Mi-e teamă că – agresați continuu, pe orice cale de comunicare posibilă, am ajuns să ne înfundăm urechile. Să nu mai reacționăm – să lăsăm să treacă micile greșeli, micile scăpări, micile dezinteresări.
Ni-i comod să scriem „k” în loc de „ca”, să punem un 🙂 , să inventăm și să preluăm sintagme.
Dar agresiunea continuă, și – nereacționînd – nu facem decît să o încurajăm.
Argumentul că „și alții mai mari face la fel” nu e valid. Succesurile almanahelor nu înseamnă că dacă se vorbește despre ceva greșit, acel ceva greșit devine mai corect, mai acceptabil.
… aparent, n-ar trebui să acordăm atenție meseriașului care și-a trecut pe mașină că instalează „aere condiționate”…
Și totuși, nu-l putem ignora: face parte dintre agresorii de zi cu zi. Ne-am obișnuit cu ei, poate – dar asta e greșeala noastră.
Și cred că iertăm cam des greșiților noștri.
Poza – de la C. D. Mocanu
comentarii