830 Lei !!! Ganditi-va ca o sticla de Whiskey costa undeva la 60-70 Lei initial, adica ceva mai mult de 12% din salariul minim !!
– sa nu uitam ca USD avea “un curs de revenire” ..undeva la 8 Lei in 1961..o sticla de W. costand astfel 7-9 USD..cam ceea ce se poate lua astazi cu EUR…daca stii de unde sa cumperi !
– sunt in asentimentul Dvs. cum ca mandatarii munceau mult, cu pricepere si chiar oarecare farmec si stil antebelic ! In jurul acestora se adunase insa o “clica” a “fostilor” ce deranja prin comentariile, ce depaseau limitele permise de sistem…si mai faceau si prozeliti !!!
– “raderea mandatarilor” asa cum am amintit mai sus s-a facut prin “trimiterea pe capul lor” a Militiei Economice…ca masura initiala, dupa care o parte au fost, fie “ascunsi” fie orientati catre unitatile Cooperatiei !
– la cutremurul din’77 s-au gasit multe, o carte excelenta (o recomand, daca nu va suparati) a fost scrisa de istoricul A. Majuru “Mituri si legende urbane din Bucuresti”…daca nu ma inseala memoria !
– BD-urile, constituie un capitol aparte, imi permit sa-l comentez, repet, fara nicio pretentie de “critic de film” dupa cum urmeaza:
a) “misto-uri” de (MIlitie)/Politie si Armata s-au facut de cand e lumea !
b)incadrarea in context a filmelor in conjuctura cu seria “Jandarmul,etc” cu Louis de Funes, Dad’s Army/Pantera Roz (UK) cu distributii exceptionale, Comapnia a-7-a etc..seria filmelor italiene cu politisti “sub-dotati” cu Alberto Sordi si Lino Ventura..(pentru cinefili !) precum si celebrul “Piedone” !! Nimic nou sub soare…
c) pot fi deacord ca BD-urile au fost in fapt o “caterinca” bazata pe principiul – hai sa adunam mari actori de comedie, sa luam cateva cazuri reale din arhiva Militiei..si sa-i lasam sa se exprime, chiar si pe niste scenarii cvasi-inexistente…ca tot o’ iesi ceva…si chiar a iesit !!
d) Ma dezic de afirmatia cum ca acestea au fost comandate de M.I..nici vorba, ACESTEA AU FOST INTERZISE DE CENZURA, LA REALIZAREA SERIEI 4…intrucat (afirmatie exacta !) s-a spus si criticat in termenii epocii ca…tovarasi..nu aceasta este imaginea MI-ului nostru ! Consilierul pe parte documentara a acelor filme Col. Valeriu Buzea a trait pana recent..si a povestit aceste lucruri !
@Alex:Ai dreptate cu BD.Chiar cronica apărută în România Liberă, după primul episod (BD intră în actiune-dec 1971)a fost destul de aspră,
constatând că nu reuşim să scriem scenarii(de comedie)pe măsura generaţiei de actori pe care o avea România din acea perioadă.
Titlul cronicii era : “Pe cînd o comedie adevarată ?”.
Completare: ..poate chiar nu o sa radeti, dar, exista (in ceea ce priveste, raportul salariu minim, preturi) comparatia (celebra de acum in USA) – cate batoane de ciocolata Mars se pot cumpara astazi v. 1900 !? Se pare ca indicele “Mars” a ramas constant…cel putin in statistici !!
Sa va spun o gluma: stiti care este asemanarea intre o statistica si…un sutien ??? Amandoua deformeaza convenabil realitatea !!! Poate ar fi de vazut si o evolutie a salariului minim/mediu in RSR v. USD/indicele preturilor/inflatie/subventii de stat la produsele de larg consum…
…la o Plenara CC. al PCR din 1972 (daca nu ma insel)s-a discutat.. subventionarea (preturilor) alimentelor catre populatie, se facea atunci in proportie de 37%…fapt considerat inacceptabil…urmarile le cunoastem !
….ca sa rispim “ceata”..nivelul actual de “trai'”…in raport cu veniturile/cheltuielile…se afla undeva prin 1914 !!!! Nu ma provocati sa comentez, deoarece am sa o fac…si o sa-mi para rau..nu stiu cine ma “ascunde” mai intai …astia de aici s-au din RO ???
undeva prin 87 – eram in școala generală – am văzut și mâncat primul Mars.
Nu cred că a existat şoc cognitiv mai mare.
Era ceva perfect, ceva la care nu o să ajung în veci…
cum ziceam:
https://www.simplybucharest.ro/?p=6687
Păi nu visam noi, acu mai bine de douăzeci de ani, că o să fumăm Kent, o să bem ness, o să ne luăm Dacie ca pentru export, o să ne uităm toată ziua la filme la televizor? Uite că visele astea s-au îndeplinit. Visele idioate se îndeplinesc întotdeauna.
@hm,
Ia te uita cum s-a deconspirat colaboratorul Securitatii!!!
Bomboane occidentale in 1970, poate.
Dar cum de ai maincat tu in 1987, cind zharaul si uleiul erau pe cartela, iar portocalele, o nostalgie, baton Mars?!
nu mai stiu cine naiba il adusese de la sarbi 🙂
Apropo de sârbi.In 1982, unui coleg de serviciu i-a venit “rândul” să-şi ia Dacia.Omul n-avea încă permis, făcea scoala, aşa că apela la cunostinte ca să faca diverse drumuri.
Ce i-a venit lui ? Eu aveam carnet şi îmi propune să mergem la Oraviţa. Auzise el că acolo e un fel de talcioc : odată pe săptămână, vin sârbii de lângă graniţă în nu ştiu ce zi, cu nu ştiu ce tren şi aduc tot felul de lucruri: blugi, ţigări (Vikend, Ronhill), cafea, Vegeta, ciocolată etc.Făcea şi rodajul la maşină şi făceam şi noi (între timp am cooptat înca un coleg ca să împărţim banii de benzina)un “bisnis”.
Zis şi făcut. Ne-am învoit de la serviciu şi am plecat seara spre Oraviţa.Dimineaţa am ajuns dar informaţia era… un pic greşită. Veneau sârbii, dar în ziua următoare. Aşa că am petrecut o zi în Oraviţa …era e toamnă, vreme nasoală.Ne-am plictist de moarte plus că a trebuit să dormim la un han turistic care era ca vai de mama lui!
Dar a doua zi, într-adevar au venit sârbii cu marfă.Am cumpărat, fiecare după posibilitaţi,şi am prăduit-o repede pentru că, deja, era mare foame de produse străine.
Sîrbii şi ungurii ajungeau mai greu aici la noi, în Bucureşti.
Mai prindeam cîte ceva de la polonezii aia care treceau în coloane de 7-8 Polski Fiaturi spre Litoral sau munte.
Bine, apoi au venit anii 90, cînd se umpluseră talciocurile de chestii aduse din R. Moldova.
Pe litoral, pe plaja de la Mamaia- cam în dreptul hotelului Alcor- la ţarcul nudistelor, poreclit “la pieile roşii”, făceau polonezele trafic intens de mărfuri.
Libertatea de circulaţie pe care o aveau polonezii îi transformase, treptat, în
veritabili comis-voiajori:când plecau la drum, ştiau ce se caută într-o ţară sau alta şi, în acelaşi timp de unde şi la ce pret le pot cumpăra; pe traseu, procurau mărfurile cu pricina şi le comercializau acolo unde se cereau…
Am discutat odată mai mult cu unul şi mi-a spus că din 4-5 astfel de circuite pe vară(Polonia-Ukraina-Romania-Bulgaria-Turcia şi retur, eventual şi prin Ungaria)reuşea să-şi facă ”cheag” pentru restul anului…
Unii polonezi deja, la sfîrșitul anilor 80, puteau face și diferite munci sezoniere prin R.F.G.
Îi invidiam. De fapt, îi invidiam pe toți…
..sa respectam adevarul istoric..si mai ales sa folosim logica si nu “aruncatul cu parerea” !
1. Detinerea de “valuta” era desigur interzisa, conform legilor “iepocii”…dar mai toti “bisnitarii” aveau USD si DM !
2. Puteai detine valuta,intr-un cont dechis la Banca Romana de Comert Exterior, de unde se facea un transfer catre unitatea “Shop/Comturist” de unde doreai sa cumperi ceva ! Evident ca valuta aflata la dispozitia respectivului, trebuia sa fie obtinuta absolut legal; in general toti angajatii din domeniul constructiilor (ARCOM) si din domeniul exploatarii petrolului si GN, ind. constr, de masini, ciment, etc. ce lucrau in afara tarii, indiferent unde, aveau conturi la BRCE ! Vorbim aici (si) de un numar foarte mare de muncitori,maistrii, etc. dintre care unii au petrecut si 10-15 ani indeobste in tarile, cu care Romania avea acorduri de colaborare !
3. Este foarte greu (daca nu si NEDREPT) sa afirmi ca toti cei “plecati la munca in-afara” pe vremea aceea erau, colaboratori/ofiteri..mai mult s-au mai putin acoperiti, ai MI ! Vorbim de mii de persoane, daca nu de zeci de mii intre 1965-1989 !! Toti acestia (asa cum erau platiti) aveau valuta si dreptul legal de a cumpara produse…din Shop/Comturist !
4. Faptul ca o parte dintre acestia transformasera acest lucru intr-un “biznis” (?) era strict treaba lor si a…Militiei !
5. O parere personala: cei cinstiti, cum era majoritatea lor, munceau pe salariul din tara + diurna…ce ajunsese de la “exorbitanta” suma de 4 USD/zi, in anii ’80 si redusa la 1 USD/zi in 1988 !!! Da, deacord, insemna totusi mult in Romania (?) un fel de a zice – dar cine ar fi stat 12 ore pe santier la 50C in Libia, de ex., pe nuci ? Nu era usor deloc !
Correction: maistri..si nu maistrii (articulat,genitiv ?)..graba, berea…Scuze !
PS. La capitolul “legende urbane” se “auzea” ca fabrica din Pittsburgh (Kent) vindea la export mai mult decat pe piata interna, USA; greu de estimat, dar nu imposibil…
BTW…si diurna “pe intern” fusese redusa, per zi/deplasare, de la 18 la 12 Lei, in noiembrie 1989..daca nu ma insel (?). Ce sa faci cu 12 Lei ? Un pachet de (sa zicem ca, s-ar putea numi tigari)Pescarus fara filtru..ajunsese (cred) aproape de 15 Lei..iar o ciorba de burta, virtual inexistenta la 25 Lei, cu de toate..la un Birt..cu noroc !
@Alex,
precizarile tale sunt binevenite.
Evident ca nu toti cei ce munceau in strainatate erau securisti.
Am avut si exemple concrete, un unchi era economist si lucrase si in Africa, iar un prietent de-al tatalui era la ARCOM. Un coleg de-al tatalui era arhitect, a lucrat in Ceylon si ne-a adus filmul facut acolo sa i-l developam: in 1966 era primul film color cu care aveam de-a face!
Trebuie ca erau multi si in industria petroliera, care lucrau in afara tarii …
Insa atunci cand Cartita flamanda mi-a zis de baton Marsh, am facut si eu o gluma, pt. ca asa ceva sigur nu gaseai la noi in magazine, nici in perioada buna, darmite la sfarsitul anilor ’80!
Diurna chiar ajunsese la 1 USD pe zi? Ce puteai sa faci cu banii aia? Chiar si in tarile din lumea a treia, ce putea sa maninci de un dolar?!
Diurna interna redusa la 12 lei?!
Chiar nu tin minte, ultima oara am fost in delegatie prin 1988, dar era infim, si oricum preturile mai CRESCUSERA, in pofida faptului ca erau tinute sub control de Stat.
Kent la export? Sincer nu stiu, la noi pachetul de kent era moneda universala, nu stiu daca era la fel si in celelate state socialiste, iar in Europa de Vest, cu certitudine ALTE marci de tigari erau mai apreciate. Doar la noi – si a rammas valabil si dupa 1989 – kentul se bucura de fiama cea mai mare!
@Alex: “erau, colaboratori/ofiteri..mai mult s-au mai putin acoperiti, ai MI ! Vorbim de mii de persoane, daca nu de zeci de mii”
Un moş: – Mi-am luat Logan la programu’ Rabla.
Eu: – !!??
Moşu’: – Da, am dat Dacia albă, care mergea excepţional după 30 de ani.
Eu: – Chiar mergea excepţional?
Moşu’: – Da, era Dacie bună, dintre primele făcute, în 1978, am luat-o după ce am fost cu ARCOM în Libia. Am venit cu bani serioşi de acolo, cred că erau 100 000 de lei, nu mai ţin minte exact.
Eu: – Păi, dacă era vorba de Libia, şi de ARCOM, şi de bani pe care restul lumii nu îi vedea pe vremea aia, ar fi mers şi un Fiat 1300, acolo, nu?…
Moşu’: – Eeee, dacă ar fi fost după mine, da, dar şefu’ nostru, care era şi securistul echipei, ne-a ameninţat în toate felurile, să nu vorbim de ce am făcut acolo, să nu ne afişăm cu bani, să nu facem cheltuieli mari fără motiv.
Multumesc pentru comentariu; doresc sa re-confirm cele afirmate anterior, atat cat ma mai duce memoria:
– diurna “pe intern” a fost redusa progresiv de la 24 Lei (sf. anilor ’70, pana la suma de 12 Lei in 1989; un interval destul de mare (cred ca, intre 1985-1989) s-a mentinut constanta la 18 Lei..in conditiile in care se ajunsese ca “delegatul” sa manance la cantina fabricii/uzinei unde era trimis, masa fiind de obicei “blat”..cu colegii de acolo, omul pastra banii…pentru altceva (?!)..
– in ultimii ani ante-1989, se deconta doar transportul la clasa a-II-a cu CFR-ul, indiferent de distanta; de aici se mai putea face un mic ciubuc, omul ajungea de ex. din Buc. la Iasi (cum, numai el stia, indeobste cu “Nasul”) apoi se ducea glont in Gara Centrala si contra a 5-10 Lei, cerea cuiva, care mersese cu bilet cumparat pe bune pe aceiasi ruta…pentru a-l prezenta la decont..Desigur ca ii ramaneau ceva bani, un bilet Buc. – Iasi, costa sa spunem, undeva la 160 Lei..in ultimii ani ai regimului – cifra este aproximativa..
– daca erai “sefut” o perioada s-a decontat si “hotelul” in limita a 50 Lei/noapte, daca nu ma insel (?)…dar dormeai la caminul fabricii si…luai chitanta de decont de la “hotel” !
– undeva pe la inceputul anilor 80′ inca pe distante mai mari de 300 Km, se putea merge cu avionul (se deconta)..o adevarata boierie..
– diurna “pe extern” in conditiile in care dormeai la Ambasada RSR si mancai tot acolo, scazuse de la 4 USD la 1 USD..cred ca erau unele fluctuatii, vaporenii aveau..1.6 USD !!
– daca lucrai pe santier, atunci acolo si locuiai si mancai…si tot aia era..ca si diurna, doar ca (poate) mai faceai ceva ciubuce..cu localnicii
In alta ordine de idei: nu m-am referit la exportul direct de Kent,al fabricii respective in Est, ci la faptul ca prin diverse firme/filiere ale statului (catre Shop) si ale celor cu “rude in strainatate” se cumparau/importau masiv acele tigari ! Atunci cand am spus (mai in gluma, mai in serios) ca se vindeau mai multe in Estul Europei decat in USA, am facut-o “ochiometric” si nu bazat pe informatii certe..Este mai putin relevant portofoliul fabricii din Pittsburgh, decat poipularitatea tigarii in Est !
Povestioara relatata este mai mult ca sigur adevarata si nu cred sincer ca poate contesta cineva prezenta, OBLIGATORIE si OFICIALA a cel putin unui Ofiter de la Secu. in aceste “delegatii”. Personal m-am referit la “populatia muncitoare” (mii, poate chiar zeci de mii) si nu la 3-5-7-10,ofiteri, colaboratori,sifonari ! Dealtfel, LEGAL, IN ACELE VREMURI, fiecare unitate economica, avea un ofiter de obiectiv, nu mai era niciun secret de mult – nu erau invizibili, aveau chiar un birouas al lor, acolo unde vorbim de unitati economice mari ! As dori sa reamintesc insa ca, de ex. in UK & USA – “colaborarea”/sprijinul acordat, (cu) Politia/Agentiile Oficiale ale Statului, daca esti solicitat s-au deti informatii asupra unor pericole la adresa securitatii tarii respective/s-au asupra unor infractiuni comise/ori in scop preventiv – ESTE O INDATORIRE CETATENEASCA si nu o TURNATORIE ! Lumea de aici considera (zic eu, cum e si normal) acest lucru ca o protectie a comunitatii/tarii in care traiesc…si..nu isi pun problema altfel !!
Apropo de popularitatea Kent-ului in Romania,sa ne aducem aminte ca reluarea
serialului “Dallas”, dupa ’89, s-a facut si pe baza de publicitate la Kent !
http://www.paginademedia.ro/2013/10/radu-florescu-omul-care-a-adus-dallas-in-romania-cand-am-oprit-serialul-a-fost-miting-la-tvr/
cînd se schimba reclama la Kent se comenta mai dihai ca serialul în sine 😉
@Alex,
dramatica evolutia diurnei!!!
Adica tata, care a fost constructor, mergea in anii 60-70 cu fabuloasa suma de 24 de lei pe zi, in vreme ce noi, in anii ’80, aveam doar 18?
Blatul cu trenul e putea face in multe feluri,de exemplu in ’84 trebuia sa mergem zilnic la Ploiesti, pt documentarea la intreprinderea de prospectiuni petroliere. Diurna nu aveam, pt ca deplasarea era sub 12 ore, insa mergeam cu o colega cu masina. Nu i se deconta benzina, asa ca trebuia ca, la plecare si la sosire, sa ocolim pe la Gara, sa facem rost de bilete de tren care se decontau!
Diurna la extern mi se pare ridicola, in anii 70 si 80 ii invidiam pe cei care ies “dincolo”, ina nu este de loc usor sa te descurci, indiferent daca erai in Libia, in Congo sau in tarile occidentale, cu un dolar pe zi!
Mai ales ca blaturile pe care le stiu, cu caminul si cantina fabricii, se puteau aplica doar aici …
…din pacate (?!)- asta era ! De “invidiat”..adevarat..asa era; nu eram insa “bine calibrati” – ii vedeam doar pe cei ce “invarteau” casete video, aparate electronice, tigari, blugi, guma de mestecat, bere Tuborg..etc. ACESTIA ERAU O MINORITATE, raportat la miile de romani ce au lucrat afara ! A NU SE CONFUNDA, in termenii “iepocii” bisnitaraia (asa-zisa) cu voie de la stapanire, cu omul onest !
…si uite, ca sa demonstrez “atasmentul fata de cauza”…acum o ora am fost la Sainsbury’s, vis-a-vis de casa si mi-am luat…HAVANA CLUB !! Pe principiul ” am un Leu si vreau sa-l beu” acum imi torn in pahar, recitesc tot ce ati scris, ma bucur de fiecare cuvant si de faptul ca…”melancolicii astia ca noi” inca n-au disparut ! Tot inainte “mandri” pionieri ! Glumesc…
…alternativ si optional: “rade iarasi primavara c-a venit intai de mai”…melodia (fara versuri) era chiar “saltareatza” !
..ui-te…ortografia mamii ei si..graba..!!
@Alex:spune cinstit-ai luat Havana…ca să cinsteşti 8 mai, ziua partidului 🙂
…ha,ha,ha !! Tareeeee..! Care partid insa ? Cel cubanez s-au PCR ? Glumesc ! Eu sincer doream sa sarbatoresc ziua Europei..da’ poate m-am incurcat ?!
@Alex: noroc şi sănătate pentru orice sărbătoreşti !
…cum era lozinca aia din finalul scrisorii unuia care ajunsese în occident,în delegaţie fiind, mai’naite de 89: Trăiasca Partidul Comunist…Rămân 🙂
Multumesc asemenea ! Nici eu n-am plecat din tara ca “nu mai puteam de bine”…Tot “foamea” m-a impins..
La multi ani, atunci 🙂 Nu tovarasi… ci prieteni!
Multumesc asemenea si …hai (hic) noroc (hic,hic) tuturor (hic,hic,hic)si numai bine, hic, upsss ! Isi mai aduce aminte cineva de “berea la metru” (la L) proaspata, Rahova, daca nu ma insel ? Cred ca ramasese “ultimul mohican” in ultimii ani, ante-1989 cand disparuse pana si “spuma de drojdie” din galantare…Cred ca ultima care ne-a parasit inainte de Rahova a fost vinul spumos de 23. O gluma a epocii (1988-1989) spunea ca nu America este tara desfraului si a distractiei…ci Romania, unde toate femeile umbla fara chiloti si barbatii beau doar sampanie !! Adevarat va lenjeria (Crinul s-au chinezeasca) disparuse de mult iar spumosul era sampania de gala a romanului…
…dar de chioscurile unde se vindea sirop cu sifon la 30, ulterior 50 de bani…care erau in tot orasul, ca si cele de inghetata !
eu, sirop cu sifon nu am mai prins in tot orasul… in centru mai era doar acela de jos, de pe Splai colt cu Calea Victoriei.
Mai aveam si in cartier, la Big Berceni.
Si de baut, beam minim doua pahare mari.
Mari si ciobite….
Acum ce se intampla, in loc de un blog despre Bucurestiul contemporan si cel istoric, facem acum adunarea moshilor nostalgici?!
da, sirop cu sifon am prins, de mult – punea un paharut minuscul cu sirop concentrat in paharul cu sifon, iar paharul de sticla (refolosibil!) era ciobit.
inghetata se chema Polar si costa 1 leu, era in pachet, luam citeva si pt acasa
inghetata la cornet a aparut mai tarziu
Mai moş fiind:-), am prins şi îngheţata pe băţ(ciocolată,vanilie,lămâie).Era învelită într-o mică foiţă de pergament…
Fiind si eu tot mos, am prins perioada dinainte si cea de apoi. Nu uitati ca pe acea vreme nu economia conducea politica precum azi, ci invers. Din 64 pâna în 72, timp de opt ani, am avut si noi o “primavara”, mai norocoasa si mai prelunga decât a Cehilor, care nu a fost calcata sub senile de tancuri, fiindca noi am fost mai vicleni: mâncam si beam, nu faceam discursuri despre “socialismul cu fata umana”. Dar si la noi, tovarasii tari de atunci s-au speriat ca pierd controlul (mai ales ca facusera datorii barosane la capitalisti), asa ca dupa 1972 au luat surubelnitele si clestii politici si treptat au strâns totul la loc zdravan pe toate planurile. Inclusiv cel economic, pâna ce noi, fraierii de cetateni ordinari, am platit toate ratele cu vârf si îndesat. Si cum eram catraniti si trebuia un tap ispasitor, tovarasii nostri cei tari si-au omorât seful si ne-au pus sa tragem unii in altii ca sa ne treaca naduful (ceilalti din tarile vecine n-au fost atât de alarmisti si de teatragii, dar noi suntem latini, nu?). Sic transit… tranzitia! Da si sub capitalism e la fel: unii fac datorii, altii le platesc. De exemplu unchiul meu a speculat si pierdut in bursa, iar eu sunt dezmostenit de casa bunicilor printr-un fals al lui facut cu martori în fata justitiei. Care are atâtia termeni si o asa vitaza, încât vom muri toti înainte de rezolvare. Dar între timp, vom fi ajutat câtva juristi sa traiasca si ei. Sic tranzit… tot dura-vura!
bine sintetizat! Multumim!
@Mos Nelu,
Mi-a placut foarte mult “o primavara, mai norocoasa si mai prelunga decât a Cehilor, care nu a fost calcata sub senile de tancuri”!
Acum eu sunt super-mosh nostalgic, in Mai am depus dosarul de pensie, iar in august au intrat banii de pensie!
As zice ca primavara noastra a durat ceva mia mult, abia dupa cutremur au inceput sa se imputa rau lucrurile, treptat-treptat …
In 1972-77 era perfect acceptabil, am aminitiri placute!
Cu certitudine 1977 este un punct de inflexiune, in afara de cutremur, tot ’77 Tovarasul scornise si faza cu adresarea obligatorie cu Tovarase sau Cetatene!, ca domnii s-au dus …