despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Un depozit de băuturi

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Acest articol se bazează pe documente.

Cu ceva (mai mult!) timp în urmă am primit de la Aventurierul (Detectiv printre umbre) o fotografie şi solicitarea de a încerca să identific locul unde aceasta fusese făcută. Imaginea a fost surprinsă de fotograful american de origine albaneză Gjon Mili în anul 1971 cu ocazia vizitei acestuia la Bucureşti.

Născut în Albania (1904), Gjon Mili şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Romania până în anul 1923 când a emigrat împreună cu familia în S.U.A. A fost elev al liceului Gheorghe Lazăr din Bucureşti. Între 1939 şi 1984 a lucrat pentru revista LIFE fiind autorul unor portrete celebre. Arhiva acesteia păstrează mai multe fotografii realizate în Bucureşti şi în ţară purtând ca informaţie doar numele autorului şi anul în care au fost făcute. O parte dintre acestea pot fi văzute aici (România anului 1971 în fotografiile lui Gjon Mili)  şi aici (Lumea cu motor din România anului 1971, în fotografiile revistei LIFE)

Iată şi fotografia pe care am primit-o şi care poartă menţiunea „Un depozit de băuturi, probabil pe Calea Rahovei. Foto: Gjon Mili, LIFE”:

Primele informaţii, oricum insuficiente, au venit de la unii dintre membrii familiei mele care au trăit în Rahova multe zeci de ani. Erau convergente în a desemna zona unde depozitul de băuturi ar fi putut să fie dar nu se potriveau în privinţa detaliilor.

Mă aştepta o muncă migăloasă de căutare prin arhive fără a avea un indiciu precis de pornire care să-mi restrângă aria de “scotocire”. Mi-au atras însă atenţia două elemente care apar în fotografia lui Gjon Mili: panoul inscripţionat aflat pe imobilul din stânga şi plăcuţa cu numărul acestuia.

Punând tehnica la lucru am aflat că pe panou scrie „Secţia Articole Nunţi”.

În anii ’70 această secţie aparţinea Cooperativei Drum Nou Invalizi cu sediul pe strada Barbu Lăutaru Nr. 48 şi era situată pe Calea Griviţei Nr. 233!! Un bun cunoscător al sistemului cooperatist din Bucureşti, pe care l-am sunat imediat, mi-a precizat că în epocă, de articole pentru nunţi se ocupa numai cooperativa amintită. Parcă şi pe plăcuţa cu numărul imobilului scrie 233!

Astfel localizarea imobilului alăturat s-a simplificat foarte mult. Este vorba de Depozitul de băuturi situat pe Calea Griviţei nr. 235, aparţinând O.C.L. Alimentara Sector 8.

Răspunsul meu la solicitarea Aventurierului este acum tranşant: menţiunea care trebuie să însoţească fotografia lui Gjon Mili este „Un depozit de băuturi pe Calea Griviţei.”

În tabelul următor am sintetizat doar câteva dintre destinaţiile pe care cele două imobile le-au avut de-a lungul timpului.

O menţiune specială merită Societatea de binefacere Principele Mircea înfiinţată în 1916 de regina Maria pentru a cinsti memoria fiului ei mort de febră tifoidă la vârsta de trei ani. Societatea, care a desfăşurat o activitate îndelungată şi benefică, acorda asistenţă medico – socială copiilor sugari şi mamelor lor. Filiala Buzeşti a Şcolii de infirmiere, patronată de aceasta, a funcţionat pe Calea Griviţei la numărul 233. Imaginea, preluată de pe Orders and medals, reprezintă insigna societăţii.

De Calea Griviţei şi de depozitele ei de băuturi cu desfacere pentru acasă se leagă întâmplări fabuloase. Să fie oare implicat în acestea şi cel de la numărul 235?

12 comments to Un depozit de băuturi

  • Anastasiu

    Wow!!!!
    Felicitări, domnule detectiv!
    Și… ceva îmi spube că e cu… “va urma”!
    Un secret… al lui Bachus??

  • Amiral Snagov

    … dar nu al lui Nemesis (vezi “continuarea” filmului) 🙂

  • Concretramirez

    Tot respectul pentru Sherlock Holmes-ul contemporan! E minunata senzatia “descoperirii”. Ca Harrison Ford in Blade Runner.

  • florin

    Cladirea mi s-a parut din prima foarte cunoscuta.Cred ca depozitul inca mai fiinta prin ’82-’83 si se situa ceva mai jos de pasarela de la Basarab spre podul Grand iar in apropierea ei se gasea si o statie ITB de autobuze si trolee.

  • Ando

    Jos palaria pentru investigatie si rezultat!

    Foarte interesante si cele doua link-uri la pozele lui Gjon Mili.

  • hm

    A iesit grozav 🙂

  • C.D.Mocanu

    Vă mulţumesc tuturor! Confirm, va exista o urmare!
    @florin: Ai localizat foarte exact.
    Podul Basarab se găsea lângă clădirea impozantă, în arc de cerc-Griviţei 217
    Nu am amintiri proprii (decât vagi) despre Calea Griviţei. Trăind de când mă ştiu în capătul opus al Bucureştiului, interesul meu se termina la Gara de Nord.
    Îţi aminteşti dacă un depozit similar de băuturi exista şi în apropierea podului Grant?

  • florin

    @C.D.Mocanu:da exista chiar la intrarea pe vechiul pod Grant,pe stanga cum te uiti spre Crangasi.Era ceva mai mic si avea in vitrina o carutza trasa de doi cai,cu un mare butoi pe el si cativa cheflii veseli nevoie mare si cu nasuri rosiatice de buni consumatori,bineinteles totul la o scara decenta.Despre butoiul respectiv se spunea ca adapostise comoara lui Stefanescu Bachus.Existenta acestui butoi si a celorlalte figurine ce il insoteau este cat se poate de adevarata,datorita celor cateva blocaje ce se intamplau saptamanal in zona,eu avand ocazia sa-l vad pe viu.Cladirea nu era iesita din comun,avand culoarea tencuielii gri,usa si ramele vitrinelor(destul de mari)fiind verzi sau albastre,destul de decolorate de vreme.Nu imi mai amintesc daca avea etaj sau nu.S-ar putea sa mai fi fost inaca un depozit/magazin prin zona statiei ITB de la Stoica Ludescu dar,nu sunt foarte sigur.

  • C.D.Mocanu

    @florin:
    Mulţumesc pentru ajutor! Am mai multe mărturii care descriu locul aproape identic cu descrierea ta. Nu am informaţii despre depozitul de la Stoica Ludescu. Ştiu de existenţa unuia, mult mai departe, dincolo de Cimitirul Sf. Vineri.Din câte ştii şi îţi mai aminteşti, în magazinul de la Grant a fost “baza” afacerii Ştefănescu? Aici stătea lumea la coadă pentru vinul vestit în tot Bucureştiul?

  • florin

    Din cate imi amintesc marea majoritate a cumparatorilor erau la magazinul de langa Basarab,mult mai mare si cu un sortiment mai bogat.La podul Grant era mai mult pt. cei ai casei,din zona inconjuratoare si pour les connaisseurs.In fapt cel de la Basarab era cam tot pe linia lui Stefanescu desi parca era al unei vinicole din tzara.

  • C.D.Mocanu

    @florin:
    Încă o dată mulţumesc! Confirmi ceea ce ştiam şi eu din alte mărturii, unele de la negustori care l-au cunoscut pe Ştefănescu. Magazinul de la Basarab aparţinea OCL Alimentara.

  • Aventurierul

    Felicitări pentru articol, d-le Mocanu! Recunosc că n-am observat plăcuța cu numărul clădirii, dar oricum nu m-ar fi ajutat să aflu strada. Precizez că imobilele din imagine au fost demolate în anul 1988, în vederea construirii tunelului de metrou din Bucureștii Noi.

Leave a Reply to Aventurierul Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>