Gara Basarab e cenușăreasa Gării de Nord – o anexă, locul unde sînt trimise să tragă trenurile personal (da, îmi plac de o mie de ori vechile nume ale trenurilor, intrate în vocabular și conștiința oamenilor: personal, accelerat și rapid! Îl vede cineva pe Topîrceanu scriind: „a trecut inter-regio”? Exact…)
Basarabul, deci, este o gară tare amărîtă; și se vede. De aici, deci, se tîrîe trenuri de Roșiori, de Tîrgoviște, de Pitești, de Ploiești…
Chiar și așa, merită cîteva poze și cîteva cuvinte despre ea.
Întîi, clădirea. E construită după Război, din ce știu. Nu e urîtă, dar e mică pe dinăuntru.
Clădirea, totuşi, nu te lasă chiar indiferent. Are aerul acela de gară, se vede pe ea. Îmi place.
Îmi mai place, aici, peronul acoperit. Unul e; la Basarab, avem doar patru linii: de-ajuns…
Da – e chiar o lucrare reușită, peronul ăsta.
De văzut, nu știu ce-ar mai fi. Lucruri căzute, ruginite, uitate? Un felinar vechi…
Bănci jupuite, scoase de la vreun metrou…
Basarabul e-nconjurat de căzături. Noul pasaj – curat și strălucitor – îți ia ochii. Dar dedesubt locul e sub amprenta clădirilor abandonate – institutul acela de proiectări acoperit, azi, de reclame și turnul de control…
Capătul de linie și-a pierdut pitorescul de pe vremea cînd aici întorcea tramvaiul 12; vizavi, fabrica de bere se transformă-n ceva comercial; dar avem însă o autogară la doi pași care este destul de civilizată.
Așa-i la Gara Basarab.
Foarte “bine simtit” articol, felicitari !
Desi pare ridicol s-au desuet mie imi este dor sa merg cu trenul; nu oricare ci un “personal” de dinainte de 1989, plin de navetisti, seminte, glume porcoase, remarci pline de umor etc. De ce ? Pentru ca imi lipseste ingrozitor exact acea “solidaritate” si caldura umana bazala; toti eram impotriva LUI…acum toti suntem IMPOTRIVA CELUI DE LANGA NOI ! Toti ne inghesuiam unul in altul, toti eram la fel de oropsiti, dar ERAM MAI BUNI ! E greu sa uit (mergeam in Armata, plecand din Basarab)iar simplu fapt ca eram imbracat in verde ma califica la “ia maica o gura de tzuica”..ca si eu am baiatul la oaste si stiu cat de greu e; biletul nu mi l-a cerut nimeni niciodata (atunci cand veneam fara foaie de drum)..fiindca eram soldat amarat ! Lumea ma compatimea, toti stiau ce inseamna la vremea aceea sa fi acolo..la “diribau” cu insemane de arma “sapa si lopata” ..Glumesc dar m-as intoarce in timp, chiar daca acum pare de neconceput ! Intre mirosul persistent de urina, amestecat cu tzuica, oua clocite, bomboane agricole, fum in compartiment (daca nu era “bou vagon” caldura pe sponci si… PENDOLINO & TGV..prefer acel personal Buc-Videle ! Poate sunt sado-maso. si nu stiu..
Un banc din categoria “inteligenta si CFR-ul” !
Intr-un sat izolat, prin 1945, o taranca suferea de o cumplita “tragere la stomac”. Cum agentul sanitar nu reusea sa-i opreasca “fluviul” se gandeste ca, ar fi bine sa-l cheme de felcerul regimentului sovietic stationat in zona..ca doar el trebuie sa stie ce sa-i faca, medicina sovietica fiind (evident ?) cea mai si cea mai..Vine deci Ivan se uita la femeie pe toate partile si ii spune ca are solutia..O pune se stea “capra” apoi scoate din rubasca un steag galben de CFR-ist si incepe sa-l fluture relaxat, pe la curul femeii..Se uita agentul sanitar la el si-l intreaba uimit: ce naiba faci omule cu steagul ala ? Raspunsul de geniu a venit imediat – taci ba din gura, ca stiu eu mai bine ! In viata civila am fost impiegat, iar cu steagul asta, am oprit eu pana si rapidul de Moscova !! Crezi ca nu reusesc sa opresc o nenorocita de diaree !!!!
Institut de proiectari ? “Ce’alea” ? Imi aduc aminte de doua glume(?) amar de dulci (hai ca mi-a iesit oximoronul, de data asta)- copilutul de cativa anisori care dupa ’89 a vazut o macara miscandu-se si s-a speriat ingrozitor (!) el se obisnuise de cand se nascuse, cu ele ca fiind fixe !!! Tot asa, doi pusti discutau in 1989, la o coada la suc de lamie Hellas..iar unul ii spune celuilalt, cat se poate de filosofic: tu sti ca odata, imi povestea mama ca aici se vindeau chiar si portocale ???
nu mai zic nimic! Trenurile alea nu mai exista! Nici RATA nu mai exista, nici oamenii aia nu mai exista.
@hm
Adevarat,dar mie…tot imi este dor de ei !
Mai exista “IDM-ul” ?
este… pe dinauntru e tot la fel 🙂
:@hm
Multumesc ! Nu stiu de ce dar..tare mi-a placut pe acolo, intr-un timp aveau chiar marfa buna, la un pret decent ! Un soi de “mall” ceva mai uman si fara fitze…
Gara Basarab a fost inaugurata in 1959. A fost construita pe locul unei magazii a CFR.
Mie mi-a placut si IDM, dar si Flora. Chiar nu mai stiu ce o fi in Flora.
Asa e, n-am scris taman anul in care s-a construit Gara; doar perioada…
Materialul rulant s-a mai schimbat, dar am impresia că pasagerii sunt la fel de nesimţiţi ca pe vremuri, dacă nu chiar mai rău. Vagoanele pleacă curate de la revizie, iar după prima haltă deja dispare săpunul şi hârtia de la bude. După vreo 3 halte dispar oglinzile din compartimente, după 50 km încep să dispară tetierele. Şi asta nu prea e glumă.
Nu mai zic că nici măcar nu se mai merge cu naşul… ţiganii, beţivii şi jegoşii nici măcar nu se uită la naş şi nici el la ei. Acum câteva zile am venit de la Tg. Cărbuneşti la Bucureşti cu IR1822. La clasa I (că atâta îmi dă Victor-Viorel: 6 călătorii pe an, măcar să merg la clasa I)… ce aer condiţionat, ce condiţii? Vagonul era un 19-80 din 1993, fără aer condiţionat, cu geamuri care nu se închideau, cu jeg şi miros specific. La Roşiori au dat buzna ţiganii, evident tot la clasa I, erau holurile ca în 41. A trebuit să stau în picioare la capătul vagonului, că eram cu bicicleta şi voiam să o găsesc întreagă la Bucureşti. Au venit 4 agenţi de supracontrol şi 3 naşi, cu un exces de zel fantastic (bilet, bilet de bicicletă, permise, legitimaţie de serviciu, da’ arătaţi-ne şi buletinul să vedem că sunteţi cine scrie pe legitimaţie)… şi la jegoşii ăia de pe hol şi din capetele vagoanelor nici măcar nu s-au uitat!