Sîmbăta asta ne aducem aminte de-un mic voiaj la Londra, de-acum patru ani: Londra e tare frumoasă. E plină de statui, monumente, memorialuri – după vreo oră nici nu mai bagi în seamă pe toate. Ziceam că Piccadilly Circus e dezamăgitor de mic – nu te impresionează mai mult decît intrarea spre Lipscani de la magazinul Bucureşti; dar nu ai cum să te superi pe chestia asta. Ai ce vedea, chiar ai. Te izbeşte puzderia de clădiri administrative cu fel de fel de firme pompoase: nu’ş ce office care se ocupă de comerţul cu nu’ş ce fostă colonie, nu’ş ce building în care se pun la cale relaţiile financiare cu restul lumii – chestii de genul ăsta. Eu nici nu cred că englezii chiar iau în serios afacerile astea – dar pentru că dau atît de bine şi impresionează atît de mult, plătesc nişte oameni să intre şi să iasă mereu cu hîrtii din clădirile astea.
… dar ne și enervăm – și azi, la fel ca și acum trei ani – de felul în care îmbrăcăm în cuvinte neaoșe mezelurile prefabricate. Nu contează că noi cumpărăm o pastă de gheare, pieliţe şi zgîrciuri! – reclama i-zice:
- darul naturii, rodul pămîntului
- bunătate autentică, ca odinioară
- ca de la ţară sau – şi mai bine – ca în Ardeal
- face parte dintr-o zestre
- gustul e neaoş – sau straşnic
- făcut cu dichis, ca la conac, ca pe vremea boierilor
- reţetă jupînească, de la Conu’ nu-ştiu-cine
- e meşteşugită, se plămădeşte cu multă trudă
- făcută pentru o clipă de tihnă, de zăbavă…
Vrăjeala ca vrăjeala, dar mine mă “enervează”, de fapt,preţurile
“straşnic” de nesimţite 🙁
… şi la fel de tradiţionale!